La 1 noiembrie 2013 s-a întâmplat ceea la ce am visat timp de 1,5 ani. Am început să fac freediving – scufundare liberă cu menținerea respirației. Vă voi povesti în altă postare cum am ajuns să fac freediving și cu ce m-am ocupat în Egipt.
Însă, între timp, i-am făcut peri suri lui Serghei Leghenda (cel mai priceput om din Moldova la toate felurile de scufundări), și el a început să mă antreneze.
Аm aflat că Serghei dorea demult să organizeze соmpetiții de freediving, iar când colo, el a avut norocul că a apărut un discipol, care are un site minunt sporter.md și marea dorință de a practica acest sport ciudat. Bucățile de puzzle s-au unit, și noi am decis să nu irosim timpul și să organizăm un astfel de concurs la 1 decembrie, în prima zi de iarnă.
Ce poate motiva mai bine competiția? Nu știu…
Mă antrenam în bazin și pe pat în fața televizorului, cu labe de înot și fără, înotând ca delfinul. Deveneam din ce în ce mai bun.
Prima mea menținere a respirației a fost de 2:16 minute. Peste o săptămână am ajuns să stau sub apă deja 3:05, iar peste alte 2 săptămâni 4:15. Consider că avansam atât de repede datorită faptului că timp de patru ani eu mă ocup cu înotul și câteodată alerg maratoane.
La mijlocul lunii noiembrie, eu împreună cu familia și cu o echipă de diveri am plecat în Egipt. Acolo am făcut cunoștință cu multstimata – adâncime.
О, acum îmi dau bine seama, ce înseamnă compensația, metodele lui Valsalva și Frenzel, presiune parțială, bloc invers, și știu prin ce se deosebește hipercapnia și hipoxie, iar samba de blackout.
Mă acomodam foarte greu cu adâncimile. În prima zi, mam scufundat la adâncimea de 6 m, apoi, la 8 m. Peste două zile am ajuns la 12 m adâncime. A urmat și o pauză, în care, sleit de puteri, stăteam tolănit pe plajă și îmi masam urechile care sau astupat de la presiune. Peste o zi, când eram mai odihnit, am reușit să cobor la adâncimea de 12 m, iar peste ceva timp am reușit și la 18 m.
Mai pe scurt, în pofida răcelii și a nasului înfundat, am reușit să cobor la adâncimea de 20 de metri. Marea nu-mi permitea să cobor mai mult. Deocamdată. De aceea, trebuie să merităm dreptul de a ne scufunda mai adânc…
Ne-am bucurat din plin de Еgipt, soarele fierbinte, narghilea și peștele gătit la grătar, iar acum trebuie să ne pregătim de competiție.
Competiția
După o lună de antrenamente și călătoria în Egipt, urma să fie competiția. La ora 10:00 dimineața, în holul clubului Niagara s-au adunat mulți oameni, care purtau labe de înot pe picioare și măști pe față. Minunat, avem aceleași interese!
Am făcut cunoștință cu concurenții, care s-au dovedit a fi vânători subacvatici, freediveri și antrenori de scufundări sau de yoga. De asemenea, la competiție au venit și doamne de vârsta a treia- respect. Vai, cât de mult îmi place să cunosc atâtea persoane interesante!
Ne-am scos hainele și am început să ne pregătim de scufundarea statică.
Atunci, am avut prima surpriză neplăcută – îmi rețineam cu greu respirația doar 3 minute. Inima îmi bate atât de puternic, de parcă sunt din nou în oficiul stării civile și trebuie să răspund corect la întrebarea pe care au să mi-o pună.
Am făcut 3 pauze. Contracțiile (micșorarea diafragmei, dorința de a inspira cât mai mult aer) au început la minutul 2:30. Nu e bine deloc. Înainte, contracțiile începeau la 3:30. Înseamnă că în cazul în care voi dori să-mi repet recordul (4:36), va trebui să sufăr timp de două minute.
Chiar dacă am avut un regim alimentar din legume, cu două zile înainte de competiție: nu am consumat alcool, nu m-am plimbat, nu am fost stresat, nu m-am antrenat, stăteam întins pe pat și priveam televizorul. De ce nu sunt pregătit? Mam dus să mă întind până să fie dat startul și să mă liniștesc. Desigur, nu am reușit să adorm, însă, bătăile inimii s-au calmat puțin.
De fapt, competițiile de freediving sunt probabil cele mai stranii dintre toate sporturile din întreaga lume. Unii sportivi dorm, toți sunt somnoroși, cască, din boxe răsună o muzică liniștită de parcă ar fi pentru meditații – cu alte cuvinte ora amiezii la grădiniță. A venit și rândul meu.
Statica
Apnee statică – disciplina sportului acvatic, scopul acesteia fiind de a reține respirația cât mai mult timp posibil.
Deci, strategia este următoare – l-am rugat pe Roman Fedorovici, camaradul meu, să mă atingă, după ce vor trece 4 minute, ca să nu ies la suprafață înainte, dar să aștept semnalul lui. Deoarece nu e deloc serios dacă reziști mai puțin de 4 minute sub apă. Înaintea mea au fost 2 participanți care au rezistat mai mult de 4 minute. Așa că trebuia să mă strădui să ocup măcar al treilea loc.
Am intrat în apă, am început să respir adânc… încet, încă mai încet, o inspir – burtă, piept, gât. Mă scufund. Timpul a pornit.
Îmi aud bătăile inimii… Pulsul e mare, 80 de lovituri pe minut. Încerc să-mi alung orice gând și să adorm. Peste aproximativ o minută reușesc să-mi normalizez pulsul la 45-50. Îmi dau seama că s-a conectat reflexul de mamifer, atunci când organismul își dă seama că e sub apă și nu are cu ce respira, atunci pulsul scade, ca să facă economii de oxigen. Consider că e un reflex foarte util și necesar. Îmi concentrez toată atenția pe punctul negru din fața mea. Verific cât de încordat îmi e corpul. Îmi relaxez mușchii gâtului și ai feței. „Adorm”…
Aproximativ două minute am stat sub apă simțindu-mă relativ bine. Apoi, am simțit prima contracție. Trec peste anabioz și mă pregătesc de luptă. Peste un minut începe lupta. Spasmele devin tot mai frecvente și puternice. Roma, unde e semnalul? Oare nu voi rezista nici măcar 4 minute? Continui să suport. Folosesc și trucul inspirației false, astfel, amestec oxigenul din plămâni și mai câștig un bonus de 15-20 de secunde. Roma! Haiiii!
Devine insuportabil. Nici un truc nu mă mai poate ajuta. Încep să am convulsii și să amețesc. Mă gândeam că încă câteva secunde și blackout (o sămi pierd cunoștințele), de aceea, mă apropii de bară și scot capul din apă. Inspir, expir, inspir, expir. Îmi vine greu, dar totuși fac protocolul – arăt juriului semnul „ok” și spun tare că „sunt Ok”. În cazul în care nu aș face acest protocol, atunci rezultatul n-ar fi fost înregistrat. Aveam impresia că vorbește un străin în locul meu. Totodată, nu vedeam absolut pe nimeni dinaintea mea. Îmi revin, aud cum oamenii aplaudă, antrenorul Serghei Legheida îmi strânge mâna. Nu-mi dau seama ce se întâmplă. Însă, antrenorul îmi arată cronometrul pe care văd indicat 5:29!
Nu-mi vine să cred! Roma, nemernicule, cum așa? Unde e semnalul nostru? Roma a ridicat din umeri – potrivit regulamentului, este interzis ca cineva să se atingă de sportivi… Am avut nevoie de încă 15 minute ca să-mi revin. Probabil, nu trebuie să te apropii atât de mult de blackout…
La acel moment nu știam că am obținut cel mai bun rezultat din cadrul acelei competiții, iar pentru a atinge recordul național nu-mi ajungeau decât 12 secunde. Dacă aș participa la campionatul din Rusia, aș obține locul 14 din 45. Chiar și acum, nu-mi dau seama cum am reușit să rezist atâta timp sub apă.
Dinamica
Urma dinamica cu labe de înot.
Apnee dinamică – disciplina sportului acvatic, scopul căreia este de a reține respirația și de a parcurge o distanță.
Rezultatul meu cel mai bun a fost 80 de metri. De fapt, nu țin prea bine cu dinamica. Cu statica mea trebuie să înot sub apă peste 2 minute. Însă, eu nu reușesc să înot mai mult de 1:30. Mușchii mei, acomodați cu maratonurile și lucrul asiduu, nu s-au obișnuit să se limiteze în ceva și de aceea consumă toate resursele de oxigen, ca un cal orb tot fânul. Nu am reușit încă să-i obișnuiesc să se limiteze câte puțin.
La antrenamente se petrece un adevărat paradox – dacă înot foarte repede, atunci reușesc să parcurg trei bazine în doar 45 de minute. În cazul în care înot lent, atunci parcurg în 1:30 de minute – 65 de metri. Însă, vă voi spune, chiar și un freediver începător cunoaște că nu e deloc eficient să înoți repede. Așa că…. Daaa, nici nu am ales cu stilul înotului pe car-l folosesc – delfin e prea complicat pentru mine și de aceea nu e prea eficient, iar crowl – mi se potrivește cât de cât, deși, încă nu am decis dacă trebuie să înot făcând pauze sau nu.
Dar, să revenim în bazin, la competiție.
Am decis să adorm în timpul înotului și să parcurg măcar 85 de metri. Înaintea mea a înotat Vadim Jurov în singura sa labă de înot. Uh, cât de frumos e – un pește adevărat. Wow, 100 de metri, minunat! Аplauze!
A venit și rândul meu. M-am apropiat, am început să respir, am analizat și am măsurat întreaga distanță, îmi amintesc tehnicile de întoarcere, încerc să mă desconcentrez. Desconcentrarea e cam atunci când atenția îți este împrăștiată peste tot ce se întâmplă în jur. Însă, nu-mi reușește. Gândurile îmi inundă conștiința, iar inima bate puternic. Cum am reușit să stau sub apă 5:30 de minute??? Stop!. Ia-te în mâini, fricosule! Nu te gândi atât de mult! Respiră…
Astfel, inspir adânc, îmi fac vânt și intru sub apă. Trec prin primul bazin ca o pasăre. Am impresia că zbor și sunt foarte fericit. Încerc să nu-mi frâng gâtul și să nu mă grăbesc. Alung orice gând. Trec ceva mai încet al doilea bazin. Încă nu simt pofta de oxigen, dar îmi dau seama că asta nu va dura prea mult.
Întoarcerea, și iată că simt prima dorință de a respira adânc. Încerc să mă calmez, deși nu trebuie să o fac. Însă, vreau să înot măcar 3 bazine. Văd marginea bazinului. 75 de metri. Deși spasmele sunt puternice și insuportabile, totuși, decid să mă întorc și să mai înot câțiva metri cât de repede pot.
Astfel, încep să înot repede. Оrganismul începe să strige disperat: „RESPIRĂ!” Iar eu îl calmez: „Încă puțin, încă puțin, mai rabdă un pic”. Uhh, nu-mi vine să cred – înainte e marginea bazinului și 100 de metri. Primul impuls e de a ieși cât mai repede din apă și să inspir cu poftă. Însă, îmi amintesc sfatul antrenorului care-mi spunea să nu ies din apă la marginea bazinului, deoarece astfel procedează absolut toți. Întoarcete și înoată măcar un metru în plus.
Оrganismul deja nu mai poate să strige, dar murmură încet și sleit de puteri: „aeeeer…” În timp ce eu îi spun: „Da, da, vezi că deja ieșim”. Mă împing de bazin și din ultimele puteri mă îndrept la suprafața apei cât de departe pot.
Ies din apă, inspir cu poftă și mă uit prin părți. 110 metri! Nu-mi vine să cred. Cum e posibil să obțin astfel de rezultate? Rămân stupefiat de rezultatele obținute și de capacitățile corpului uman.
Ce va urma?
Strâng mâinile tuturor participanților. Astfel de competiții sunt foarte interesante, de aceea, ele trebuiesc organizate anual, cum ar fi – în prima duminică de iarnă. Sper ca la următoarea competiție să vină mai mulți participanți, iar rezultatele obținute de mine să fie considerate medii.
Îi mulțumesc antrenorului meu, Serghei Legheida, președintelui Federației Acvatice, deoarece m-a răbdat și mi-a răspuns la toate întrebările pe care i le adresam. Apropo, recent, el m-a anunțat că în anul care vine vom participa la o competiție de freediving din partea Moldovei. Ce pot să adaug, decât, faptul că sunt mereu pentru tot felul de provocări, deși freediving nu e bazin, dar în primul rând e o apă adâncă, iar eu sunt doar la nivel începător…
De asemenea, am înțeles că nu trebuie să pleci peste hotare și să cheltui o grămadă de bani, doar ca să participi la vreo competiție interesantă.
Echipa noastră Sporter.md va continua să organizeze tot felul de evenimente sportive pe teritoriul Moldovei noastre iubite!
Uraaaa!
Rezultatele!
Timpul STA: 5:29 de minute (record național)
Distanța DYN: 110 metri
Timpul DYN: 1:43 de minute
Locul ocupat la competiție: 1 (din 29)
P.S.
Și totuși – cum de mi-a reușit să stau atâta timp sub apă?…
