Amster
Аmsterdamul este un oraș din Olanda, unde sunt legalizate ciupercile halucinogene, drogurile, prostituția și maratoanele. Locul perfect pentru competiții. Maratonul din Amsterdam este unul dintre cele mai populare din Europa. Peste 40.000 de oameni vin anual să alerge pe teritoriul olandez. De această dată, am venit la maraton împreună cu prietenii mei sportivi, care au decis să-mi țină companie și să alerge împreună cu mine în zilele de odihnă. Transmit salutări lui Roma și Andrei!
Apropo, vă întrebați de ce anume Amsterdam? Am ales acest maraton nu doar pentru că e foarte popular, ci și deoarece , cu jumătate de an în urmă, un prieten de-al nostru sportiv ne-a spus că vrea să viziteze această capitală europeană. De aceea, am decis să-i facem o surpriză și să mergem împreună cu el. Ne-am înregistrat, iar atunci când ne-am dus să cumpărăm bilete, am aflat că prietenul nostru, inițiatorul aventurii, nu va merge cu noi. Eiiii… dar el totuși e un om bun. Dacă sincer, chiar am fost bucuroși că el nu a mers cu noi, atunci când ne-am dat seama că în apartamentul în care am stat nu ar fi încăput patru persoane. Dar despre asta vom vorbi puțin mai târziu.
Acum trecem cu o privire peste oraș. Аmsterdamul este un oraș:
1. Liniștit. Oamenii nu se grăbesc. Este o liniște deplină, nu răsună muzica din boxe, iar străzile adesea sunt pustii.
2. Sever. Аrhitectura are același stil conservator, tipic unei regiuni germane de nord. Însă, are trăsături și forme arhitecturale unice.
3. Mic. Se aseamănă cu Chișinăul, după mărime și numărul locuitorilor.
4. Cultural. Sunt foarte multe muzee, vernisaje și expoziții.
5. Cu multe biciclete. Nu am mai văzit undeva atâtea biciclete. De aceea, orașul este numit și capitala bicicletelor.
6. Liber. Drogurile, prostituția și tot felul de minorități sunt legalizate.
7. Respectă legea peste măsură. Localnicii povestesc niște istorii groaznice despre impozite, servicii, amenzi, vecini care te pârăsc la tot pasul, închisori pentru oamenii de afaceri și tot felul de alte strășnicii.
Pot să vă spun că Amster-ul nu m-a încântat, așa cum a făcut-o Barcelona sau San Francisco. Deși erau multe locuri și lucruri frumoase, totuși era un pic plictisitor. Dar să nu uităm că noi am venit să participăm la maraton și de aceea nu prea am avut posibilitate și timp să gustăm din deliciul distracțiilor legalizate de aici. În general, ne-am plimbat prin cartierele felinarelor roșii, ne-am uitat la transvestiții, care stăteau la fereastră, am încercat (totuși!) diferite chestii utile sau mai puțin, dar despre asta voi povesti într-o altă postare.
Despre apartamentul pe care l-am închiriat. Аmsterdamul este bine cunoscut pentru chiria prea scumpă. De aceea, nu puteam să ne dăm seama la ce ne putem aștepta dacă vom plăti fiecare câte 50 de euro/zi pentru o cameră. Această sumă de bani este una cât se poate de mare pentru Chișinău. Dar pentru Amsterdam? Am fost cazați într-o cameră minusculă unde erau patru paturi. În cameră nu e loc nici măcar să te miști. Ai intrat în cameră, te-ai întins pe pat și dormi. Te-ai trezit, te-ai îmbrăcat și ieși repede din casă (câte unul, pe rând, deoarece scările sunt foarte înguste) și ești liber să te plimbi prin oraș.
Apropo, lucrurile tipice și amuzante ale arhitecturii Amsterdamului sunt cuiele de pe fațadele caselor. Am aflat mai târziu semnificația acestora și la ce servesc ele. De fapt, din cauza scărilor înguste, mobilierul din casă este transportat „prin aer” – peste fereastră, iar cuiele sunt necesare pentru legarea sforilor cu care mobila este ridicată în casă.
Ne-am gândit că aceste cuie sunt chiar foarte utile. Poate acestea ne vor ajuta și pe noi, în cazul în care va trebui să transportăm vre-un maratonist, care nu se va mai putea mișca după competiție.
Pregătirea
Apropo, eram deja răcit când am ajuns în Amsterdam. Astfel, am reușit să răcesc la Chișinău și duc răciala până în Olanda. Sâmbătă, starea mea s-a agravat. Am început să tușesc tare și mi s-a ridicat febra. Am uitat că-mi propusesem să alerg cu un tempou de 3:30. Acum, visam măcar să reușesc să parcurg întregul maraton.
Sâmbătă dimineața am mers toți trei să ne înregistrăm. Am mers pe jos trei kilometri. Timpul e posomorât și e frig. La fel ca și dispoziția noastre…
Câte ceva despre organizarea maratonului: este minunată, olandezii au organizat totul foarte bine, însă, expo a fost organizat cam prost, a fost mic și inutil. Dacă, în cazul altor maratoane, de exemplu la Paris, la expo este mâncare pentru participanți, poți cumpăra câteva gadget-uri cu reduceri, atunci, de această dată nu e absolut nimic. În general, am pierdut mult timp ca să găsim geluri și să ne încărcăm cu carbohidrați. Seara, după ce am mâncat pasta cu lapte condensat (preferata mâncare calorică), împreună cu chișinăuienii de acolo, ne-am dus să ne pregătim de competiția de mâine.
Conform tradiției, la hotel mi-am epilat părul de pe corp și picioare, am făcut baie, și ștergându-mi nasul, m-am întins pe pat. Aproximativ o oră mă convingeam că nu sunt bolnav, de aceea, mâine mă voi simți foarte bine și voi fi energic. Am adormit cu un firicel de optimism și speranță că totul va fi bine și nu mă voi trezi și mai bolnav…
Cursa
Pare neverosimil, însă, atunci când m-am trezit, mi-am dat seama că nu mai aveam febră, nu mă doare gâtul și nu-mi curgea nasul. Oare mi-a oferit organismul încă o șansă? Aceasta mi-a reîntors speranța că voi avea parte de un maraton interesant, însă, era prea devreme să mă bucur.
Am mâncat terci din ovăz și niște chifle, ne-am luat porția de Loperamide (să ne putem concentra la cursă, și nu la altceva). După care am mers la maraton. Linia de pornire a maratonului era la stadionul Olimpic, care nu putea să te lase indiferent.
Tocmai în anul 1928, în timpul Jocurilor Olimpice de Vară, maratoniștii au ajuns la finiș anume la acest stadion. De atunci, aceasta a devenit o tradiție printre „șoferi de curse lungă”.
Ne-am schimbat hainele, am dat haina pe care am scos-o, era răcoare…. Mă simțeam binișor. Stăm și înghețăm, în rând cu sute de alți participanți. Întregul stadion tremură de frig.
Iată STARTUL!
Nu mai tremurăm de frig atunci când începem să alergăm. Luînd în calcul greșelile pe care le-am comis la cursele precedente, eu nu atrag atenția la tempoul concurenților și le permit să mă depășească.
De această dată, planul meu este unul riscant – să alerg suficient de repede (câte 4:55 – 5:00 min/km) și să încerc să mențin acest tempou până la sfârșitul maratonului. De ce vreau să fac anume așa? Deoarece, vreau să alerg întreaga distanță în mai puțin de 3 ore și 30 de minute. Te miști mai încet, dar mai departe ajungi… spre finiș. Nu e sloganul nostru… ????
Riscul pe care mi-l asum e faptul că aș putea să alerg ușor la început, iar după 25-30 de km să mă simt sleit de puteri, să mă doară îngrozitor de tare mușchii și să ajung la linia de sosire peste 4 ore, alergând cu un tempou de 6:00 – 6:30, căzând de oboseală.
Maratonul se aseamănă cu un casino. Este aproape imposibil să-ți dai seama cât de bun vei fi astăzi, chiar dacă vei lua în calcul ultimile rezultate obținute la antrenamente și la competițiile precedente, starea ta de sănătate care-ți zgârâie gâtul, aerul atmosferic, temperatura, vântul, precum și cantitatea de glicogen, pe care l-ai strâns timp de o zi. Nu poți să ții cont de toate aceste date. De aceea, mereu persistă riscul să nu-ți calculezi corect puterile. Mai există o variantă – să nu alergi prea repede. Cel mai probabil că vei reuși să parcurgi întreaga distanță, însă, rezultatele și timpul nu au cum să te bucure. Dar, noi nu am venit aici pentru astfel de rezultate.
Întrebarea care a început să mă macine era – voi reuși? De fapt, nu vei reuși sau nu, ci dacă vei avea curajul să începi! Eu am început.
0-20 km
Mai pe scurt, am decis să merg Va banque și am început să alerg cu un tempou de 5 min/km. Am alergat foarte repede și ușor primii zece kilometri. Mă uitam prin părți, la cântăreți (care nu erau prea mulți) și la alți participanți. După 10 kilometri parcurși am decis să alerg și mai repede, deoarece mă simțeam foarte bine și plin de forțe. Până a parcurge 20 de km alergam cu un tempou de 4:50.
20 de km
După 20 de km am decis să-mi mențin tempoul și să alerg încă 10 km cu 4:50 min/km. Apoi, voi hotărî cum am să alerg mai departe, în funcție de starea fizică. Zis și făcut. Însă, după ce am parcurs 27 de km, mi-am dat seama că maratonul începe abia acum, deoarece tempoul scădea periodic, și trebuia să depun efort ca să-l măresc. Acestea erau primele semne de oboseală și primul indiciu că trebuia să alerg puțin mai încet.
30 de km
După ce cu chin cu vai am trecut 30 de km am decis să-mi duc în eroare creierul spunând că ar fi bine să alerg cu același tempou până voi ajunge la 35 de km, după care voi alerga mai încet și mă voi odihni. Cât de straniu n-ar fi, dar creierul m-a crezut (1:0 în folosul meu), și mi-am continuat repede drumul spre finiș, deși picioarele au început să mă doară.
35 de km
La 35 de km i-am propus creierului să alergăm cu același tempou până ajungem la 40 de km, după care ne vom odihni din plin. Însă, creierul nu m-a crezut pe cuvânt, dar mi-a propus să nu alerg atât de repede și să mă uit la ceas.
Pe ceasul meu minunat Suunto Ambit2 еxistă o programă, care calculează ce distanță din maraton a fost parcursă, luînd în calcul tempoul și distanța parcursă. Astfel, la 35 de km, ceasul prognoza timpul 3:27. Ceea ce înseamnă că dacă voi continua să alerg cu același tempou, atunci mă voi încadra în 3:30, și voi mai avea încă câteva minute rezervă.
De aceea, chiar dacă acum voi alerga cu câte 5:10 min/km, oricum voi reuși să alerg în mai puțin de 3 ore și jumătate. Am început să alerg puțin mai încet. Dar era în zadar. Creierul era în culmea fericirii – scorul 1:1! Asta a fost marea mea greșeală. Iată de ce:
Problema era GPS-ul. Dacă ați alergat cu ceasuri cu gps, sau cu telefonul pe un traseu prestabilit, atunci, cu siguranță că ați observat că distanța și datele de pe acestea niciodată nu coincid. Problema e în aceea că, în primul rând – voi nu alergați niciodată drept înainte și doar pe drumul central,iar în al doilea rând, gps are o eroare de 10 m care se poate acumula. Într-un cuvânt, la maraton, ceasul meu arăta finișul (42 195 m), în timp ce mai rămăseseră până la finish încă ~ 400 de metri. Ceea ce înseamnă că datele și prognozele făcute de ceas nu sunt corecte, astfel eu va trebui să alerg încă 400 de metri în 2 minute ca să mă încadrez în timpul propus de 3:30.
39 km
Când mi-am dat seama că nu reușesc să mă încadrez în timp, deoarece până la linia de sosire mai rămăsese 3 km, iar eu mă simțeam foarte rău, mențineam cu greu tempoul de 5:10. Înțelegeam că trebuie să alerg mai repede, dacă vroiam să-mi îndeplinesc planul. Am reușit să alerg mai repede. Nu-mi mai puteam îndoia picioarele, care deveniseră ca niște scândure ce se loveau de asfalt. Durerea era insuportabilă și mă puteam gândi doar la aceasta, iar creierul striga să mă opresc.
Atunci a început adevărata luptă dintre mine și conștiință. Nu-mi aduc prea bine aminte de ultimile 20 de minute ale maratonului din Amsterdam, în cazul în care m-am concentrat doar pe lupta împotriva impulsului de a încetini pasul și să nu mai sufer așa. Singurul lucru pe care-l mai țin minte – mă gândeam că oamenii nu-și pot evalua corect abilitățile. Întotdeauna e posibil să găsești rezerve de energie ca să continui să faci ceva, apoi încă puțin și tot așa… Astfel, cu timpul îți dai seama că nu există limite…
42 km
Am ajuns la finiș la 3:29:21. Am reușit să ajung mai repede cu doar 32 de secunde, care m-au costat foarte multe eforturi. De ce am făcut asta? Ce rost avea să mă chinui pentru aceste câteva secunde? Probabil, mulți dintre voi vor considera că nu e principial, însă, anume aceste câteva secunde și definesc sportul. Sportul nu e starea fizică bună, sănătatea, dispoziția perfectă, ci anume secundele, kilometrii, tempoul și tot mai multe și interesante provocări. Anume acestea mă motivează să aleg sportul.
E la fel ca la înot, când vrei să găsești ceva de care ai putea să te sprijini, cauți cu palma prin apă acest suport din moleculelele și atomii curentului de apă, simți curentul care te va împinge și-ți va permite să înoți mai repede. E imposibil să dirijezi aceasta cu mintea. Însă, poți să o percepi la nivel subconștient, că ai găsit acest suport în apă. Cât de ciudat n-ar părea, dar într-adevăr înoți mai repede…
Același lucru se întâmplă și la maratoane – contează ca eu însumi să creez acești atomi, secunde și kilometri, ca să mă agăț de ele și să mă mișc înainte.
Totalurile
Maratonul din Amsterdam este a patra competiție importantă de alergări la care am participat. Înainte de el a fost semi-maratonul din Barcelona, maratonul din Paris și jumătate din Ironman.
Apropo, și prietenii mei au obținut rezultate bune. Аndrei, care a participat pentru prima dată la un maraton, a alergat întregul traseu în 4 ore, în timp ce Roman a alergat semi-maratonul în 2:25.
Roman: „Am început să alerg încă din luna iunie, adică, doar cu câteva luni în urmă. Nu plănuiam să particip la semi-maraton (pe care, în cele din urmă, totuși l-am parcurs). Ne pregăteam să cucerim Mont Blanc-ul, și una din condiții era de a alerga 10 km. De aceea, am început să alerg. Pe vârful muntelui Mont Blanc am decis, împreună cu întreaga echipă, să participăm și la maraton. Dacă sincer, nu-mi prea dau seama cât de fine e să alerg la un semi-maraton. Probabil, e fine. Pentru mine, semi-maratonul reprezintă prima etapă, deoarece mi-am promis că voi participa și la un maraton”.
Аndrei: „Loperamide nu m-a ajutat. Nu m-a ajutat de 2 ori. Iată de ce și rezultatul e mai slab cu câteva minute. Însă, nimic nu poate să-ți zdrunciune starea de euforie, pe care o simți cu câțiva kilometri înainte de finiș și nu te lasă încă multe ore după. Ești fericit! Ești împlinit! Ești mișto! Nu-mi dau seama de unde ai atâta putere, și nu vorbesc aici despre a doua sau a treia suflare. Poți să nu-ți simți picioarele, mâinile, gâtul, însă, simți că zbori. Și asta e %;No”sigur!!!”
Concluziile
1. Am înțeles că capacitățile unui om sunt mult mai mari decât ne putem imagina.
2. Pot să negociez cu creierul meu. Poți chiar să-l amăgesc. Mă simțeam rău cu o zi înainte de începerea maratonului. Eram bolnav. Și următoarea zi după maraton mă simțeam rău. Însă, în ziua maratonului eram într-o stare fizică perfectă. Poate e vorba de o auto-insuflare, dar organismul meu se mobilizează. Probabil, mă simțeam rău și în ziua maratonului, însă, mi-am monvins creierul că sunt în stare să parcurg întreaga distanță, iar creierul a vrut să mă verifice. Eu am reușit. Cu alte cuvinte – corpul se supune creierului. Asta știu la sigur.
3. Ciupercile nu trebuie să fie amestecate cu drogurile.
Noul sezon
Cu acest maraton am încheiat sezonul anului 2013. Plănuiesc anul viitor să alerg pe apă, să evadez din închisoare, să devin Ironman și poate încă ceva. Însă, despre ce vorbesc veți afla deja anul viitor ????
Medalia pe care am primit-o depunând toate puterile și răceala…
Rezultatele:
Distanţa: 42 195 m
Timpul: 3:29:21
Tempoul mediu: 4:57 (12,1 km/h)
Pulsul mediu: 161 de lovituri/minut
Totalul bătăilor inimii: 783 (de bătăi a inimii la fiecare kilometru)
Calorii: 2365
VO2 max: 59
Locul ocupat în clasamentul general: 2 168 (din 11 290)
Locul ocupat în grupa de vârstă: 376 (din 1430)
Am fost mai rapid decât 81% dintre participanți.
