Când am desenat prima dată planul casei cu un băț pe pământ, am văzut că în fața casei creștea un stejar, chiar în mijlocul viitoarei terase. Vica l-a îmbrățișat și mi-a dat de înțeles că, orice-ar fi, stejarul va rămâne la locul lui.
Și au început lucrările… în jurul stejarului. Cofraje, beton, bușteni. Copiii, ca întotdeauna, au lucrat intens la crearea impresiei că și ei se implică în proces, așa că au fost neapărat răsplătiți cu dulciuri.
Deasupra au fost așezate scândurile în așa fel încât stejarul să rămână intact, iar noi ne-am ales cu o terasă sub baldachinul unui copac puternic. Alături am instalat o piscină, am umplut-o cu apă și iată-ne cu o mică mare în curte!
Viața a început să ”fiarbă” – petreceri, prieteni, sărituri în piscină, distracție!
Totuși, s-a dovedit că nu era totul chiar atât de ”grozav” pe cât părea la început: piscina ”înflorea” în mod constant și se transforma într-o mlaștină verde, iar podeaua, pe care am instalat-o fără prea multă analizare, a început să putrezească. Așa că au trecut câțiva ani și am decis să renunțăm la piscina problematică și să înlocuim scândurile putrede, extinzând terasa și instalând căzi cu apă caldă și rece.
Se pare că avem mai puține probleme – apa nu se mai transformă în mlaștină, ci poate fi pur și simplu drenată și umplută cu apă nouă, iar pentru a face încălzirea butoiului și mai ușoară, am renunțat la lemnele de foc și am instalat un cazan pe gaz.
Un an mai târziu, în cele din urmă scândurile au putrezit, așa că am acoperit complet terasa cu scândură profilată, răcoroasă, tratată termic.
De data asta chiar ar fi mers totul perfect dacă nu aș fi început să simt disconfort de la mersul pe terasă. Dar scândurile sunt egale, perfect montate una peste cealaltă, fără așchii, fără putregai, fără noduri, fără cârlige. Atunci care-i problema?
Am lăsat încălțămintea și am testat din nou. Nu e bine. Tălpile mele cereau imprevizibilitate, fiecare pas cerea o senzație nouă, nu dungi paralele, perfect simetrice, fără cusur. Ochii mei erau de acord cu picioarele: cereau autenticitatea scândurilor din lemn natural, vechime, istorie.
Am crezut că e trecător, dar nici după un an nu mă obișnuisem cu acea suprafață perfectă. Era timpul, deci, să mă conformez.
Am început să studiez despre cum îmbătrânesc copacii și la un moment dat am dat peste o descriere a unei terase dintr-o scândură de hambar – o scândură care se face din bârne vechi luate din hambare, case, șoproane centenare.
Așa că l-am găsit pe Andrei din Nikolaev, cel care demontează case vechi de 150–200 de ani și face din ele scânduri. Scândurile făcute din grinzi vechi pot rezista încă o sută de ani.
În acel moment, Andrei desființa casa veche de un secol a doctorului Alexei Vasilievich Namestnikov, care locuia la Nikolaev, strada Navarinskaya nr. 8/2.
Strada a fost numită în memoria bătăliei de la Navarino (1827) întrucât pe această stradă au locuit luptătorii M. P. Lazarev, V. A. Kornilov, A. P. Avinov, P. S. Nakhimov, S. P. Hrușciov și alții) Iată astfel de vecini minunați locuiau în apropierea casei din a cărei lemn s-au făcut scândurile pentru terasa noastră.
Probabil nu e nevoie să menționez că prețul unor astfel de obiecte nu este deloc o glumă – la urma urmei, grinzile trebuie asamblate cu grijă, tăiate în plăci, prelucrate, obținut documente pe ele și trimise în altă țară.
După o lună de discuții, sortare, probleme de vamă și un drum lung până în Chișinău, ura, iată-le aici! ! Sunt frumoase – toate diferite, tăiate cu toporul (nu existau alte opțiuni atunci), vii. Mmm o comoară..
Acum rămâne să explicăm dulgherilor semnificația acestei lucrări: ”De ce să scoți o scândură „bună și scumpă” și să o înlocuiești cu niște buturugi bătrâne?” M-au privit sceptici, nedumeriți și chiar cu puțină ironie.
O săptămână mai târziu – terasa noastră a căpătat un aspect cu totul special, iar picioarele mele au primit în sfârșit calmul binemeritat – această suprafață a devenit una dintre preferatele mele. Dacă nu mă credeți, descălțați-vă și pășiți prin istorie. Veți avea parte de conexiune cu realitatea pe care nicio scândură super scumpă și nouă nu o poate transmite.
PS: Și la o comandă specială, Andrei mi-a dat scânduri extraordinare vechi de 200 de ani din care am construit ușa băii de aburi.
