În capitolul precedent, ai putut citi despre motivul pentru care am mers la Oymyakon în timpul iernii, despre cum s-au desfășurat primele antrenamente, cum mi s-au stricat planurile, cum am cusut râurile, am jucat preferans în stil iacut și am împins mașinile pe gheață.
Frigul
Natura frigului este foarte ciudată, pentru că nu-l putem simți. Noi putem simți doar lipsa căldurii. Acesta este modul în care funcționează universul: energia înseamnă căldură, absența acesteia – frig. De aceea, atunci când simțim că ne este frig, noi pur și simplu ne-am pierdut căldura: ea s-a dus acolo unde era mai rece. Fir-ar să fie de entropie! Universul tinde spre echilibru și vrea ca toate moleculele din lume să fie de aceeași temperatură. Socialism cosmic – toate particulele trebuie să fie egale. Și atunci va începe să predomine o pace absolută…
Dar noi nu vrem să ne împărtășim căldura corpului, pentru că am mâncat atât de mult ca să-l încălzim, și acum ce? Să dăm căldura noastră universului, de dragul unei legi a fizicii? Nici într-un caz!!! Mai bine să ne izolăm de Univers, de altfel, nu va fi suficientă mâncare pentru toți atomii din lume.
De aceea, nu vom vorbi despre cum să ne ascundem de frig, ci despre cum să păstrăm căldura. Chiar dacă acesta este un joc de cuvinte.
Conductivitatea termică
Deci, ce păstrează căldura mai bine? Poate lâna, sau poate puful, sau materialele cosmice secrete? Pare incredibil, dar căldura poate fi păstrată cel mai bine de aerul obișnuit. Conductivitatea termică a acestuia este foarte scăzută, spre deosebire de lichide, sau mai ales de metale. De exemplu, cuprul conduce căldura de 20.000 de ori mai bine, deoarece densitatea moleculelor din acesta este cu mult mai mare.
Dar cel mai bun izolator este vacuumul. Acolo nu există nici o moleculă, și nu are cui să-i transmită căldura. Într-un sacou de vacuum, e posibil de ieșit chiar și în spațiul cosmic, pentru că temperatura corpului nu se va schimba.
Dar te-ai gândit vreodată de ce șosetele din lână sunt mai calde decât cele din material sintetic? Deoarece lâna constă dintr-un milion de fire goale, în interiorul cărora există aer și căldura trebuie să treacă de la un fir de lână la altul pentru a ajunge de la corp la aerul din jur. De aceea blănile naturale sunt considerate cele mai bune încălzitoare. Totul este foarte simplu – ele creează o pernă de aer între corpul călduț și aerul rece. Puful în sine nu încălzește, ci pur și simplu păstrează forma. „Fill Power” este principala caracteristică a pufului, moliciunea lui. Cu cât este mai mare, cu atât este mai mare volumul unui gram de puf. Și cu atât este mai groasă perna de aer.
Probabil că ai auzit de la alpiniști că, dacă nu dorești să-ți înghețe degetele de la picioare, ia-ți o pereche de cizme cu 2 mărimi mai mari. De acest lucru este nevoie pentru ca în jurul piciorului să rămână destul spațiu pentru circularea aerului. Aerul conduce căldura mult mai rău decât oricare dintre șosetele care sunt acum la modă. Iar dacă piciorul va atinge pereții papucului – căldura se va evapora foarte repede prin materialul solid și, prin urmare, îți vor tăia piciorul înghețat.
Deci, cel mai bun prieten al friguroșilor este aerul. Dar care-i cel mai rău dușman? Cel mai insidios și instantaneu conducător al căldurii este apa. Cred că știi că, dacă vei fi udat cu apă la frig, te vei răci de 25 de ori mai repede. De aceea, atunci când o persoană este scoasă din copcă, în primul rând, este dezbrăcată din haine. Chiar și goală, dar uscată, la frig, aceasta va pierde mai puțină căldură decât într-o blană umedă. De aceea, atunci când alergăm și transpirăm (dar transpirația nu se evaporă), frigul pătrunde foarte rapid, chiar și în pofida echipamentului. Prin urmare, atletul îngheață.
Însă frigul mai are o nuanță – convecția sau „transferul de căldură prin fluxurile de aer (vânt) și lichide (curenți)”.
Când nu bate vântul, în jurul tău se formează un strat de aer relativ cald (încălzit de tine însuți), care funcționează ca o protecție. Dar, de îndată ce va începe să bată vântul, acesta va sufla de pe tine tot stratul invizibil de protecție și vei fi înconjurat din nou de moleculele reci, care vor dori să se încălzească de la corpul tău. De aceea, când bate vântul, frigul se simte mai tare și, dacă hainele tale sunt subțiri, uită de căldură: vântul va sufla instantaneu căldura de sub ele, apoi vei îngheța și vei rămâne fără picior ????
Același lucru se referă și la fluxul din apă. Atunci când am încercat să supraviețuim cu prietenii pe o insulă nepopulată, am fost învățați să păstrăm căldura în apa rece. Regula principală este „să nu înoți”. Mișcându-te în apă, vei sparge protecția caldă de apă, pe care ai încălzit-o cu corpul tău. De aceea, dacă ai ajuns întâmplător în apropierea unei nave mari scufundate printre aisberguri, culcă-te în poziția embrionului, pune-ți mâinile sub axile și nu te mișca. Apa din jurul tău se va încălzi puțin și vei putea trăi un pic mai mult. Dar asta nu e sigur.
Deci, inamicii principali ai echipamentelor pentru temperaturi extrem de scăzute sunt umiditatea și vântul. De aceea, alergătorul trebuie să rămână uscat și protejat de vânt. Dar hai să aruncăm o privire mai detaliată asupra echipamentului alergătorului de sus în jos.
Capul
Cred că nu vei dori să alergi la minus 60 ° C fără ca să-ți protejezi plămânii de frig? Sau totuși vei dori? Atunci pregătește-te: mai întâi îți vor îngheța alveolele, apoi vor exploda, vei începe a tuși cu sânge, apoi va urma edemul pulmonar și moartea. Îți sugerez să nu ei în considerare un astfel de scenariu. De aceea, pentru o cursă de alergare la temperaturi foarte scăzute (începând cu -40 ° C), este important să alegi o mască potrivită.
Masca este necesară pentru a crea un microclimat prin amestecarea aerului inspirat cu cel expirat. Astfel, între tine și frigul de afară va părea un strat de aer relativ cald (-10 ° C), pe care-l vei putea respira fără nici un risc.
Cred că eu mi-am cumpărat toate modelele de măști din lume. În general, acestea sunt niște măști hipoxice pentru antrenarea plămânilor, care limitează fluxul de aer. O spun din start – nici una dintre ele nu s-a descurcat cu sarcina propusă. Unele aveau doar câte o gaură mare și, când inspiram, aerul înghețat mă ataca direct în față. Altele înghețau instantaneu. Iar unele erau incomode pentru nas și nu se potriveau cu fața mea.
Doar o singură mască mi-a permis să respir relativ confortabil – masca termală Sayver. Aceasta este compusă dintr-o balaclavă prin care nu răzbate vântul și o mască cu filtre înlocuibile. Eu mi-am procurat două măști și patru filtre pentru a le schimba la fiecare oră. De fapt, le-am schimbat la fiecare 40 de minute, pentru că în 20 de minute deja erau înghețate. Acesta este un efect normal – orice mască se acoperă cu o crustă de gheață, pentru că expiri aer umed, care se transformă în gheață. În această stare este foarte dificil de respirat, pentru că aerul trece din ce în ce mai greu prin filtru. Apoi începi să te forțezi ca să inhalezi, dar pierzi foarte multe forțe cu asta. De fapt, aceasta este o perioadă lungă de antrenament hipoxic la un ger teribil. Un divertisment nu prea plăcut, ca să fiu sincer. Dar până când, nimeni nu a inventat măști, care să nu înghețe la frig.
Când masca e înghețată, nici aerul expirat nu poate să treacă prin gheață, așa că iese prin crăpături, nimerind pe față, sprâncene, gene, transformându-te într-un dragon de gheață, care fumegă prin nări. Frumusețe! Apropo, îți recomand ca peste balaclavă să-ți pui doar gluga de la jacheta cu membrană și atât – capul va avea suficientă căldură.
Dar de ce să-mi îngheț fața atât de tare? De ce să nu îmbrac o pereche de ochelari sau o mască de schi? Problema este că ele transpiră. Toate fără excepție. În pofida modelelor, ștergerii, ventilației și a tehnologiei. Expirația ta este plină de vapori de apă, care se transformă instantaneu în gheață pe ochelari, formând straturi mai groase.
Eu am avut cu mine trei opțiuni de protecție a părții superioare a feței – o mască de schi, ochelari de schi și măști obișnuite pentru alergare. La temperaturi atât de scăzute transpiră totul. Pentru ca fața să nu înghețe, îți recomand din toată inima să o ungi cu niște grăsime sau, de exemplu, cu un unguent polar și să repeți această procedură la fiecare două ore.
De asemenea, nu este nevoie de o căciulă suplimentară. Da, da, chiar și la -60 de grade. Sincer. Deși, o poți lua cu tine pentru orice eventualitate ????
Să ne coborâm mai jos – gâtul. Aici totul e simplu – îmbracă un buff merinos. Asta va fi de ajuns.
Trunchiul
Aici funcționează o schemă clasică din trei straturi – lenjeria termică, izolația și protecția. Sincer vorbind, m-am temut să alerg doar în trei straturi, de aceea, la antrenament m-am îmbrăcat în patru – am adăugat și un pulover din lână. Însă peste 15 minute, am transpirat, m-am udat și imediat am înghețat. Așa că m-am schimbat și am alergat doar în trei. O spun din start – nu mi-a fost cald. Am simțit o răceală în creștere, în schimb, am rămas relativ uscat.
Pentru ca transpirația să nu se prelingă pe corp, ci să se evapore, a fost inventată îmbrăcămintea cu membrană. Acesta este un fel de material, care eliberează vaporii de apă, dar nu permite pătrunderea umidității (ploii) și a vântului. Miracolele tehnologiei. Așadar, principiul de bază al echipamentelor pentru temperaturile scăzute este membrana.
Deci, primul strat – lenjeria termică. Eu am ales modelul „X-Bionic Extra Warm Energy Accumulator”. Este sintetică, caldă și se isprăvește bine cu umiditatea. Deasupra am îmbrăcat puloverul gros de lână „Mammut Yadkin”, iar peste el – jacheta cu membrană pentru alpiniști „Mammut
Nordwand Jacket.
După cursă, când m-am dezbrăcat, a fost foarte clar vizibil cum puloverul meu era acoperit de brumă. Aceasta înseamnă că straturile funcționează – lenjeria termică a emanat transpirația evaporată către pulover, iar el – către jachetă. Astfel, sudoarea s-a întâlnit cu frigul și a înghețat. Căci jacheta nu are izolație – este doar o membrană subțire, care mă protejează de vânt. În mod ideal, nu ar trebui să fie brumă. Poate că trebuie să-mi cumpăr alt model de jachetă, dar principiul va rămâne același.
În timpul antrenamentului am descoperit o trăsătură ciudată a corpului meu. Poate că asta la toți e așa, nu știu. Deocamdată, nu am cu cine discuta acest lucru, dar coatele mi-au înghețat foarte tare … După ce am analizat situația, am înțeles și cauza. În timpul alergării, mâinile atleților întotdeauna sunt îndoite la coate și asta durează timp de câteva ore. Din cauza îndoirii, îmbrăcămintea se întinde la articulația cotului și frigul pătrunde mai repede înăuntru. Dacă îți mai amintești, cel mai bun izolator al frigului este aerul. Dar el acolo pur și simplu nu există, pentru că totul este foarte strâns și întins.
Ce-i de făcut? Noi am rezolvat această problemă foarte simplu – am făcut niște buzunare din șosete, le-am cusut pe pulover chiar la îndoitura coatelor și am pus niște încălzitor chimic înăuntru. Prin urmare, nu mi-am amintit niciodată de ele în timpul cursei.
Poate că mă vei întreba: „Dar cum rămâne cu genunchii? Ei tot se îndoaie!”. Da, ei se îndoaie, dar și se dezdoaie. Aerul circulă constant, spre deosebire de coatele amorțite, articulația genunchilor este încălzită.
Mâinile
Două straturi. Primul – o pereche de mănuși subțiri de merinos pentru -5. Iar cel de-al doilea – o pereche de mănuși cu membrană cu primaloft. Eu am folosit modelul „Montane Prism Mitt”.
La început era chiar foarte cald, iar când mâinile mi-au transpirat, înăuntru a apărut brumă. Aceasta a fost descoperită de către băieți, când i-am rugat sa-mi schimbe mânușile. Dacă simți că mâinile îți transpiră, ar trebui să îți scoți mănușile și să-ți verifici mâinile. Eu am făcut asta timp de câteva ore.
Apropo, despre ceasuri. Când am alergat maratonul de la Polul Nord la -30 de grade, am îmbrăcat ceasul deasupra jachetei. Și desigur că peste două ore a înghețat și s-a descărcat. De aceea, nu mi-a arătat corect distanța și ritmul. Pentru a preveni același scenariu, am îmbrăcat ceasul chiar pe încheietura mâinii, iar deasupra l-am acoperit cu o „husă”, pe care am confecționat-o manual din gâtul unei șosete. Pentru a-l izola de frig. Acum, pentru a vedea ritmul cu care alergam, trebuia să scot „husa” de lână, să mă uit la date și să o pun înapoi. „Ceasul a lucrat ca ceasul” – nu a înghețat, nu a răcit și bateria nu s-a descărcat.
Picioarele
Să ne coborâm mai jos. Deasupra chiloților de lână am îmbrăcat o pereche de pantaloni termici groși, iar peste aceștia – o pereche de pantaloni cu izolație termică, modelul Rab Photon Pants.
Această combinație s-a dovedit a fi surprinzător de stabilă – genunchii nu au înghețat, locurile sensibile, de asemenea, iar în buzunare mi-am putut păstra mănușile de rezervă și căciula de serviciu. Singura problemă a fost că după 20 de kilometri, a început să-mi înghețe fundul din cauza umidității. Dar nu era critic. La astfel de temperaturi am putut răbda.
Încălțămintea
Aici e un pic mai complicat. Cât de ciudat ar fi, dar iarna picioarele nu prea îngheață în timpul alergării. Acest lucru se datorează faptului că ele se află în permanentă mișcare și emană căldură. Dar degetele de la picioare sunt cel mai slab punct și, de obicei, la alpiniști, acestea sunt primele care le îngheață. Și cred că ții minte ce se întâmplă cu piciorul după aceasta:) De aceea, aici este nevoie de o abordare mai complexă.
În primul rând, pantofii, cu care am avut o mare bătaie de cap. Nici un producător nu mi-a putut garanta confortul sau chiar siguranța modelului la astfel de temperaturi. Așa și îmi scriau – „Noi nu știm ce se va întâmpla cu încălțămintea noastră la -60 de grade. Și nici nu am testat-o, pentru că nimeni nu are nevoie de asta”.
Într-un cuvânt, a trebuit să verific totul singur. Am cumpărat câteva perechi de pantofi. „Hoka Speedgoat Mid WP”, „Salomon Speedcross 4 gtx” și „Asics Gel-Arctic 3”. Toți cu membrană de iarnă.
Mi i-am luat cu două mărimi mai mari, ca să-i pot încălța în șosete de lână și să-mi rămână și un strat de aer în plus. „Salomonii” s-au dovedit a fi duri, iar talpa prea subțire permitea pătrunderea frigului. „Asics” au fost prea grei pentru mine – peste 400 de grame, și aveau aceeași problemă cu talpa. „Hoka” mi s-au părut cei mai confortabili – din cauza moliciunii și a grosimii tălpii. Drept că nu am alergat câte 10 km în fiecare pereche, dar mi-a fost suficient să aleg cel mai convenabil model pentru mine și să nu dau greș. 50 km la -60. Modelul „Hoka” s-a descurcat de minune – talpa nu s-a rupt, nu s-au udat, au permis aerului să circule și nu au lăsat vântul să pătrundă înăuntru.
După aceasta, în gândurile și ideile despre alergarea la temperaturi atât de scăzute s-a strecurat și inginerul din mine. „Eu parcă-s inginer”! Deci, m-am gândit: de ce să nu găsesc o pereche de tălpi electrice pentru a nu îngheța la degete? Zis și făcut! Am cumpărat două perechi de tălpi termice pe baterii: „ThermaCELL ProFLEX”. Garanție – 6 ore la cald. Tăindu-le după mărimea mea și încărcându-le 100%, le-am încălțat la serviciu pentru a le testa în timpul zilei. Acestea vin în set cu o telecomandă cu trei regimuri. S-a dovedit că, în timpul încălzirii la cel mai înalt regim (+ 37 grade), acestea durează timp de trei ore, iar la cel mai scăzut – căldura aproape că nu este simțită.
Iar antrenamentul din Tomtor (la -50) cu aceste tălpi, a arătat că, în afară de plus 200 de grame suplimentare la masa corpului, acestea nu au prea multe avantaje, așa că le-am folosit pe urmă în încălțămintea mea obișnuită de mers pe jos, unde mi-au servit cu credință.
Șosetele – un ingredient important al alergării confortabile. Mi-am cumpărat câteva perechi de șosete din lână, dar testele mele la -35 grade din Orenburg au arătat că acestea au proprietatea urâtă de a se uda și de a se îngrela. Iar apoi de a îngheța. Când deja credeam că nu voi mai găsi o soluție potrivită, într-o zi, cu o săptămână înainte de a pleca la Yakutsk, am dat de modelul de șosete cu membrană „Sealskinz Trekking Thick Mid”. Wow! Ce miracol! Șosete în care poți să te plimbi chiar și prin băltoace și să nu te uzi la picioare, pentru că vaporii de apă trec liber prin această membrană.
Mi-am cumpărat o pereche și m-am îndrăgostit de ele, pentru că acum picioarele mele sunt uscate și foarte calde, chiar dacă materialul este sintetic. Pentru mai mult confort, am pus sub ele și niște căptușeală – niște șosete din lână subțiri de tip „icebreaker”. Iată așa lenjerie termică pentru picioare eu am inventat.
Dar asta nu e tot. După ce am alergat într-un astfel de set, peste jumătate de oră am simțit că degetele mele încep să amorțească de frig, deși toată talpa era caldă. Ce-i de făcut? Iată ce: am încleiat deasupra ciorapilor niște încălzitor chimic și mi-am încălțat pantofii.
Dar în ce să mă plimb?
Dar în ce să mă îmbrac pentru o plimbare într-o zi de iarnă geroasă, dacă nu sunt un atlet ce iubește frigul? Eu personal prefer jacheta și pantalonii „Rab Batura Jacket”, lenjeria termică groasă și cizmele Salomon Toundra PRO cu tălpi termice.
Pe cap – o căciulă Сanada goose Hat, pe mâini – o pereche de mănuși „Montana” și un buff în jurul gâtului. Asta e tot – plimbă-te sănătos în orice colț al lumii. Și nu te teme că se poate ivi mama din geam și striga:
— Diiima, treci mai repede acasă și îmbracă-te mai călduros, că vei răci!
Iar pentru cei, cărora le este lene să citească, am pregătit o astfel de infografie cognitivă pentru alergători la temperaturi extrem de scăzute:
Asta pare a fi tot. Acum ești gata să alergi la orice temperatură de pe planeta noastră.
Partea teoretică s-a încheiat. Iar în capitolul următor, cel practic, voi povesti despre faptul cum, după ce am pus toate aceste tehnologii pe mine, am alergat (sau nu) ultramaratonul la -60 ° C.
Artiștii ilustrațiilor din post: Dmitrii Travnikov, Tatiana Chetrean, Serdar Djumaev.
