S-a întâmplat în perioada neliniștită a anilor ’90. Mai exact, neliniștea abia începea — era anul 1992. Mitya a deschis ușa de la coridor și a privit în jur. Văzând că nu era nimeni, a trântit ușa și a scos repede ultimul borcan cu fasole. Cu o mișcare sigură a lovit capacul cu cotul și, strângându-l la piept, l-a deschis cu un sunet specific. Mirosul de fasole s-a răspândit în toată bucătăria de la căminul studențesc.
Așezând borcanul cu grijă pe masă, Mitya și-a admirat prânzul. Azi va mânca fasole (tocmai un borcan!), o ceapă și un călcâi de pâine neagră. Își ducea viața după un principiu simplu:
“Pentru fericire, omul are nevoie doar de ceai, pâine și hârtie igienică”
Azi i-a surâs norocul și i-a oferit un borcan cu fasole. Molfăind cu gura plină, studentul se gândea la cât de puțin are nevoie pentru ca viața să i se umple cu toate culorile curcubeului. Dar a încremenit brusc. Durerea l-a fulgerat de parcă cineva i-ar fi bătut un cui în maxilar. Zâmbetul i-a dispărut de pe față.
Cu greu, Mitya a mestecat ce mai rămăsese în gură. “E măseaua de minte” — i-a trecut prin gând. După ce și-a clătit gura cu ce-a mai rămas din vodca de ieri, a încercat să înțeleagă ce se petrece cu măseaua. Durerea zvâcnitoare părea să se fi intensificat. Când și-a imaginat cu groază cum dentistul de la policlinica de stat îi sfredelește măseaua cu un ciocan pneumatic, Mitya s-a înfiorat.
Oamenii din generația sovietică își imaginau că cei păcătoși nu mergeau în Iad, ci la cabinetul stomatologului. În vecii vecilor.
De obicei, cabinetul dentistului era acoperit cu gresie, ca într-o morgă, iar mirosul ciudat și specific din cabinet era mai rău decât mirosul de sulf din infern. Te puneau într-un scaun tare și îți arătau o lampă uriașă în față, care deloc nu te încurca să contempli instrumentele de tortură din tăvile metalice și scuipătoarele cu tampoane însângerate … Și iată când pornea ciocanul pneumatic și medicul ți-l apropia de față, îți dădeai seama că ai făcut ceva teribil în viață, căci trebuie să treci prin acest chin. Strigătele din cabinetele învecinate confirmau presupunerile sumbre.
Păcătoșilor pocăiți li se administra anestezie, dar întotdeauna era mai mult ca un placebo și lucra doar la cei care credeau în ea. Iar cei care nu credeau aveau de suferit. În principiu, orice religie spune despre acest lucru: „Credința te va salva de suferință!” Dar Mitya de mult timp nu mai credea în zeii sovietici ai anesteziei. La fel, nu credea că durerea va dispărea de la sine, de aceea trebuie de căutat o soluție.
Umbla prin cameră, de parcă ar fi tocit o materie complicată înainte de examen – doi pași către fereastră, o cotitură, un pas spre pat, înapoi la perete și din nou la fereastră. De obicei, aceste mișcări îl ajutau să-și distragă atenția de la realitate, dar nu și astăzi. Durerea l-a înnebunit, iar frica de a merge la doctor era mai puternică. Mitya a înțeles că nu mai există nici o speranţă și a început să meargă mai repede. Dar brusc s-a oprit.
“Și de ce să merg la policlinica de stat? Doar nu mă obligă nimeni. Ce-ar fi dacă…” — s-a plesnit peste frunte de parcă și-a amintit de ceva, a scos un strigăt de durere și s-a băgat în dulap. A deschis „Teoria lanțurilor Markov” și a scos din mijloc câteva zeci de bancnote murdare. Aceasta era banca studentului, iar economiile lui valorau aproximativ 400 de lei (30 de dolari). Mitya punea bani deoparte ca să-și ia un calculator programabil cu ecran, la care visase de o jumătate de an. A admirat imaginea calculatorului care i-a apărut în cap și era cât pe ce să închidă cartea la loc, dar o explozie nucleară de durere a distrus nemilos imaginea. Măseaua îl chinuia. Băgând hotărât banii în buzunar, Mitya a alergat spre stația de troleibuz.
În fiecare zi trecea pe lângă această clinică dentară particulară – se afla chiar lângă institutul politehnic. Mitya a intrat înăuntru, pretinzând că nu era pentru prima dată în astfel de clinici. Și-a scos cu nepăsare paltonașul cenușiu, care semăna mai mult a cârpă de podea decât a haină. La recepție a fost întâlnit de o fată drăguță în halat:
— Bună ziua. Vă ascult.
Mitya a început să povestească despre durerea sa, privind în jur. Era perfect curat, peste tot marmură, sticlă, tablouri și muzică plăcută. Toate acestea prevesteau probleme. Dar ce l-a făcut pe Mitya neîncrezător era lipsa cozilor. Era singurul pacient. „Este un semn foarte rău”, s-a gândit Mitya, urmând-o pe fată pe coridorul înfrumusețat cu vaze chinezești.
L-au pus într-un fotoliu stomatologic. Fata zâmbitoare a dispărut, iar în locul ei a venit un medic. Dar nu era medicul care purta un halat cu pete suspecte, și nici medicul cu instrumentele înfiorătoare din coșmarurile copilăriei. Semăna mai mult cu un dentist american din filmele de la Hollywood.
— Ce vă supără? — a întrebat dentistul cu un zâmbet sclipitor de te orbea.
— Mă supără un dinte — a răspuns Mitya, strângând din ochi din cauza luminii prea puternice.
— Straniu… — a remarcat medicul — e primul meu caz de acest fel. Deschideți gura.
Dentistul a lovit ușor peste dinți, aruncându o privire întrebătoare către Mitya, până când l-a atins în cele din urmă pe cel care a distrus visul despre calculator. Mitya s-a smucit. Doctorul s-a lăsat pe spate în scaun și și-a încrucișat brațele peste piept.
— Ce să zic, dragul meu, felicitări — s-a trezit măseaua de minte. Înseamnă că ești deja adult și nu mai ai nevoie de ea.
— Vreți să mi-o scoateți? Dar n-o putem salva?
— Dragul meu, acești dinți nu pot fi lecuiți. E mai bine de scos ca să nu te chinui apoi.
Mitya a oftat, arătând clar că era de acord.
— Ce anestezie vom face? Avem americană și japoneză.
— Dar care e mai bună?
— Aș alege-o pe cea americană, bineînțeles.
Mitya a dat din cap aprobator. Doctorul a umplut o seringă subțire cu un fel de soluție roz, a întrebat despre alergie și i-a făcut atent mai multe injecții în gingii.
— Acum odihnește-te. Analgezicul va funcționa în aproximativ zece minute și va dura aproximativ o oră. Este un lucru foarte grozav, nu vei simți nimic – a spus doctorul ca și cum ar fi ghicit gândurile lui Mitya, apoi a zâmbit și a plecat.
Mitya s-a relaxat. Durerea a dispărut, dar în locul ei a apărut sentimentul de apartenență la lumea elitei din paradisul capitalist. Vocea asistentei l-a readus din visele despre un viitor luminos.
— Poate doriți o revistă?
Mitya s-a întors pe pământ. „Revistă?” – sună prea de tot. Ce nivel de serviciu mai este și acesta? Poate că există vreun motiv …
— Mai bine spuneți-mi cât costă extracția unui dinte?
— 300 de lei — a zâmbit frumușica.
Mitya a oftat ușurat…
— Și anestezia încă 200.
Mitya s-a așezat într-un fotoliu. „Total 500 lei??? Ce tâmpit mai sunt! De ce n-am întrebat mai înainte?” A început a scotoci prin buzunar și a scos banii: „Vreau să plătesc”.
Și iată că Mitya era deja în stradă, practic fără bani, dar cu un dinte bolnav care temporar nu-l durea. „Este o plăcere scumpă să nu simți durere timp de o oră”, s-a gândit Mitya cu tristețe și dintr-o dată i-a apărut o idee în cap. Altul ar fi renunțat ca la o prostie, dar astfel de gânduri apăreau adesea în capul lui Mitya, așa că le lua în serios.
“Unde e cea mai apropiată policlinică de stat? Trebuie să ajung acolo.” Mai avea 40 de minute la dispoziție.
Îi venea greu să alerge, dar Mitya a fost împuternicit de numărătoarea inversă din cap: 38 de minute, 37 de minute, 36 … A înțeles că trebuie să ajungă la timp și, prin urmare, în ciuda inimii care îi sărea din piept, a fugit cât de repede a putut la cea mai apropiată clinică. I-a depășit pe trecători, împingându-i deoparte și cerând scuze cu voce tare, a trecut strada în locuri nepermise – cele premise erau prea departe, iar timpul se scurgea.
Iată clinica. Au mai rămas 30 de minute. Mitya a urcat grăbit la etajul al doilea și a dat imediat peste principala atracție a instituțiilor de stat. De obicei era neliniștită și nemulțumită, spunând cu voce tare vorbe de ocară. Dar acum stătea ascultătoare de-a lungul peretelui și privea cu compătimire. Era coada la dentist. Probabil singura coadă din lume în care nimeni nu dorea să fie primul. Citind acest adevăr pe chipurile posomorâte, Mitya a fugit spre ușă, a făcut o grimasă de durere pe față și a spus:
— Îmi trebuie doar să întreb!
— La toți ne trebuie doar să întrebăm! — coada a răspuns previzibil.
— Mă doare tare un dinte — a mieunat Mitya cu o voce plângăcioasă.
— Pe toți ne doare tare, stăm aici de două ore deja!
Mitya și-a dat seama că dialogul ajunsese într-un impas și timpul trecea. Mai rămâneau aproximativ 25 de minute. Nu a vrut să lupte cu bolnavii pentru un loc sub ciocanul pneumatic, așa că a decis să acționeze prin șiretlic. S-a uitat la numele de pe ușă, a ieșit pe coridor, a așteptat-o pe o asistentă medicală care mergea la cabinetul stomatologic, s-a lipit de ea și a început să-i spună că Andrei Petrovici (numele de pe ușă) i-a recomandat să-și clătească dinții cu vodcă, iar dacă nu ajută, să-l contacteze personal. Fata și-a încrețit fruntea, dar nu s-a oprit. Mitya avea nevoie de asta. Când au ajuns la ușă, ea a deschis-o și i-a făcut semn să intre. Coada tăcea. Mitya a făcut un pas în iadul cu gresie și a trântit ușa în urma sa.
A nimerit într-o sală mare în care lucrau mai mulți medici. Când cel mai apropiat fotoliu a fost eliberat de un alt păcătos, Mitya s-a urcat hotărât în el. Ceasul intern al lui Mitya indica doar 15 minute rămase. Doctorul a venit și, ștergându-și mâinile cu un prosop nu foarte curat, a întrebat:
— Ce vă supără?
— Examenul la medii specifice din anticâmpuri — Mitya a încercat să glumească pentru a-l face mai blând pe medic, — O măsea.
Medicul nici nu a zâmbit, iar asta era un semn rău.
— Deschideți gura. Medicul a ciocănit toți dinții prin metoda obișnuită, dar anestezia americană funcționa și Mitya nu a simțit nimic.
— Acea de minte — a încercat să articuleze Mitya cu gura larg deschisă, — de jos.
— Văd. Ei bine, glumețule, o vom scoate. – Anya, novocaină.
— Doctore, haideți fără anestezie.
Medicul a privit obosit la Mitya.
— Îl faci pe eroul?
— Nu, fac antrenament de mult timp și pot opri durerea după bunul plac – a improvizat Mitya.
Doctorul a zâmbit sumbru. Acest pacient promitea distracție, ceea ce lipsea în practica sa.
— Cum spui. Anya, cleștele.
Mitya a pipăit partea interioară a gingiei cu limba – era încă bine amorțită. Mitya s-a apucat strâns de scaun.
Doctorul a aplicat cleștele și s-a uitat cu îndoială la Mitya. Acesta a răspuns cu o privire nesigură. Doctorul a apăsat. Mitya a auzit o pocnitură ușoară, dar nu a simțit durere. Expirând ușurat în mintea sa, a încercat să zâmbească.
Medicul a scos cleștele și a privit lung la pacient:
— Chiar nu simți nimic?
— Dar oare trebuia?
— Anyuta, vino încoace. Uite, eu trag de măseaua de minte, iar el stă fără anestezic. Nici măcar nu se mișcă. E un yoghin.
Anyuta a privit cu neîncredere la doctor, apoi la Mitya. Doctorul s-a băgat din nou în gură cu cleștele și s-a auzit un scârțâit. Mitya a făcut o mutră plictisită.
Anya a căscat gura de mirare:
— Dar… cum ați… îîî…nu vă doare?
Mitya a clătinat negativ din cap. Medicii s-au adunat în jur și au urmărit cu curiozitate spectacolul „Scoateți-mi dintele fără anestezie!”
În cele din urmă, doctorul a făcut un efort și a scos dintele din gură. Mitya nici măcar nu s-a smucit. Anya a aplaudat. Medicii s-au uitat cu interes mai întâi la dinte, apoi la Mitya, au întrebat despre copilăria lui și dacă n-a fost lovit la cap. Și de unde a obținut un astfel de dar. Mitya încerca să glumească, dar era clar că se scălda în lumina gloriei și îi plăcea acest lucru.
Aruncând o privire spre Anyuta, care îl privea cu atâta admirație, Mitya le-a povestit medicilor despre antrenamentele autogene, autosugestie, meditație și practicile yoghine. Toate cele auzite vreodată le-a condimentat cu câte ceva din rețelele Petri, cu teoria câmpurilor cuantice și cu filosofia lui Gantt. Tot ce spunea suna foarte convingător, iar Mitya, încurajat de medici, studenți și pacienți, care temporar au uitat de problemele lor, le-a ținut minților luminate ale medicinii sovietice o lecție despre controlul receptorilor pentru durere. Deodată Mitya a tăcut. A simțit că elixirul american era pe cale să expire.
— Ei bine, atât! Sperăm că nu te vom mai vedea, mulțumim!
— Multă baftă! Mulțumesc, nu vă îmbolnăviți! Impresionant! Succese – medicii și-au luat rămas bun.
Mitya s-a apropiat de Anyuta și i-a zis:
— Aș putea să vă mai spun multe lucruri interesante. Poftim numărul meu de telefon.
— Neapărat! La revedere! — a spus Ana zâmbind.
Mitya a zâmbit tuturor și a ieșit din clinică.
Era fericit – a scăpat de un dinte care îl durea, a ținut o conferință medicilor și a întâlnit o fată. A fost o zi minunată. Dacă nu ar fi fost această durere în creștere. A încercat să o ignore, dar durerea creștea. Și nu era durerea cauzată de un dinte scos, ci…. Era durerea care îl chinuia de dimineață. Mitya s-a oprit. Băgându-și degetul în gură, a pipăit gaura. S-a uitat în jur, a văzut o oprire, a fugit spre troleibuz, a deschis gura și s-a uitat în oglindă. Întorcând capul, a privit la reflecția gurii.
Nu-și putea crede ochilor – măseaua de minte era nevătămată, iar din vecinul măselei a rămas doar un loc negru …
Mitya a strâns din ochi și a tras o sudalmă, încât o bătrână care trecea pe alături și-a făcut cruce. Mitya a oftat și a deschis ochii …
— Ei lasă că voi fi mai înțelept – s-a gândit Mitya cu tristețe și s-a dus să cumpere analgin de la o farmacie sovietică.
