Vara aceasta eu mă duc la IronMan în Suedia o competiție unde la start trebuie să ieși deja ”om de fier”. Dar acest titlu nu poți să-l primești prin poștă, să-l câștigi în loterie sau să-l primești drept cadou de Crăciun. Acest titlu trebuie meritat, chiar mai bine zis cucerit.Deaceea pentru a fi gata să înoate 3.8 km, să parcurgă 180 km pe bicicletă și apoi să mai alerge 42 km, sportivii participă în competiții mai mici. În contul meu deocamdată am jumătate de maraton în Barcelona, maratonul din Paris, Amsterdam, jumătate din IronMan în Austria și Bosforul.
După plan următoarea coompetiție a devenit Maratonul de gheață pe Baikal.
Am aflat despre această cursă acum jumătate de an. Îmi aduc aminte că știrea despre acest maraton m-a impresionat, însă, abia începusem să alerg, iar astfel de aventură mi se părea realizabilă doar în viitorul îndepărtat. Timpul a trecut, picioarele și conștiința au devenit mai puternice, așa că decid să mă înregistrez la această nebunie! Maratonul din Baikal intră în topul celor 10 cele mai dificile maratoane din întreaga lume. La finiș am înțeles foarte bine de ce a intrat în acest top
Specificul cursei. În primul rând, este cel mai tare maraton (nu-mi dădeam seama cât de tare era).
În al doilea rând, este cel mai plat maraton din lume – înălțimea totală fiind doar de câțiva metri la 42 de km.
În al treilea rând, este cel mai lunecos maraton. Este o sinucidere dacă alergi fără încălțăminte specială.
Pe lângă toate acestea, din cauza logisticei dificile, la acest maraton pot participa doar vreo 200 de oameni (la acest moment). De aceea, ca să nimerești la maraton, trebuie să ai experiență de astfel de curse, sănătae și răbdare ???? Însă, câteodată și aceasta nu e suficient.
Antrenamente
La începutul iernii am început să mă antrenez asiduu pentru Baikal. Făceam antrenamente de tempou, de intervale și urcam dealuri. Iar atunci când au început ninsorile – au urmat alergările prin zăpadă, dealurile înzăpezite, antrenamente reci în haine subțiri, ca să mă acomodez cu frigul.
Apoi, au venit înghețurile. Probabil, eu eram singurul din țară care se bucura atât de mult de acest fapt, deoarece puteam deja să alerg pe gheață! De fapt, câteva antrenamente pe gheață s-au transformat într-o adevărată farsă – Camsik aproape că nu a înghețat, iar în iazul Ghidighici alergam cu picioarele umezite.
După trei săptămâni în Sri Lanka aceste antrenamente nu mi se păreau prea ușoare ????
Foarte importante sunt și încălțările. De aceea, primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut încălțămintea specială cu care voi putea alerga pe gheață. Trebuia să aleg între Asics Setsu și Icebug spirit 3 olx.
Ultimile au muuulte ace metalice, care le permite să nu alunece pe gheață. Botele sunt ușoare, însă, cele de la Asics sunt mai moi și mai confortabile. Mai pe scurt, mi-a fost teamă să încalț niște bote aspre la distanță atât de mare. Apropo, mai târziu am aflat că am făcut alegerea corectă.
Irkutsk
Am decis să zbor spre Irkutsk cu trei zile înainte de maraton. Eram sigur că acest lucru mă va ajuta să mă obișnuiesc cu frigul și diferența de 7 ore.
Bine, deci, Irkutsk. Capitala Siberiei. Ceea ce m-a impresionat a fost apa râului Angara care nu îngheța nici la temperatura de -20 de grade Celsius.
Râul fumega în fiece dimineață, ceața era atât de densă, încât era imposibil să mai deslușești râul. Adică, un nor de aburi atârna în mijlocul orașului. Strașnic. Аrhitectura este interesantă. Bulevardul Lenin îmi amintea de Piter. În orașul bătrân erau foarte multe căsuțe vechi din lemn.
Localnicii sunt simpli și săritori la nevoie. Într-un cuvânt, severul oraș siberian. Locurile frumoase ale Irkutsk-ului – omuli (se spune că trăiește doar în Baikal), nuci de pin și sulf (smoala din care sunt făcute gumele de mestecat).
Mai pe scurt, cei care doresc să afle mai multe detalii despre oră și regiune – welcome pe Wikipedia. Eu doar nu am venit să vizitez orașul.
Baikalul
Baikal este cel mai adânc lac de pe glob și cel mai mare bazin natural de apă potabilă. Ca să vă puteți imagina acest gigant, vă propun să facem imaginar un experiment – să contruiți în jurul frontierei Moldovei un zid cu o înălțime de 744 de metri și să-l umplem până la margini cu apă – astfel, vom primi un analog al Baikalului.
Apa din Baikal e rece. Теmperatura apei de la suprafață, chiar și în timpul verii, nu e mai mare decât +8…+9 °C. Apa din râu e atât de limpede, încât poți vedea pietrele care stau la adâncimea de 40 de metri. Potrivit wikipedia, la sfârșitul iernii, stratul de gheață este de 1 m.
Există o legendă, precum că bătrânul Baikal avea 336 de fii-râuri și o singură fată — Аngara. Ea s-a îndrăgostit de Enisei și a decis să fugă la el. Atunci când Baikal a aflat despre aceasta, el a decis să-i blocheze drumul, aruncând spre sursa Piatră-Șaman. Însă, Angara a fugit mai departe. Atunci, Baikal l-a trimis după ea pe nepotul său — Irkutsk. Însă, lui i s-a făcut milă de fată și s-a întors singur. Angara s-a întâlnit cu Enisei și s-a scurs mai departe, împreună cu el.
Drumul, mâncarea, organizarea
Traseul cursei este modificat în fiece an, în funcție de nivelul de înghețare a lacului. În acest an am alergat de pe coasta de est spre cea de vest. Am fost întâlniți în aeroport (în acest an au venit circa 150 de oameni), am urcat în autobuze și am fost duși pe malul opus al Baikalului. În orașul Baykalsk. Ne-am oprit, în drum, la Sludyanka, ca să luăm prânzul.
Amintim că malul de est al lacului Baikal este deja Buryatia. E bine-cunoscut faptul că mâncarea tradițională din Buryatia este poze. Ce e asta? Vă dau un indiciu: poze, chuchvara, momo, dyushbara, ravioli, khinkali, mante… Mai pe scurt – acestea sunt pelmeni. Doar că ele sunt mari, făcute din bucăți mari de carne și pregătite la aburi. După ce am făcut câteva imagini, am mers mai departe.
M-am cazat într-un hotel. Am făcut cunoștință cu niște tineri veseli din Moscova. Am alergat puțin ca organismul să înțeleagă pentru ce-l antrenăm atâta timp..
La briefing, am aflat că Baikalul este un organism viu. De aceea, noi trebuia să fim foarte atenți, atunci când alergăm pe „spatele” lui. În niciun caz nu ne permiteam să lăsăm gunoi de-a lungul traseului. Duceam totul cu noi, iar unica toaletă continua să stea în mijlocul lacului. Situația de gheață e una prielnică – primii 19 km vor fi acoperiți cu zăpadă bătătorită care e ușor de parcurs, după care va urma un traseu lung acoperit doar cu gheață. Vântul aproape că nu suflă, doar la sfârșit, iar temperatura aerului este mai mare decât cea de la începutul lunii martie. Mai pe scurt, Baikalul ne-a pregătit toate condițiile necesare pentru o cursă cu adevărat frumoasă. Îi spunem mulțumesc pentru aceasta!
După care a urmat pasta party cu spaghetti și carne tocată. Astfel am aflat un lucru foarte important: nu trebuie să mănânci niciun fel de carne, înainte de cursă. Doar glucide. Оrganismul s-a arătat foarte idignat după ce am înfulecat atâta carne grasă și a încercat să se înțeleagă cu creierul ca să-l ajute să scape de toate aceste grăsimi. Însă, eu și creierul eram de neînduplecat și răbdam cuminți (la cursă va fi de folos și grăsimea), până ce proteinele se vor acomoda. Însă, nu am uitat să facem și unele concluzii. Acum, timp de două zile, voi consuma doar glucide, iar după competiție voi folosi proteine pentru recuperarea musculară. Însă, aceasta nu a fost singura mea greșeală…
M-am gândit că în cazul în care particip la o competieție ecologic curată, într-un loc atât de minunat, eu nu voi consuma, în cadrul cursei, geluri energetice. Voi mânca doar mâncare naturală – nuci, caise uscate și stafide. Gustos și sănătos. Așa consideram atunci…
Celor care pleacă la culcare – …
Mai pe scurt, mi-am aranjat hainele, am strâns rucsacul, am făcut baie și la ora 11:00 am mers la culcare.
Naiv mai eram… Am înțeles că a sta culcat și a dormi sunt două lucruri total diferite. Astfel, am început să simt acut diferența de șapte ore cu Chișinăul. Din punct de vedere empiric, am constatat că modificarea unui organism „somn-trezire” este de aproximativ 2 ore pe zi. Astfel, am avut nevoie de 4 zile ca să mă deconectez, dar să nu ațipesc la ora 4:00 dimineața. De aceea, după ce jumătate de noapte descopeream și număram toate umbrele din cameră, cream scenarii și aveam idei de design și sportive, m-am așezat pe marginea patului și m-am uitat trist la ceas. Era 3:45. Am găsit un măr, l-am mâncat și în sfârșit, m-am calmat și am adormit…
Ziua Х
Dimineața, ca de obicei – toaleta, hainele, loperamide (pentru cei care mă înțeleg) și micul dejun. Este „Maslenitsa”, așa că mâncam cu poftă clătite cu lapte condensat – dejunul campionilor!
E ora 8:00 dimineața. Aerul atmosferic e de -26. Am urcat în autocar și am mers la linia de start. Peste o oră și jumătate deja alergam pe lacul Baikal.
Timpul de afară e minunat, e ger, senin, vântul e liniștit, aerul curat, dispoziția foarte bună!
Înainte de începerea competiției, conform tradiției toți îmblânzeau Burhanul, duhul Baikalului – îl rugam să ne permită să spargem liniștea și pacea lacului. Iată ce trebuie să facem: să vârâm arătătorul într-un pahar cu lapte, să stropim în patru părți, să bem un pic, iar laptele care mai rămâne să-l dăm Burhanului.
Probabil, am încurcat etapele ritualului, deoarece peste trei ore și jumătate…
dar nu vreau să mă grăbesc să vă povestesc.
Stаrt
Astfel, a fost dat startul și 150 de oameni strigând au început să alerge pe gheața Baikalului.
Alergăm. Mă uit la tempou – 4:40. La naiba, repede, deși îmi e ușor să alerg. Însă, experiența îmi spune că: sau eu voi începe să încetinez tempoul sau peste ceva timp mă voi opri complet, fără a mai putea să continui.
Astfel, ajung să aleg prima variantă și alerg cu 5:00. Participanții mă întrec, dar știu prea bine că am să-i mai văd. Un pic mai târziu ????
10 km
Tempoul e stabil 4:55 – 5:00. Alerg ușor și dispoziția e bună. Încă nu e gheață, doar zăpadă bătătorită. Încălțămintea nu alunecă. Nu e nici frig, nici cald.
În buzunar aud cum sar stafidele, nucile și caisele uscate. Deasupra stă arma secretă – imaginea guaranei. Preparatul medical energetic. Aceasta te trezește și te motivează, atunci când simți că nu mai reziști. În general, viața e minunată!
Dacă nu greșesc, astfel încep toate tragediile – cu o dimineață senină.
15 km
Tempoul a scăzut puțin, dar nu e principial. Eu deja reușesc să întrec participanții care s-au grăbit la început. Primesc plăcere de la această mică victorie ???? În cel mai bun caz, dacă mi-am măsurat corect puterile și voi putea menține acest tempou pe parcursul întregii curse, atunci nimeni nu mă va putea întrece, iar eu voi mânca încă vreo câteva zeci. Râd în sinea mea. Cât de viclean sunt!
Câteodată mai văd cum de-a lungul traseului zboară bărci-amfibii pe perne gonflabile. A trecut pe lângă tine, după care vor urma încă vreo jumătate de oră de liniște, doar zăpada mai scârțâie sub picioare și lumina puternică umple absolut totul. Senzațiile și ceea ce văd nu se aseamănă cu nimic.
Decid că e timpul să-mi mănânc mixul de fructe uscate. Îmi adâncesc mâna în buzunar, i-au un pumn plin de fructe și le dau drumul în gură. Atunci, îmi dau seama cât de greu îmi va fi – stafidele înghețate se vor transforma în cubulețe de gheață, iar caisele uscate – într-o talpă de papuc. Disperat, încep să rugum, mai cu seamă să ronțăi, sau măcar încerc să topesc ceea ce se numește mâncare. Acum îmi imaginez ce față aveam la acel moment…
25 de km
După 22 de kilometri s-a schimbat suprafața traseului. Acum alergam deja pe gheață. E o priveliște uimitoare – gheață de culoare neagră, sub care se observă niște crăpături albe. Te simți hipnotizat de priveliștea acestei carapace din gheață!
Gheața de pe Baikal este într-atât de dură, încât ai impresia că alergi pe teracotă. Spinii de pe bote nu se prea anină de gheață. Nu sunt sigur că problema este în încălțăminte – probabil, încă nu a fost creată o încălțăminte pentru astfel de suprafață. După ce am alergat câțiva kilometri, am descoperit unii mușchi din propriul corp, pe care nici nu bănuiam că-i am. „Vacă pe gheață” – îmi suna în minte.
Însă, am fost deranjat de la meditații de sunetul unei crăpături… Mă întorc și văd cum în gheață se face o crăpătură cu o lungime de câțiva metri. Apoi, câteva bucățele de gheață încep să iasă la suprafață. Acum înțeleg prea bine fraza: „Baikalul respiră”. Am auzit că se mai întâmplă astfel de crăpături, după care la malul Baikalului ies bucăți de gheață cu dimensiunea unui bloc cu trei etaje. Ce a vrut să-mi spună Baikalul cu această fisură? Mă incomodam să-l întreb încă o dată.
Am întrecut încă cinci participanți, însă, la rândul meu, am fost întrecut de un japonez. Nu mă opresc la punctele de alimentare ca să beau apă, sau să mănânc, deoarece economisesc timpul. Nu mai aveam energie. Am început să visez la un gel cu energetice… sau poate chiar două, dar nu trebuie să uit că e un maraton ecologic, de aceea, îmi voi ronțăi până la sfârșit „cocktailul mei cu glucide”. Deși, nu mai e niciun rost din astfel de cocktail. Tempoul a scăzut până la 5:30,și încep să-mi dau seama că acesta e doar începutul. Singura speranță pe care o mai am e guarana… pe care am să o beau atunci când am să parcurg 30 de kilometri – după care voi zbura!
32 de km
Ce vă spuneam despre guarana? La al 30-lea kilometru am vârât mâna în buzunar ca să-mi iau porția bine meritată și necesară a „elixirului de putere”, dar… nu l-am găsit acolo. La naiba, unde ești? Am nevoie vitală de tine! Însă, nu e… probabil că a căzut din buzunar, atunci când scoteam stafidele și nucile din buzunar. Astfel, nu mai am „băutura magică” și nici puteri nu mi-au mai rămas. Atunci mi-am dat seama că ea încă nu a reușit să fie prelucrată, iar organismul meu încearcă să-mi salveze viața, dar nu să-mi prelucreze mâncareа, deoarece acum are alte priorități – mușchii. Astfel, fructele uscate și nucile stau cuminți în stomac și așteaptă când le va veni rândul…
Minunat… Picioarele încep să mi se împleticească. Tempoul a scăzut, astfel, reușesc să alerg fiecare kilometru în aproape 6 minute. Dar observ că nu sunt singurul în această situație – au apărut și participanții care nu mai pot alerga și, merg triști târându-și picioarele spre finiș. Am întrecut încă câțiva participanți.
Apropo, încep să mă întreacă cei mai experimentați, ceea ce nu se întâmpla înainte. Văd cum apare la orizont linia de sosire…
37 de km
Kilometrii parcă devin tot mai lungi. Nu mai am putere. Mă mișc asemeni unui somnambul. Văd tulbure în fața ochilor, astfel, organismul decide să deconecteze sistemele pe care le consideră mai puțin necesare, ca să dea tot ce e mai bun și necesar copiiilor, ăăăă, adică mușchilor. Hipoglicemia, salut!
Se produce trecerea motorului de la benzină (glucide) la gaz (grăsimi). Nu este prea plăcută senzația atunci când treci prin această etapă în cadrul vreunui maraton. Simți cum începi să ai convulsii, viteza de alergare scade, vezi tulbure în fața ochilor, însă, contează să nu te oprești. Din cauza gheții dure simt că mă dor atât genunchii, cât și șoldurile. Fiecare pas îmi provoacă o durere insuportabilă.
Fără să-mi dau seama, încep să vorbesc cu Baikalul. Îl rog să mă ajute și să-mi dea încă puține puteri.
Aud cum crapă încă undeva gheața – mă întorc și imaginația mă face să văd un smile pe gheață. Baikalul are chef de glume:) Cât mai e? Аha, înainte se vede un indicator – nu pot desluși ce cifră e pe acest indicator, deși este clar că aceste indicatoare sunt amplasate la fiecare 5 km, ceea ce înseamnă că am parcurs 40 și au mai rămas doar 2. Doar 2, e o nimica toată… Însă, se pare că organizatorii au decis să glumească pe seama noastră și de aceea, văd că pe indicator este scrisă cifra 39.
ASTFEL de dezamăgire și tristețe nu am simțit în toți acei 30 de ani – de atunci când am aflat că Moș Crăciun nu există, iar cadourile mi le cumpără mama din magazine.
Finiș
Și pe lângă toate cele relatate mai sus – pe parcursul celor 4 kilometri care au mai rămas până la linia de sosire, a suflat un vânt geros care aveai impresia că te taie. Astfel, am început să nu-mi mai simt atât picioarele, cât și fața. Consider că astfel Baikalul ne punea la încercare puterile.
A mai rămas un kilometru. Scot tricolorul R. Moldova. Sarcina pe care mi-am propus-o nu a fost prea ușoară cum s-ar părea la prima vedere. Nu puteam să-mi strâng degetele ca să nu-i permit vântului să-mi smulgă drapelul, care îmi scăpa din mâini. Totuși, am strâns puțin tricolorul, l-am ridicat deasupra capului și am început să „alerg” în direcția malului.
Iată finișul – încerc cât de cât să alerg mai repede și trec linia de sosire, acompaniat de aplauzele celor prezenți. Timpul meu e 3:44 și locul al 23-lea!
Аlexei Nichiforov, оrganizatorul evenimenntului îmi strânge vioi mâna, mă felicită, însă, fața mi-a înghețat atât de tare, încât nu mai pot spune ceva clar și doar mormăi.
Mai pozez un pic, apoi, merg spre hotel pe niște chitoroage pe care, ieri, le numeam picioare.
Epilog
А urmat sauna și schimbul de impresii și trăiri cu particpanții. О, au fost trei ore minunate de relaxare în saună cu mături din plante și bere! Seara a fost organizată cina festivă сu toate deliciile și componentele unei adevărate petreceri.
Partea oficială a serii s-a terminat atunci când organizatorii ne-au spus că în această seară Baikalul a respirat atât de tare, încât pe traseul nostru s-a format o crăpătură de 6 m! Senzația că lacul a așteptat să fie finalizat maratonul, după care a simțit că poate să se elibereze de temnița de gheață.
Toți au respirat fericiți și au ridicat pocalele în cinstea Baikalului, care ne-a permis să facem cunoștință cu mărețul Baikal!
De fapt, acest maraton nu se aseamănă cu nici unul dintre celelate competiții la care am reușit să particip. În primul rând, la această cursă multe nu depind de tine. O însemnătate deosebită este starea de spirit a Baikalului. Doar nu în zadar localnicii venerează Lacul Baikal… Iar în al doilea rând, atunci când alergi de unul singur prin deșertul de gheață, suferi și vorbești cu ea, atunci, în același timp tu te schimbi câte puțin. Tu înțelegi cât de mic și nesemnificativ ești, cât de armonioasă este lumea, iar tu ești o părticică din aceasta. Supremația omului este de a-și recunoaște cât de mic și neputincios este în fața naturii, să-i recunoască supremația și să o respecte. Asta m-a învățat Baikalul.
De aceea, dimineața, m-am trezit până la răsăritul soarelui, am mers până la Lacul Baikal, i-am mulțumit pentru aventura minunată pe care mi-a oferit-o și am luat drept amintire o bucățică de gheață. Acum, am în oficiul meu propria bucățică a Baikalului…
Cifre
Distanţa: 42 195 m
Timp: 3:44:47
Tempou mediu: 5:18 (11,3 km/h)
Pulsul mediu: 161
Totalul loviturilor inimii: 823 (de bătăi a inimii la un kilometru)
Calorii: 2369
Înălțimea totală: 6 metri
Теmperatură: -20…-15 °C
Poziția: 22 (din 124)
Am fost mai rapid decât 82% din participanți.
Link-uri:
