– Așadar, am văzut Chișinăul modern, dar suntem la fel de curioși cum arăta capitala noastră în trecut, să zicem în anii 60 ai secolului precedent. Acest lucru este acum posibil datorită unui proiect de reconstituire a istoriei Chișinăului, numit „CHRONICA”. Autorul acestuia, Dmitri Voloșin, este invitatul nostru în această dimineață. Alături de el se află și managerul acestui proiect, Diana Covalenco, pe care o salutăm. Bine ați venit! Aveți o noutate interesantă, apărută recent, și am vrea să ne spuneți mai multe despre ce a contribuit la apariția acestui proiect cu un nume atât de frumos?
– În primul rând, se poate vedea cum era Chișinăul nu doar în anii ’60 ai secolului trecut. Avem planuri de a reconstrui Chișinăul din momentul apariției sale, de la primele locuințe, de la primele focuri care au fost aprinse.
– Adică, mult mai extins?
– Desigur.
– Adică, teoretic, chiar și în grafică, vom vedea cândva această reconstituire?
– Dar ne îndreptăm din viitor spre trecut, ne întoarcem în trecut. Acum avem orașul actual, restaurăm clădiri care existau la începutul secolului trecut, iar aici, în special, este harta despre care vorbeai. Aceasta este o hartă unică pe care am găsit-o. Ne-a ajutat proiectul nostru conex, Iurie Șveț ne-a ajutat cu ea, și am reușit să o folosim pentru a reconstitui Chișinăul în perioada când era reconstruit după război. Și mai există și o hartă din anii ’40, unde am văzut Chișinăul de dinainte de război. Pentru că știți că Centrul era complet diferit, Rîșcani practic nu exista. Iar acum putem să intrăm pe chronica.md, să schimbăm hărțile cu un clic și să vedem cum s-a schimbat orașul nostru.
– Călătorie în timp, nu-i așa?
– Exact. Iar omul care ne-a ajutat cu această hartă este singurul. Nu știam cum se numeau străzile în anii ’20-’30, pentru că existau denumiri românești, și nimeni nu le cunoștea până când am anunțat acest proiect. A venit cineva și a spus: „Am o hartă a Chișinăului (pe care tocmai v-am arătat-o), o hartă unică, pe care nu a văzut-o nimeni. Am cumpărat-o de la un anticar de la gară, iar acel anticariat s-a închis”. Când le-am arătat această hartă istoricilor, aceștia au întrebat: „Unde ați găsit-o? Este fantastică! Are nume de străzi unice, pe care noi puteam doar să ghicim cum se numeau”. Astfel de descoperiri sunt foarte motivante și energizante.
– Dar îmi dau seama că, cu cât lucrați mai mult la acest proiect, cu atât mai multe descoperiri de acest gen vor avea loc, cu atât mai multe obiecte și informații.
– Sarcina noastră nu este doar de a face hărți. Sarcina noastră principală este de a reconstitui orașul în 3D. Adică suntem conștienți de faptul că în zilele noastre un număr foarte mare de monumente de arhitectură, care ne părăsesc zi de zi sub ploi, sub vânturi, sunt lăsate să se dărâme. De fapt, în Chișinău sunt mai mult de o mie și noi încercăm, dacă nu să le restaurăm fizic, pentru că din păcate nu există această posibilitate, măcar să digitalizăm ceea ce avem, să le restaurăm împreună cu istoricii, să le întregim și să le punem pe hartă. Aceasta este misiunea noastră principală, sarcina noastră principală – să restaurăm și să surprindem orașul înainte ca acesta să fie distrus complet.
– Apropo, ați spus deja că implicați și istorici. Diana, pe cine trebuie să implicați pentru ca acest proiect îndrăzneț, de mare anvergură, care necesită o cantitate uriașă de timp și muncă, pe cine mai implicați pentru ca el să fie realizat?
– Aș vrea să menționez că am fost susținuți de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Acest lucru este foarte important pentru noi, pentru că ne adresăm și la diferite organizații, cum ar fi Arhiva Națională, Biblioteca Națională, muzee. Deci trebuie să căutăm multe informații. De asemenea, suntem susținuți de arhitecți și istorici locali – toți cei cărora le pasă de oraș. Și aș vrea să-i mulțumesc lui Iurie Șveț, care lucrează cu noi, lui Sergiu Ciocanu, Sergiu Musteață, Boris Gangal, adică tuturor oamenilor cărora le pasă de oraș.
– Lui Sergiu Prodan, ministrul care ne-a susținut.
– Toate aceste informații pe care le vedem acum, fotografii, imagini, hărți – sunt undeva la un loc, în arhivă, sau a trebuit să le adunați încetul cu încetul, să aflați de la oameni, să comunicați, poate, cu istorici, să găsiți aceste informații, poate că au existat pagini pierdute în caiete? Cum s-au întâmplat toate acestea în practică?
– Exact așa stau lucrurile, informațiile sunt stocate pe diferite site-uri, în diferite locuri, în arhive de multe ori, de multe ori nici oamenii nu știu ce se află acolo și în ce locuri. Este o descoperire pentru toată lumea, aceasta este particularitatea proiectului nostru.
– De a găsi ceva, da? Povestiți-ne despre echipa voastră, poate despre greutățile pe care le-ați întâmpinat, pentru că una e să vezi fotografiile și cu totul altceva e să le recreezi în 3D. Iată așa un castel frumos. Din câte înțeleg, acest castel era pe strada Tighina, nu-i așa?
– Da, e închisoarea noastră care acum se află lângă piața „Pticika”. Da, închisoarea obișnuia să arate așa. Era un castel nu mai prejos decât Cetatea Soroca din punct de vedere al mărimii. Dar, din păcate, cutremurul din anul patruzeci și bombardamentele germane și-au făcut efectul și au rămas doar ruine. S-a păstrat numai un singur turn, pe care îl puteți vedea și azi.
– Știu că folosiți și inteligența artificială, în mod intenționat, care vă ajută să finalizați unele obiecte? Cum se întâmplă asta? Cum încorporați tehnologia în tot ce are legătură cu istoria?
– De exemplu, o folosim pentru a îmbunătăți calitatea fotografiilor, pentru că adesea nu se vede nimic pe ele. O folosim pentru a îmbunătăți calitatea hărților, deoarece pentru a crea hărțile noastre, pentru harta anilor ’40 am folosit imagini din anul 1944, iar pentru harta anilor ’60 am folosit o imagine din satelit din anul 1966. Fiindcă acestea nu erau de o calitate foarte bună, trebuiau îmbunătățite, trebuiau modificate pentru hartă, iar apoi urma să creăm deja harta.
– Această abordare înseamnă că, de exemplu, dacă printre telespectatorii noștri sunt cei care au în arhivele de acasă niște clădiri, nu știu, niște locuri, adică, ați fi bucuroși să luați legătura în acest sens și să adăugați și voi ceva, pentru că reconstruiți totul schiță cu schiță, la propriu?
– Pot să mă adresez telespectatorilor? Unde să mă uit? Stimați telespectatori, dacă aveți fotografii cu Chișinăul din anii ’60 sau mai departe, în care sunteți dvs., rudele sau prietenii dvs., în oraș, pe fundalul unor clădiri, pe străzile din orașul nostru și nu doar, din orice localitate din Moldova, intrați pe site-ul chronica.md și trimiteți-ne aceste materiale. Vom fi bucuroși să le publicăm și vom indica faptul că aceste informații ne-au fost oferite de dvs.
– Cred că mai putem adăuga că probabil nu toți au avut posibilitatea să facă fotografii de bună calitate în acele vremuri, poate că există niște tablouri sau poate că sunt niște desene, poate că cineva a desenat, a schițat niște elemente. În funcție de aceste date, cred că se poate reconstitui, plus minus, cum arăta capitala noastră.
– Fotografiile erau o problemă, mai ales la sfârșitul secolului al XIX-lea. Se făceau o mulțime de gravuri. Și astfel mergem la licitații și cumpărăm acele gravuri ca să putem restaura unele edificii după gravuri. Ce am văzut zilele trecute, turnul de pompieri?
– Turnul de pompieri.
– Turnul de pompieri, care nu se găsește nicăieri în fotografii, dar există câteva gravuri pe care noi le folosim pentru a reconstrui un model 3D, cum a fost, și îl așezăm acolo unde trebuie să fie.
– Să vorbim despre hărțile pe care le avem pe masă. Din câte am înțeles, acesta este și un material exclusiv pe care ați reușit să-l găsiți. Sunt dedicate republicii noastre în ansamblu, da?
– Da, da, și aceasta este una dintre hărți, este un original și este extraordinară, pentru că e încă de foarte bună calitate.
– Permiteți-mi să le arăt telespectatorilor noștri, în timp ce ne povestiți.
– Dmitri a cumpărat-o la o licitație, este o hartă din secolul al XVII-lea. Se pot vedea principatele pe ea. De ce căutăm, în principiu, astfel de hărți? Pentru că avem planuri să ne extindem dincolo de Chișinău, planuri să extindem proiectul nostru și în toată Moldova. Am dori să găsim mai multe hărți, așa că dacă cineva are hărți vechi sau planuri, poate niște informații despre unde se pot găsi aceste hărți, suntem bucuroși să contactăm aceste persoane și să cooperăm, pentru că proiectul nostru are ca scop unirea tuturor oamenilor interesați de istorie.
– Dacă vorbim acum despre perioada anilor 1960, accentul principal este pus pe această perioadă, în ce stadiu se află acum proiectul dvs.? Câte procente din 100, dacă se poate spune 100, au fost realizate? Pentru că am fost pe acel șantier, este foarte interesant. Primul lucru pe care l-am observat au fost denumirile străzilor. Așa cum a spus Dima, să zicem, înainte de anii ’40, sfârșitul anilor ’40 erau unele denumiri, apoi după anii ’60 – altele. Acum, în Chișinăul modern, denumirile sunt complet diferite. Ceva între acea perioadă, cea sovietică, și cea de după anii ’60.
– Acum suntem axați pe transformarea completă a unei străzi centrale din Chișinău în 3D, restaurând clădirile sale, care sunt actuale la începutul secolului trecut. Adică, care au o sută de ani aproximativ. Și acum Diana lucrează cu artiștii noștri. În plus, implicăm artiști voluntari, în special, vreau să-i mulțumesc lui Sergiu Mîrza pentru că ne-a pus la dispoziție un birou de arhitectură și pe artiștii săi 3D, gratuit, în mod voluntar, ca să ne ajute să desenăm aceste case. Și astfel, ceea ce vedeți acum este o parte din asta. Diana mai degrabă ne-ar spune exact ce fel de clădiri vrem să punem în Centru.
– Se povestește despre actualul bulevard Ștefan cel Mare, că toate clădirile care erau în perimetrul de la strada Maria Cebotari până la Alexandri, practic nu mai există în momentul de față. Iar eu vreau să le arăt locuitorilor din Chișinău ce frumusețe a fost aici. Toate aceste clădiri pot fi văzute pe fotografii vechi. Din păcate, nu sunt multe fotografii cu clădiri întregi. Sunt multe fotografii cu ele în stare distrusă, așa că ne-am propus să le restabilim în 3D, ca să arătăm cum arăta orașul nostru pe vremuri. Cred că foarte puțini oameni știu cum arăta bulevardul Ștefan cel Mare în anii ’40, cum erau clădirile. Era un oraș foarte diferit, străzi foarte diferite, și cred că va fi foarte interesant.
– Ei bine, de ce oamenii nu cunosc, răspunsul este la suprafață: pentru că aceste informații nu există ca atare, iar voi sunteți cei care veți putea să le colectați acum pentru a le transmite mai departe. Și asta este foarte important. Pentru fiecare dintre voi, care a fost, personal, cea mai surprinzătoare descoperire pe parcursul lucrului la acest proiect? Ceva ce ați descoperit pentru voi înșivă și ce ați dori să împărtășiți?
– Cel mai deosebit moment pentru mine a fost să aflu Despre așa-zisul „castel închisoare”, care a fost construit în secolul al XIX-lea și care n-a ajuns până la noi. A fost un efect wow pentru mine. Nu știam că avem o cetate mare în oraș. Și se pare că în oraș nu avem clădiri vechi care s-au păstrat. Știu de una, care datează de la începutul secolului al XIX-lea, 1820-30, iar din secolul al XVIII-lea nu s-a păstrat aproape nimic. Nu a supraviețuit nimic, adică deloc. Are legătură și cu cutremurele, și cu războiul. Este trist, dar e un adevăr. A fost o constatare tristă pentru mine.
– Diana, a fost ceva ce v-a surprins în mod special în cadrul proiectului?
– Ceea ce m-a surprins este cât de puține informații sunt disponibile, cât de greu de găsit, dar în același timp este foarte interesant, pentru că atunci când am reconstruit, cum a fost procesul, am reconstruit toate clădirile de pe bulevardul Ștefan cel Mare. Adică a trebuit să adunăm fotografii cu fiecare clădire din diferite unghiuri, aproximativ 20 de clădiri. A fost foarte dificil și la început părea că va fi imposibil, pentru că uite așa e.
– Vorbiți acum de asta și chiar pare imposibil.
– Este posibil pentru că am găsit fotografii ale fiecărei clădiri, acum le facem în 3D și toată lumea le va vedea în curând.
– Știu că ați folosit chiar și materiale cu caracter secret. Imaginea din ’66, este o imagine din satelit? Au existat controverse și comentarii. Cineva spunea că nu se făceau fotografii prin satelit în acei ani.
– Este un satelit american, e o imagine dintr-un satelit de spionaj.
– Ați reușit s-o vedeți?
– Sunt surprins că există. Dar imagini mai vechi nu avem. Avem fotografii aeriene din anii 1940. Iar înainte de anul 40 n-avem fotografii. Avem mai multe hărți diferite ale Chișinăului, dar fiecare a desenat cum a putut. De aceea ne vom gândi cum să facem lucrurile cât mai asemănătoare cu adevărul, ne vom consulta cu istoricii. Iar ceea ce a existat în secolul al XVIII-lea este un mare mister. Există câteva mâzgălituri de când a fost fondat orașul. De aceea va fi nevoie să ridicăm arhivele Imperiului Țarist de la Sankt Petersburg. Poate că acolo se păstrează acele hărți, când Imperiul Rus a venit aici în 1812, s-a uitat și a zis: hai să desenăm ceea ce se vede acum, ca amintire, iar apoi vom reface totul. Și ceea ce s-a văzut pe atunci probabil că se păstrează undeva. O să căutăm.
– Vă urez mult succes, dvs. și echipei dvs. Iar pentru cei care sunt interesați de acest subiect, vă invităm să vizitați site-ul chronica.md. Acolo puteți să călătoriți un pic prin capitala noastră în anii ’40, în anii ’60 sau să vă plimbați prin capitală în realitățile moderne. Deci, invitații noștri au fost Dmitri Voloșin și Diana Covalenco. Iar emisiunea noastră continuă.
– Mulțumim, băieți!
– Vă mulțumim!
