Așadar, aveam teren, aveam idei, aveam timp și dorința de a construi o casă, dar nu aveam bani. Dar dorința de a construi era atât de puternică încât am decis să cheltuiesc micul meu buget de 50.000 de euro pe o mică baie din lemn, în care familia mea să facă ședințe de aburi și să aștepte până când capul familiei va găsi banii pentru Casă.
După ce am analizat sute de proiecte de băi de bușteni, am desenat unul clasic cu cinci pereți, un singur etaj și o suprafață de 100 de metri pătrați. După ce am început să caut constructori de case din lemn în Moldova, m-am confruntat cu faptul că aproape nimeni nu se ocupă cu așa ceva — cererea este mică. Dar, cu toate acestea, am găsit câțiva băieți care s-au apucat să se uite la proiect.
În iunie 2013, eu și Vica am venit la fața locului și am bătut ceremonios primul țăruș. Cu acest prim țăruș a început întreaga istorie a Băii.
Iar în timp ce planificam căsuța, am început să împrejmuiesc terenul cu un gard. Cea mai simplă și mai ieftină opțiune erau scândurile. Unde mai pui că arată impunător.
După ce am făcut gardul, mi-am dat seama că e foarte costisitoare construcția, iar toate estimările sunt ca niște adolescenți, care au proprietatea de a crește rapid și imprevizibil. Dar, în ciuda acestui fapt, nu-i alungăm din casă și continuăm să-i educăm, să-i iubim și să le cumpărăm papuci noi. Într-un cuvânt, am continuat cu săpăturile, cofrajele, betonul.
Am așteptat să se întărească și am început să ridicăm pereții. Băieții au tăiat cu fierăstrăul buștean după buștean și i-au montat unii peste alții, iar casa a început a crește văzând cu ochii.
În câteva zile, casa s-a înălțat cu un metru, apoi cu un metru și jumătate.
Am lucrat împreună, am petrecut zile întregi „controlând” procesul și chiar și Mișania și Nica ne-au ajutat atât cât au putut.
Dar într-o zi, iubita mea a venit pe șantier și m-a rugat să-i spun cum va arăta casa. I-am arătat planurile și am desenat în aer viitoarea noastră baie. Ea s-a încruntat brusc:
— Cum adică, un singur etaj?
— Păi, cam asta ne doream – ieftin și rapid.
— Toate acestea le-ai făcut pentru un singur etaj? Până nu e prea târziu, adaugă înălțime ca să poți face două etaje, altfel vei regreta mai târziu.
— Dar temelia am făcut-o pentru un etaj, am cheltuit pentru proiect, bușteni, bani, timp…
— Alegerea îți aparține, iubite. – Și a plecat.
Iar eu am rămas singur cu muncitorii zăpăciți, care mă priveau întrebător.
– Ce v-ați oprit? Punem încă 6 bușteni — ridicăm etajul doi!
Muncitorii s-au întristat, iar constructorul a recalculat bucuros bugetul, avertizându-mă că temelia e prea slabă și nu-mi garantează că se va ține bine casa. Iar eu m-am dus să caut bani.
De multe ori mai târziu i-am mulțumit Vicăi pentru acea vizită, pentru că, dacă nu ar fi fost ea, am fi pierdut dormitorul în care am dormit multe nopți și fânarul cu ierburi, unde oaspeții noștri se odihnesc acum după baie.
Casa a început să arate disproporționat și puțin ridicol, dar tot eram fericit de suprafața adăugată!
Și iată că a venit timpul pentru acoperiș, mândria mea. L-am conceput din stuf – ecologic și frumos. Drept că a fost un pic cam scump și a necesitat timp, dar a meritat. Pe atunci nu știam că în stuf vor trăi gândaci de tot felul, păsări, mierle, șoareci și alte animale, dar în continuare cred că așa ar trebui să fie într-o casă de la marginea pădurii.
Cu greu am găsit o familie care se ocupă de stuf, am adus materialul, am instalat sistemul de căpriori și am început lucrările.
Câteva săptămâni mai târziu, la marginea pădurii din Durlești a apărut o căsuță drăguță care va fi un loc al puterii pentru mine și familia mea.
