Cu un an în urmă am decis că vreau să devin Ironman. Ce înseamnă Ironman? Ironman este o distanță de triatlon în timpul căreia sportivul trebuie să înoate 3,8 km, să meargă cu bicicleta 180 km și să alerge 42 km. Pentru a trece această distanță sportivul are la dispoziție nu mai mult de 17 ore. În total sportivul parcurge o distanță de 226 km.
Ironman-ul are un motto ”înoată 3,8, mergi cu bicicleta 180, aleargă maratonul și poți să te mândrești toată viața”.
Când am auzit pentru prima dată despre Ironman, primul meu gând a fost: „Nu-mi vine să cred, doar e imposibil!”. De aceea, mi-am cumpărat primii adidași și m-am grăbit să mă antrenez.
Pe lângă distanța completă organizatorii competițiilor propun sportivilor să trecă versiunea scurtă- jumătate de Ironman. Aceleași etape (înot, bicigletă, alergare), doar că distanța este de două ori mai mică. Și anume ”jumătatea” eu am hotărât s-o parcurc în Austria.
A trecut un an. În acest an am ars multe calorii și am parcurs mulți kilometri:
310 de antrenamente timp de 335 de ore, distanța – 2.885 de km, numărul caloriilor arse – 175.000
În total: alergare – 1.648 de km, înot – 135 de km, bicicleta – 832 de km, mers – 115 km.
Pe parcursul acestui an am reușit să particip la semi-maratonul din Barcelona, maratonul din Paris, am înotat întregul Bosfor și am participat la câteva competiții locale. Acum, însă, a venit și timpul să particip la Ironman-ul din Zell am See.
Zell am See
Orășelul austriac a găzduit la 1 septembrie pe toți cei care doreau să parcurgă jumătate din distanța IRONMAN (1.9 km înotând, 90 de km mergând cu bicicleta, 21.1 km alergând).
La competiție mi-am luat și echipa de susținere. După cum am aflat, participarea la competiția Ironman este ca un fel de virus care se răspândește prin aer. Într-o zi, întâmplător (zic o minciună, foarte conștient) i-am luat la antrenamente și alergări. Și, după cum observ, ei vor dori să-și încerce abilitățile la această competiție, doar că deja anul viitor. Însă, până ce, ei au venit să mă susțină, dar și să vadă „câmpul de luptă”, să știe ce-i așteaptă.
Timpul era minunat, la fel ca în toate desenele animate Disney. Însă, știm prea bine cât de mult se schimbă vremea de afară atunci când protagonistul are să treacă prin diferite peripeții și încercări… Mai pe scurt, totul se desfășura conform regulilor Hollywood-ului.
Cu o zi înainte…
Am mâncat pe săturate cartofi cu ceapă (am cumpărat într-un supermarket carbohidrați pentru 4 zile). Apoi, sătui și fericiți ne-am dus să ne înregistrăm. Acolo, am primit numărul meu norocos de participare și un rucsac cu cadouri.
După care, am hoinărit prin Expo, unde erau câteva magazine care ofereau reduceri, astfel puteai să-ți cumperi articole vestimentare și încălțăminte pentru triathlon cu reducere de -80%. Fantastic! Din păcate, eu deja mi-am cumpărat din timp tot de ce aveam nevoie, însă, băieții ai cumpărat tot ce au putut din banii pe care-i aveau ????
Am plecat și la pasta party, unde am mâncat multe paste. Nu am băut bere. Deși, data viitoare cu siguranță voi bea. Să beți bere înainte de competiție! Doar o sticlă.
Apropo, o notă pentru bicicliști: am cumpărat acolo un obiect de umflare a roților (2-2,5 еuro). Cei care aveau în copilărie acasă sifon, trebuie să-și amintească de aceste obiecte mici, care erau folosite pentru apa carbogazoasă. Acest obiect seamănă leit cu cel de la sifon. Ne-am antrenat în hotel, dezumflam roțile și cronometram timpul în care le umflam. Două secunde. Fine. Este foarte util să ai cu ce să-ți umfli roțile, atunci când te afli în situații extremale.
La hotel mi-am aranjat lucrurile. Le-am pus în pungi colorate. Am pregătit băuturile energizante pentru competiție și am umflat roțile calului de fier.
După care, am dus toate acestea în zona de tranzit. Mă uit, dar toate pungile sunt legate cu nod. Ciudat. Nu am făcut la fel și le-am atârnat doar, pentru ce mi-a părut foarte rău mai târziu .
Noaptea
M-am culcat la ora 00:00. Mă gândeam că sunt foarte liniștit. Însă, m-am răsucit timp de două ore în timpul nopții, fără să adorm. Apoi, ascultam cum picăturile de ploaia joacă pe acoperiș.
Brusc, mi-am dat seama de ce oamenii fac noduri la pachetele de tranzit! Mi-am imaginat cum în pungile mele acum înoată șosetele și prosoapele și de aceea m-am trezit complet. Erau prea multe momente la care puteam să mă gândesc, așa că am dormit doar o oră și m-am trezit cu mult înainte de răsăritul soarelui.
Dimineața
Dimineața era ticsită cu ceață, ziua era gri…
Ieri era atât de cald și frumos, iar astăzi plouă, e posomorât și suflă vântul. Afară sunt 13 grade. Amuzant va fi. Nu va fi o problemă atunci când vom înota și alerga, ceea ce nu pot spune despre felul cum vom merge cu bicicleta… Nu sunt un biciclist prea bun , iar drumul umed, lunecos și frigul de afară nu mă vor ajuta.
Mi-am luat pastila împotriva diareei – pe care o beau înainte de toate competițiile. Aceasta te scutește pe circa 24 de ore de orice fel de surprize neplăcute. Recomand.
Am mâncat pasta cu lapte condensat – o bombă sigură cu carbohidrați, și ne-am dus la tranzit.
Аcolo am găsit foarte multă lume, că abia puteam trece. M-am strecurat până la tranzit. Am verificat pungile și am găsit toate lucrurile umede. În fine, oricum avea să le ude ploaia care nu s-a oprit. Gata, am verificat lucrurile , am sărutat calul de fier și m-am dus să-mi îmbrac hidro costumul.
Înotul 1,9 km
Am făcut câteva exerciții de încâlzire a mușchilor în apă, m-am uitat la distanța pe care trebuie s-o parcurg, îmi verific ceasul, și…
Boom!!! Să începem!
Nu mi-am făcut vreo strategie unde e mai bine să mă aflu atunci când va fi dat startul, dearece eram pregătit pentru competiție, indiferent din ce unghi aveam să pornesc. Înotul este cea mai tactilă etapă a competiției, când simți că ești atins și îmbrâncit din toate părțile. Cineva înoată peste tine, în timp ce tu treci peste altcineva. Cineva te poate apuca de picioare, în timp ce tu lovești întâmplător pe cineva cu mâna-n cap. Nu știu cum se simțeau ceilalți participanți, însă, pe mine nu mă deranja această îmbulzeală, ci, mai cu seamă, mă amuza – mi-am reamintit de copilărie când mă bălăceam în mare, împreună cu prietenii. ????
Peste 10 minute totul s-a liniștit, toți și-au ocupat pozițiile și au trecut la treabă. Cipuk, cipuk, cipuk – inspiri….. cipuk, cipuk, cipuk – inspiri. O întoarcere, apoi a doua și deja ai ajuns la mal. Am ieșit din apă și am simțit cum m-au tras, m-au împins încet la spate și am început să fug ….
Această etapă mi-a plăcut nespus de mult, nu am obosit, ci m-am încălzit și mă simțeam mai energic.
Ajuns la mal îmi scot hidro costumul până la șolduri. La naiba, țin ceasul într-o mână, iar căciulița de înot și ochelarii – în altă. Nu mai am nici o mână liberă, deși mi-ar fi de mare folos… drăcie. Mai târziu, niște Ironman-i buni m-au sfătuit să-mi scot mâneca costumului de înot ținând ochelarii și căciulița și să o las astfel în costum . Însă, asta am aflat mai târziu, dar între timp mă apropii de punga de pe bicicletă și devin cât se poate de neîndemânatic.
Mâinile îmi sunt ocupate și de aceea nu-mi dau seama cum pot să-mi scot punga. Am încercat să o scot cu mâna în care-mi țineam ceasul. Ceasul mi-a căzut. L-am ridicat. Am scos de pe cui punga, am vârât în ea căciulița, deși nu știu la ce bun am făcut-o. Am pierdut pentru aceasta o minută. Apoi, am alergat repede spre cort! Răstorn pe podea tot ce aveam în sac, îmi scot costumul, îmi pun casca, оchelarii, mănușile, ciorapii umezi, adidașii pentru ciclism, numărul de participare, așa… parcă m-am echipat cu tot ce trebuie… costumul îl ticsesc în pungă, uit să-mi beau energizantul și ies repede din cort. Alerg la bicicletă – aaaaa, iată unde e. Îmi iau bicicleta, și alerg cu dânsa repede spre ieșire.
Observ că multe biciclete continuă să-și aștepte stăpânii. Acest lucru mă bucură la prima zonă de tranzit, iar la a doua… dar să nu mă grăbesc. Totul la timpul său.
Bicicleta 90 km
Reușesc să urc pe bicicletă doar la a treia încercare. Oamenii se uită spre mine uimiți. Atunci încă nu-mi dădeam seama că aceste priviri mă vor urmări pe tot parcursul etapei.
Mai pe scurt, am pornit! Plouă, vântul suflă puternic și afară e foarte frig…
Preistoria plimbărilor mele cu bicicleta este foarte scurtă. Mă plimbam cu bicicleta când eram foarte mic, apoi am reînceput cu doar trei luni înainte de competiție. Și asta-i toată cariera mea de ciclist ????
Apropo, bicicleta mea este una simplă, ieftină și fără extra super-roți. Cu alte cuvinte, viteza medie de deplasare este de 27 de km/h, și acest lucru uimea pe fiecare al zecelea participant, care reușea să mă depășească.
Un detaliu interesant – timp de trei ore de mers cu bicicleta, am fost depășit de 1500 de participanți. În timp ce eu nu am întrecut pe nimeni. Absolut pe nimeni. Nici măcar pe femei și copii. Nici măcar pe bătrâni. Ce să mai zic, nici pe invalizi. Deși, mint, totuși, am întrecut un om care stătea la marginea drumului cu o roată dezumflată.
Cel mai greu îmi era să urc dealurile. În timp ce pedalam încet ca să nu lunec, pe lângă mine treceau repede o grămadă de participanți, bicicletele cărora mă stropeau atunci când treceau printr-o băltoacă din apropiere. Nu-mi dau seama cum ei se puteau mișca atât de repede?
Am mâncat pe drum trei geluri. Ultimul îl ticseam în mine cu greu. Era o mizerie dulce… L-am înghițit cu silă.
Am decis să nu mai mănânc geluri. Mai bine voi lua niște tartine cu salam – măcar voi primi plăcere de la ceea ce mănânc.
Eram înghețat, murdar, îmi ardea fundul, iar mâinile nu voiau să mă mai asculte, pedalam încet și cântam cu voce tare:
FUMEGA PĂDUREA LA POALELE MUNTELUI, IAR ÎMPREUNĂ CU EA ARDEA APUSUL.
NOI MAI RĂMAS DOAR TREI, DIN CEI OPTSPREZECE BĂIEȚI….
Concurenții care mă întreceau se uitau speriați la mine. În schimb, datorită acestui cântec mă simțeam mai bine și parcă eram mai energic. Cânt mereu acest cântec, când mă simt sleit de puteri la competiție…
Bicicleta nu mi-a creat probleme, nu mi s-a spart nici o roată, nu am căzut de pe bicicletă, nu am nimerit nici într-o groapă… Obosit și chinuit, am ajuns la al doilea tranzit…
Mai târziu, prietenii mi-au povestit că eram într-o stare de trans și nu observam pe nimeni și nimic. Le spuneam că eram prea concentrat, deși, probabil că mă aflam într-o stare de șoc. Doar nu am mers niciodată mai mult de 50 de km pe bicicletă ????
Apropo, puteți să urmăriți on-line traseul parcurs de concurenți. Fiecare participant are agățat câte un cip, care transmite semnalul și susținătorii, ca să nu răcească sub ploaie (cum era în cazul nostru) puteau să-și susțină apropiații stând la cald în camera de hotel. Totodată, cu ajutorul acestor emițătoare, ei puteau să calculeze când participantul va ajunge la check-point. ???? Cum ar fi: „Aaa, el acuș va ajunge, să ne grăbim să-l întâlnim”. Ies, îl susțin pe concurent, spunându-i că-l așteaptă aici de atâta timp, după care se întorc repede în camere.
În sfârșit, am ajuns la al doilea tranzit. Acolo, am găsit multe… biciclete. Asta înseamnă că aproape toți participanții au ajuns deja. De aceea, va trebui să încerc să-i întrec alergând (a treia etapă a triatlonului). Am pus bicicleta la loc, am fugit în cort după pungă. Mi-am schimbat adidașii, am luat apa și am fugit.
Alergare 21.1 km
În sfârșit, puteam să mă încălzesc! Simp cum îmi e mai cald, mușchii își revin, degetele de la picioare mi se dezmorțesc, adică, organismul își revine după ce a depus mult efort. Alerg… Bine, tempoul e 4:40 min/km. Minunat. Am zâmbit larg. Începeam să întrec oamenii. Consider că alergarea este punctul meu forte. Anume la această etapă voi reuși să mă revanșez.
Așa mă gândeam timp de 20 de minute.
Apoi, ceva s-a întâmplat cu tempoul meu. Acesta a început să scadă. La început era de 5 minute, apoi 5:15, după care 5:30. În schimb, pulsul era stabil – 155. Am încercat să alerg mai repede , însă, nu am reușit. Apoi, am încercat încă o dată – și iarăși în zadar. Era prima dată când aveam rezerve de puls – (de obicei, alerg având pulsul de 165-170), însă, picioarele nu se mișcă mai iute.
Astfel că, deja nu mai reușeam să-i depășesc pe concurenți, ci alții mă întreceau. Eram „puțin” nedumerit de tempoul ș i starea mea. Mă simțeam astfel, de parcă aș fi parcurs ultimii metri ai maratonului. Însă, eu trebuia să parcurg încă 10 km. Оh, mâncare sănătoasă! Banane! Mulțumesc organizatorilor pentru mâncare!
Fiecare punct de alimentare este la 3 km distanță unul de celălalt. La fiecare punct mâncam banane. Astfel, alerg de la un punct de alimentare la altul, micșorând tempoul. De fapt, nu eram eu singurul care a început să alerge mai încet. Reușeam să-i întrec pe cei cu care m-am întâlnit înainte.
Tempoul era de aproximativ 6 minute. Adidașii mei devin parcă și mai grei , încât, trebuie să depun mult efort ca să-mi ridic picioarele. Nici nu-mi trecea prin cap să renunț de la cursă.
Scopul meu era să ajung măcar până la linia de sosire. Când au mai rămas doar 3 km până la finiș, alergând cu un tempou de 6:30, decid să mă grăbesc, să arunc de pe umeri și picioare oboseala. Încerc să accelerez … nu-mi reușește. Probabil, arătam straniu – un bărbat încruntat, care dădea din mâini și cap, își șterge sudoarea de pe frunte, se concentrează, accelerează și … peste 10 metri aleargă din nou ca o broască țestoasă.
Mi-am dat seama că nu voi reuși să alerg mai repede. De aceea, alergam cum puteam până la finiș. A mai rămas un singur kilometru până la linia de sosire. Speram că ceasul de pe mână nu va fixa tempoul evreiesc (7:40) – așa numeam eu și prietenii mei viteza de alergare a bătrânilor și a celor obezi.
Am ajuns la finiș. Prietenii mi-au înmânat flagul. Îmi deconectez gândurile și alerg de-a lungul liniei de sosire, acompaniat de strigătele și aplauzele susținătorilor!
Uraaaa, Dimon, acum ești pe jumătate din fier!
Меdalie, fotografii, prieteni, supă, bere, încă un fel de mâncare, hotelul, tranzit, bicicletă, lucruri, petrecere cu prieteni ruși care nu consumă alcool, hotel, pat, pernă, hârrr-hârr…
Dimineața, picioarele nu vor să mă asculte. Și la ce bun?
Am sărbătorit participarea la competiție într-un local, unde chelnerii beau împreună cu clienții. I-am servit cu divin moldovenesc. Ei au spus în germană ceva de acest fel: „O, acesta este cel mai bun divin pe care l-am gustat cândva!”. Iar ei ne serveau cu shnaps.
Rezultatele:
Distanța: 113 km (1.9 km – înot, 90 de km – bicicleta, 21.1 km – alergare)
Timpul: 6:15:25 h
Am înotat: 0:36 h
Am mers cu bicicleta: 3:18 h
Am alergat: 2:07 h
Mi-am schimbat hainele: 13:08 min
Atâtea calorii am ars: 4043
Locul pe care l-am ocupat: 1372
P.S.: această competiție este penultima treaptă de atingere a scopului pe care mi l-am propus – să parcurg distanța Ironman (3,8 km, parcurși prin înot, 180 de km – cu bicicleta, 42,2 km – alergare). Vreau să parcurg, înot, alerg 2000 de km și doar atunci voi fi capabil să fac față adevăratului Ironman.
Voi minți dacă voi spune că jumătate de Ironman a fost un fleac pentru mine. De aceea, mă mândresc cu toți participanții competiției.
Prietenii făceau glume pe seama mea. Ei îmi spuneau: „Dima, chiar și cei care aveau proteze în locul picioarelor, alergau mai repede decât tine! Aceștia sunt adevărați oameni de fier”. Și eu am tot respectul pentru ei.
Astfel, totul depinde de dorință, dar nu de circumstanțe.
Drept bonus, aveți acest video:
