Într-un anumit regat, într-un stat îndepărtat, cu 16 ani în urmă, trăia un Rege. Regatul de atunci era foarte mic și sărac, așa că Regele mânca pelmeni și trăia într-un palat închiriat, cu o cameră, la marginea orașului.
La Regele nostru totul era bine, în afară de faptul că se simțea singur. Acesta visa să-și găsească o Regină potrivită pentru el – nu neapărat cu zestre și permis de ședere la vreun castel local, ci să fie cu caracter și să creadă în el. Doar că nimeni nu-i acorda atenția, pentru că umbla mereu în aceeași vestă veche și pantaloni scurți rupți. Cine putea să aibă nevoie de un astfel de mire, chiar dacă era Rege?
Dar iată că într-o bună zi, o Baroneasă cunoscută l-a invitat la o întâlnire de afaceri foarte importantă, cu diferiți nobili și aristocrați, în cea mai scumpă și prestigioasă tavernă a capitalei – McDonald’s. Regele s-a îmbrăcat în vesta lui veche peste burta goală, s-a spălat, și-a scos ochelarii imenși și vechi (da, plus la toate, mai și vedea prost), ca să pară mai atrăgător, a mâncat niște pâine cu maioneză (întotdeauna făcea așa, ca să nu cheltuie prea mulți bani pe mâncare la taverne) și s-a dus la întâlnire.
Baroneasa și mirele ei deja îl așteptau în taverna zgomotoasă. După ce s-au salutat, au băut câte un pahar de ceai. Dintr-o dată, în tavernă a intrat o fată. Cât se îndrepta spre ei, chiar și trubadurii parcă au început să cânte mai încet. Aceasta semăna foarte mult cu o prințesă. Era surprinzător de frumoasă, puțin misterioasă și, în același timp, modestă.
– Preafrumoasa Viorelia – a prezentat-o Baroneasa, Prințesa lacurilor de la Sculeni, trandafirilor de la Botanica, cercurilor de la Râșcani și încă ceva acolo – pur și simplu Regele nu a atras atenția la titlurile Prințesei, pentru că era deprins să judece oamenii după fapte, nu după titluri.
– Regele regatului îndepărtat, – l-a prezentat Baroneasa pe Regele nostru.
Drept răspuns, Prințesa Viorelia a zâmbit, pentru că Regele cu burta goală, în pantaloni scurți rupți, dintr-un regat necunoscut, nu putea decât să provoace zâmbet. Sau poate că a zâmbit din politețe, pentru că era prințesă, iar prințesele sunt bine educate.
Povestea se povestește repede, dar faptele se fac mai încet. Mai pe scurt, Regele a dat mâna cu Prințesa și a invitat-o la masă. După care, a început o conversație despre nevoile și problemele poporului, despre extinderea frontierelor și finanțarea insuficientă a trezoreriei și despre alte chestiuni importante. Regele s-a plictisit foarte repede, pentru că, sincer vorbind, nu se pricepea despre ce vorbeau cei prezenți la masă, și stătea cu o mutră inteligentă și dădea din cap, prefăcându-se că înțelege totul. De fapt, el aștepta momentul potrivit ca să fugă acasă să-și continue construcția propriului regat. Fetele (zânele de noapte) nu-l interesau. Nici Viorelia, chiar dacă era frumoasă… Regele, ca și cum n-ar fi observat nimic deosebit la ea.
Între timp, s-a plictisit și Prințesa, pentru că era foarte inteligentă, iar astfel de conversații nu erau noi pentru ea. Probabil că se aștepta la altceva de la această întâlnire. Adică la alt Rege. Unul normal, elegant, cu o trăsură roșie, trasă de 300 de cai. Căci era o prințesă adevărată. Așa că, scump prieten, nu vom ști niciodată la ce se gândea atunci preafrumoasa Viorelia. De îndată, Baroneasa care, probabil, a învățat să fie zână la Institutul de Baronese, a observat că Regele și Prințesa s-au plictisit. Aceasta a venit cu ideea să organizeze împreună o sărbătoare într-un han, cu băuturi, miere, bere și multă veselie. Scopul acesteia era să-i facă pe cei doi să se cunoască mai bine. Regele a încercat să scape, argumentând că are chestii importante de făcut, dar Baroneasa a insistat. Până la urmă, cei patru eroi s-au pornit la sărbătoare.
Masa de sărbătoare din han era plină de bucate: erau și turte italienești cu cașcaval, și pesmeți de peste mări cu sare și supă de pui de casă, era chiar și caviar (din vinete). Berea curgea râu, iar mierea era adusă de albine. Regele și Prințesa s-au relaxat și au început să vorbească. Regele povestea povești neamuzante, iar Prințesa chicotea, de parcă erau teribil de amuzante. Baroneasa și prietenul ei au mai comandat mâncare și bere. Era ca la o sărbătoare de zile mari! Într-un cuvânt, a fost distractiv. Până în momentul când hangiul a adus bonul de plată.
Bonul era lung cât un decret regal – ca o bucată lungă de tapet. Era atât de lung, încât putea ajunge până la ușă, ca și cum dând de înțeles că vor ieși doar cei, care vor plăti. Fiecare a studiat pe rând acea bucată de tapet, a șoșotit nedumerit și a înmânat bonul Regelui. – Plătiți, Sire.
Regele s-a uitat nedumerit la Baroneasă, încercând să-i transmită într-o manieră magică ideea că fiecare ar trebui să plătească, nu doar el. Dar Baroneasa a explicat că nu mai are bani de mult timp și, în general, cine este Regele aici? Toată gașca se uita la Rege, iar el, ținând în mână bonul de plată cu venitul săptămânal al împărăției sale, pretindea că totul era sub controlul regal.
Sub controlul regal era totul, cu excepția banilor din buzunare. Poate că ar putea să plătească ceva, dar numai un pahar de ceai fără zahăr și apă, nu mai mult. Apoi și-a amintit despre întâmplarea de acum zece ani, când el și prietenii săi au fost bătuți măr în regatul din Florești, pentru că nu au achitat prânzul, și a început să se agite pe scaun. Plus că îi este oarecum să se facă de rușine și în fața minunatei și deja drăguței Viorelia. Ea îl privea cu un zâmbet atât de moale, iar el nu voia să arate ca un cerșetor zdrențuit în fața ei.
Încercând să tragă de timp, Regele a început să caute banii inexistenți prin buzunare, încrețindu-și fruntea, ca și cum ar fi încercat să-și amintească unde a pus punga cu galbeni. Hangiul, simțind că ceva nu e în regulă, (nu era prima dată când văzuse o astfel de frunte încrețită), s-a apropiat. Situația a început să se complice. Ah, să nu fi fost Viorelia alături… Să nu fi fost Prințesa alături, Regele ar fi explicat baronesei și prietenului ei direct și accesibil, utilizând un dialect local intraductibil, că toți trebuie să plătească. Dar Regele nu și-a putut permite așa ceva în fața prințesei.
Regele a început să panicheze, dându-și seama că numai un miracol îl putea salva. În momentul când deja se pregătea să mărturisească rușinat că nu are bani, a simțit o atingere pe genunchi. Regele și-a coborât încet privirea și a văzut cum mâna unei femei îi întindea pe sub masă o pungă cu douăzeci de galbeni.
Și-a ridicat privirea și a văzut ochii preafrumoasei Viorelia – se uita direct la el și îi zâmbea drăguț. A durat o secundă ca Regele să-și dea seama că fata aceasta l-a salvat de rușine, dându-i ultimii bani – o adevărată Regină. Regina lui. Cea pe care o căuta.
Pe fundal cânta muzica, iar restul dispăruseră. A dispărut și hanul murdar, și lumea din jur, și bonul de plată, și banii. Era numai Ea și muzica. Regele s-a îndrăgostit.
– Deci, veți plăti? Vocea de lângă ureche l-a adus pe Rege cu picioarele pe pământ.
– Da, desigur! Regele a luat banii de sub masă și i-a aruncat nepăsător pe masă:
– Fără rest!
– Mulțumesc, Maiestate, mormăi hangiul.
Dar Regele nu mai era interesat nici de bani, nici de treburile statului, nici de imaginea sa. Nu-și putea lua ochii de la Viorica, iar ea se prefăcea că nu se întâmplase nimic și îi arunca din când în când câte o privire drăgălașă. Ce s-a întâmplat în continuare? Baroneasa i-a lăsat în doi, preîntâmpinându-i că dacă la ei se va înfiripa ceva, ar fi bine să o servească cu o ladă de șampanie și una de coniac. Toată lumea a râs. Dar nu era o glumă – să dea bugetul anual al familiei.
Apoi a urmat o seară petrecută împreună, unde s-a dovedit că el avea un televizor, iar ea avea o noptieră pentru el. O seară când el a fugit să-i cumpere o floare purpurie, iar ea îl aștepta și se gândea că l-a mâncat vreun lup sau a fost învins de Dragonul Verde, că așa de greu se întoarce înapoi. Prințesa credea că Regele nu se va mai întoarce și a plecat. El, când s-a întors, nu a mai găsit-o. Regele s-a întristat, s-a așezat pe o bancă și s-a gândit că, probabil, ea nu l-a îndrăgit. Dar dintr-o dată, ea a părut din nou în fața lui. Prințesa nu a crezut că Regele poate fi învins așa ușor și s-a întors să se asigure de asta. Și, desigur, Regele o aștepta.
El i-a dat floarea purpurie, apoi a luat-o de mână și s-au pornit să se plimbe noaptea pe jos prin oraș. De data ceea, Regele a condus-o acasă la ea. A fost prima și ultima dată când Regele a petrecut-o pe prințesă la împărăția ei, pentru că după următoarea întâlnire a dus-o la palatul său. De atunci au început să trăiască împreună.
Iar exact un an mai târziu, în aceeași zi, s-au căsătorit. Trubadurii cântau, oaspeții dansau, iar îndrăgostiții noștri nu observau nimic în jur, pentru că mereu se sărutau. Și nu le era rușine de picioarele goale – au fost nevoiți să vândă pantofii pentru a juca nunta!
De atunci au trecut exact 16 ani. Regatul îndepărtat s-a transformat într-un palat mai mare, cu două etaje, cu vedere la parc, care are multe și de toate, nu numai o masă de lucru și un frigider fără mâncare. Acum, prin palat aleargă o tânără prințesă și un mic prinț, iar prietenii Regelui și ai Reginei adoră să vină la ei.
Peste câțiva ani, când regatul a început să o ducă mai bine, familia regală totuși a servit Baroneasa cu o ladă de coniac și una de șampanie. Iar acest merit este al noii Regine din regatul îndepărtat…
Regele așa și nu i-a întors reginei cei douăzeci de galbeni. Căci a înțeles, că un Rege adevărat trebuie să-i rămână întotdeauna dator reginei sale ????
