De la prima noastră conversație despre transmițătorul subacvatic au trecut 3 luni. Băieții încă mai considerau ideea mea nerealizabilă. Dar, vorba ceea, cine plătește muzicanții acela comandă muzica, așa că munca era în toi.
Echipa noastră s-a mărit cu doi ingineri electroniști talentați și am început să lansăm mai des noile versiuni.
Prototipul # 1 – „Cutia”
„Cutia” reprezenta o placă de dezvoltare, pe care inginerii au asamblat receptorul și o grămadă de contacte amovibile pentru componente, cum ar fi un amplificator audio, filtre radio și audio. În această etapă, dimensiunea dispozitivului nu contează. Important este cum alegi componentele și ce funcționalități au ele.
Toate acestea au fost plasate într-o cutie din plastic tipărită pe o imprimantă 3D. Difuzorul cu tehnologie de conducție osoasă a trebuit să-l plasăm într-o carcasă separată de formă rotundă. După care l-am conectat la receptor cu ajutorul cablurilor.
Mmm…De fapt, ne-am așteptat să vedem cu totul altceva pe capul înotătorului. Oricum n-ar arăta, am făcut primul pas! Și acum este necesar să ne convingem că dispozitivul funcționează așa cum a fost prevăzut. Poate că va fi incomod, dar funcțional. Să mergem la bazin!
Am testat dispozitivul împreună cu fiul meu, Mișka, și am clarificat următoarele. Sonarul (așa l-am numit noi, datorită capacității de a transmite sunetul sub apă), trece printr-un strat de apă cu o grosime de 1 metru și aproximativ 150 de metri în aer. Pentru înotători, acest lucru este mai mult decât suficient.
Nu aveam nici un motiv de bucurie, chiar era de așteptat un astfel de rezultat. S-a întâmplat așa cum este descris în manualele de fizică: dimensiunea antenei este egală cu un sfert din lungimea de undă, în cazul nostru 12,5 cm. Și nu s-a întâmplat nicio minune.
Dar noi, de fapt, speram la o minune. Ne doream cu toții să scăpăm de chestia ceea neagră și lungă… Dar lucrurile trebuie făcute treptat, de aceea următorul pas pe care îl vom face va fi să încercăm să încadrăm totul într-o singură carcasă și să renunțăm la cabluri.
Prototype №2 — “Tank”
După ce am testat cu succes primul prototip cu difuzor extern, am decis să punem întregul dispozitiv într-o carcasă. Dar, „socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă”, pentru că nimeni nu știa cum să bage placa de circuit uriașă, bateria și difuzorul cu conducție osoasă într-o carcasă atât de mică.
Apoi am scos toate componentele la imprimanta 3D și am încercat să le aranjăm pe cea mai mică formă – platforma rotundă. Bine că nu trebuia să introducem și antena: la acest prototip ea va fi externă.
Când am înțeles că este posibil, inginerii electronici au început să genereze placa rotundă cu o gaură pentru difuzorul cu conducție osoasă din centru. Desigur, antena încă nu încape în interior, de aceea va rămânea afară.
După ce a fost proiectat cel de-al doilea prototip, i-am inventat și un nume. Seamănă cu un „tanc” adevărat!
În același timp, băieții au început să testeze „inima” dispozitivului nostru – difuzorul cu conducție osoasă. Am comandat o mulțime de dispozitive, diferite ca mărime și intensitate. Am început să le testăm pentru a vedea care dintre ele, având dimensiuni mici, oferă intensitate maximă.
Inginerii l-au ales pe cel mai mare dar și cel mai puternic, și l-au pus în carcasă.
La acel moment, nu ne-am dat seama că difuzorul atât de mare va consuma bateria noastră mică în 15 minute ???? Toate acestea nu erau importante atunci, pentru că ne-am pus scopul să putem băga prototipul în carcasa mică. Iar super autonomia este un lucru secundar.
Placa pentru componente am comandat-o din China și a fost făcută din două straturi. O lună mai târziu, am reușit într-un final să asamblăm primul „tanc” funcțional!
Am mers să-l testăm, iar „tancul” nostru nu a „tras foc”. Distanța de acțiune este de 50 metri. Difuzorul pufăia ca bătrânul Darth Vader, iar bateria refuza să alimenteze receptorul. Hmm …
S-a dovedit că nu e suficient să asamblezi dispozitivul pentru a-l face să funcționeze. Am început debugging-ul. Am lansat versiunile: 2.1, 2.3, 2.43. În acest mod am obținut o mică armată de „tancuri” cu diferite arme: de la țeavă neagră uriașă la pistol mic dreptunghiular pe turn.
Și iată că, în sfârșit, „trupele blindate” au triumfat, inamicul este învins, iar tanchiștii sărbătoresc victoria!
Antena este reglată! În aer, recepționează unde până la 200 metri, difuzorul funcționează moderat (dar îl vom schimba oricum), iar bateria ține o jumătate de oră.
Da, am câștigat această bătălie, dar războiul încă nu. E clar că războiul tocmai a început. Vom continua să avansăm: până acum, antena ieșită de sub căciula de înot nu place nimănui, de aceea ne luăm rămas bun de la „tancuri” și întâmpinăm …
Va continua.
