Acum zece ani, în 2012, m-am maturizat brusc și mi-am dat seama că eram pregătită să locuiesc într-o casă. În Casa mea de la țară, la marginea pădurii — în liniște, cu păsări, cu o peluză mare și un iaz. Și am început să căutăm terenul potrivit. Eu și Vica nu prea aveam bani, în schimb aveam timp și dorință. Unele terenuri erau prea departe, altele — prea mici, altele — zgomotoase, celelalte — și mai mici, fără pădure sau pur și simplu sinistre.
Și astfel, într-o zi posomorâtă, am venit la Durlești să vedem un teren de 10 hectare chiar lângă pădure. S-a dovedit a fi un câmp fără semne de viață, ploaia îl transformase într-o mocirlă, dar am ajuns la marginea pădurii, m-am sprijinit de un stejar, am respirat adânc aerul proaspăt al pădurii și am simțit undeva în adâncul sufletului meu că acela era locul meu. Nu aveam de unde să știu atunci că acesta urma să fie un loc de putere care mă va susține mulți ani de acum încolo. M-am urcat în mașină, m-am șters de murdărie și l-am anunțat pe vânzător că suntem de acord.
După aceea, m-am așezat să planific casa de vis împreună cu designerul. Oh, e o poveste aparte să creezi împreună cu mine.
Cred că Prometeu și Sisif au suferit mai puțin decât artistul, arhitectul, designerul și alți oameni de creație care îndrăznesc să mă ia ca și client. Este dificil, lung, șubred, necesar să refaci de un milion de ori, dar… De cele mai multe ori, oamenii care au suferit lucrând cu mine pe proiecte au fost mândri de rezultat, iar pentru unii dintre ei această lucrare a devenit principala din portofoliul lor. Așadar, profit de această ocazie pentru a-mi cere scuze tuturor celor pe care i-am nenorocit cu perfecționismul meu și cu îndoielile mele legate de proiecte. Vă mulțumesc că ați crezut că suferința voastră nu este în zadar!
Așadar, Casa de vis trebuie să fie perfectă, diferită de orice altceva și impecabilă din punct de vedere al designului și al confortului. Da, și să aibă cel puțin 500 de metri pătrați. Haha.
Și au început să apară schițele. Foarte multe. Și diferite.
Unele modele le-am modelat chiar din plastilină.
Apoi, am făcut randări 3D.
Peste jumătate de an, mi-am dat seama că, dacă nu mă opresc, designerii vor face o păpușă voodoo și voi începe să am probleme de sănătate. Așa că i-am îmbrățișat pe bieții oameni de creație, le-am zis că varianta Casei a fost acceptată și le-am cerut o estimare preliminară.
Dar mesajul cu un număr de șapte cifre a pus capăt viselor mele și m-a adus cu picioarele pe pământ. La micul meu teren de la marginea pădurii. Construcția Casei s-a amânat pe termen nedefinit….
Dar poate să ne construim o căsuță de vacanță?
Va continua …
