De ce să fii somnoros și puțin frânat este un cheia succesului? Ce e mai bine: două sau trei cartonașe albe? Ce temperatură au călcâile lui Yeti? Cîte recorduri poți bate în 3 zile? Și unde anume în Republica Moldova au loc cele mai tari antrenamente cu privire la reținerea aerului?

Freediving – este înotul subacvatic cu reținerea respirației. Să explic: există scufundări în lungime (înotul la distanța maximă în labe pentru înot și fără), scufundare la adîncime (aici este totul clar) și scufundare cu reținerea respirației (apnee statică – un cuvînt ciudat, sunt de acord).

 

Deci freediving-ul este probabil cel mai neobișnuit tip de sport – în el nu cîștigă cei mai puternici și rezistenți, ci cei mai somnoroși și inhibați :)

Am început să practic freedivingul doi ani în urmă. De la început era doar o decizie de a încerca ceva nou însă s-a adeverit un hobby permanent. Freediving –este sportul în care te îndrăgostești. Din această cauză, mi-a venit un gînd să relatez despre el altora, poate cineva ca și mine va începe să practice acest sport ciudat și nou pentru Republica Moldova. Din această cauză în anul 2014, noi, Sporter.md, am organizat primul campionat de freediving în Moldova. Iar din motivul că acest sport este puțin răspîndit în Moldova, eu am cîștigat cu ușurință acest campionat.

Apoi a fost multe alergări, am înotat mult, apoi a fost competiția Ironman, și iarăși campionatul Moldovei de freediving. Și deja, cu greu am putut lua primul loc al piedestalului (însă totuși am întrecut recordul personal, și cel național apropo). Oamenii află despre acest sport uimitor, încep să se antreneze, și concurența crește . Acest lucru este foarte plăcut, concurența întotdeauna motivează! Totul este super. Însă…

În acea perioada  mă pregăteam activ pentru Ironman (alergat, biciletă, înot), iar pentru rezultate mai bune, desigur că a fost necesar de а accelera metabolismul. Și eu l-am accelerat, am făcut față triatlonului, iar apoi s-a adeverit (deși oamenii deștepți m-au prevenit), că după aceasta îmi va fi foooarte greu să mă întorc la freediving. Și iată motivul. Pentru a avea rezultate înalte în freediving, este necesar de a încetini puternic metabolismul: pulsul scade, procesele metabolice încetinesc și organismul în stare semi-somnolentă poate să se afle sub apă pentru o perioadă mai lungă, fără sentiment de disconfort.

Pe lîngă aceasta (metabolismul încetinit), este necesar de a învăța organismul să consume moderat. Este o explicație foarte primitivă, procesele biochimice în timpul hipoxiei sunt cu mult mai complexe însă aceasta este esența. Iar triatlonul și alergarea, din contra, necesită un metabolism cu mult mai activ, Prag Anaerob înalt,  Consumul Maxim de Oxigen, mulți mușchi lacomi, și un mare consum de oxigen. Și iată reiese că triatlonul și freedivingul nu sunt compatibili, tot așa ca și de exemplu boxul și șahul (însă de acest lucru, nu sunt sigur).

Cînd colegii mei de freediving află că sunt Ironman, toți imi dau aceeași întrebare – cum de reușesc să combin necombinabilul? Cu greu. Încerc să repartizez corect mezociclele pe perioada anului, să mă alimentez corect, să mă odihnesc. Însă luînd-o puțin înainte, recunosc, acum, după Belgrad, îmi vine foarte greu să alerg. Corpul meu s-a deprins cu liniștea și nu vrea să se miște și să transpire. Indicatorii mei de alergare au revenit la rezultatele de un an în urmă, și eu simt că îmi va fi foarte greu să accelerez metabolismul la nivelul de anul trecut.

Însă vorba nu merge despre asta. Apoi am avut o operație la septul nazal, deoarece era strîmb și mă încurca să respir, iar mucii permanenți nu contribuiau deloc la îmbunătățirea rezultatelor.

Peste o lună, în Moscova, am eșuat la statică și bras, însă m-am scufundat rezultativ în labe pentru înot (129 metri). A fost o lecție bună pentru mine, este necesar să-ți cunoști limitele și să nu le depășești, aceasta a devenit mottoul meu principal pentru competițiile de freediving.

Apoi a fost Dahab-ul, unde sa constatat că urechile, ca și înainte, nu-mi permit scufundarea mai adânc de 35 de metri. Posibil că, edemul postoperatoriu încă nu a dispărut. Sper că la toamnă în Egipt mă voi scufunda mai adînc.

Tot atunci am luat decizia să plec la Campionatul Lumii de Freediving ca să prezint Moldova. De ce nu? Distracția înseamnă distracție! Apoi am ținut o dietă strictă, reținere de răsuflare zilnică, antrenamente hipoxice dificile în bazin. Însă după cum s-a dovedit mai tîrziu, nu a fost în zadar.

Campionatul lumii de freediving în acest an a avut loc în Serbia și capitala ei – Belgrad.

Un oraș gri, nu prea ai ce povesti, însă fetele sunt frumoase – înalte, cu corpuri frumoase, vesele. Muzeul Tesla nu m-a lăsat indiferent – recomand. Iar în general nimic deosebit…

În prima zi ne-am dus să ne înregistrăm, am primit un maiou modern la un preț de 800 de euro. La campionat au venit 122 sportivi din 27 de țări.

Am rămas impresionați de delegațiile rusă, japoneză și franceză…

Cu părere de rău eram singurul reprezentant al Moldovei, în afară de Viculea. Cu toate acestea a fost foarte plăcut la ceremonia de inaugurare să vedem drapelul moldovenesc! Apropo, este debutul Moldovei la campionatul lumii de freediving! Anul următor vom încerca să venim mai mulți.

A doua zi am avut antrenamente de testare – am avut posibilitatea să ne scufundăm, să ne deprindem cu dimensiunile bazinului. Eu m-am dus și cum s-a dovedit nu în zadar. În primul rînd apa era mult mai rece (22 grade) decît cea cu care m-am obișnuit eu. Iar într-al doilea rînd, m-am lovit cu capul de bord atît de puternic că am văzut stele verzi. Chestia e că scufundarea în lungime fără labe de înot este de obicei efectuată în bazin de 50 metri, însă deoarece lungimea trebuie să fie de 25 meti, noi am înotat transversal. Și desigur că marcajele de pe fund au fost făcute de organizatori din mijloace improvizate – dungi negre din plumb. Iar pentru a marca apropierea de bord organizatorii au instalat indicatorii cu un metru înainte de bord.

Pentru mine (iar posibil, nu numai pentru mine) acest fapt a devenit o problemă. Deoarece, pentru o relaxare mai bună freediverii nu se uită în față, ci în podea, și din această cauză indicatorii „doar cu un metru înainte” pur și simplu nu sunt de ajuns pentru a reuși să te pregătești și să întorci. Mai pe scurt, nu am văzut marcajul care alerta că pînă la bord a rămas doar un metru și bum! Dacă o pățeam la competiție – puteam să nu mai sper la un rezultat cît de cît normal.

A treia zi, la scufundările de încălzire-testare sportivii își aleg greutăți pentru gît pentru a avea o plutire neutră (atîrnare în apă). Eu știam acest lucru, din această cauză am adus cu mine un guler în vogă cu logo-ul țării, l-am îmbrăcat și m-am scufundat și cu mirare am înțeles, că mă ridic la suprafață ca un balon cu aer. La antrenamentele în Chișinău parcă era totul bine, iar aici o confuzie neplăcută… Unde să mai găsesc mai mult plumb? Obiectivul era neobișnuit, deoarece oamenii obișnuiți nu poartă cu sine plumb. Iar freediverii – posibil :) Mai pe scurt, datorită stăpînirii perfecte a limbii japoneze și naivitate descurajatoare, am intrat în încredere grupului japonez de freediveri, și o creatură blîndă și zîmbitoare cu numele frumos Yuki mi-a cadonat o jumătate de kg de plumb. Iar în calitate de mulțumire a primit un suvenir modest :)

有難う 御座います, Yuki!

Fericit, că pînă acum totul merge conform planului, eu m-am culcat să dorm. Ultimul meu gînd era – „Principalul – este să primesc trei fișe albe”…

DNF

Prima zi a competițiilor – Dynamic No Fins. Sau cine va înota mai mult timp sub apă.

Înotul sub apă fără labele pentru înot – este disciplina mea preferată. Un sentiment uimitor de imponderabilitate și alunecare în apă sunt intransmisibile. Din această cauză ultimele cîteva luni eu am oferit acestui tip în special multă atenție. Deși, posibil, din motivul că din punctul de vedere tehnic brasul nu mi se primește prea bine – piciorul drept se smucește, mișcările sunt slabe, hidrodinamica este rea.

Bazinul, în care a avut loc campionatul lumii, este minunat – pe malul rîului, în aer liber, limpede ca lacrima copilului, și rece ca tălpile unui Yeti. Apa are la fel +22, la soare – este mai cald, însă, trebuie să te strădui pentru a te încălzi.

Am făcut niște întinderi pe uscat, m-am strîns, am îmbrăcat costumul de scufundare, mi-am pus gulerul în vogă și m-am așezat pe bord pentru meditație. Planul – cinci bazine a cîte 25 metri, sau 125 metri.

La antrenament deja am parcurs această distanță, așa că am decis să nu repet, ca să nu risc și să nu-mi pierd puterile.

Trag aer în plămîni, în slang-ul freediverilor „mă umflu” și mă scufund. Primele 2 bazine sunt o plăcere…. Al treilea – prima necesitate să iau aer. Al patrulea – lupt și încep să mă îndoiesc că o să am succes.

Al cincilea… Al cincilea nu îl țin minte. Țîșnesc, ochelari, clemă, semnul, I’m Ok. Fișa albă. Bingo! Îmbrățișări, sărutări, 125 metre – recordul Republicii Moldova. Locul 44 din 85 bărbați. Nu e rău. Pînă acum totul merge după cum am planificat.

DYN

A doua zi – aceeași dinamică, însă de data aceasta cu labe pentru înot. Nu m-am antrenat cu labe pentru înot – nu este disciplina mea. Ea îmi aduce aminte de bicicleta în triatlon – un fel de garnitură tehnologică, care încurcă să te contopești cu mediul înconjurător.

Bazinul a doua zi este tot atît de rece, însă eu mă voi afla sub apă timp de vreo două minute, n-o să reușesc să îngheț. Am decis să nu fac exerciții de încălzire pentru a păstra mai mult timp căldura. Mă așez pe bord și încep să respir.

Start! Mă scufund, mîinile după cap, înainte. Planul – 150 metrii. Nu mai mult, nu mai puțin. Bazinul are 50 de metri, un lucru foarte neobișnuit (la noi în Moldova nu poți găsi bazine de așa dimensiuni pentru antrenament), din această cauză decid să înot 3 și să ies la bord. Și ca de obicei, înot rapid, dinamica mea e slabă, din această cauză nu pot să înot timp îndelungat.

Primul bazin – confort, mă întorc (am învățat mult timp s-o fac, și pînă acum mi se primește strîmb, monolaba este mare și la întoarcere lovește de peretele bazinului). A doua întoarcere s-a primit mai rău, m-am lovit cu laba, și deja simt disconfort. După întoarcere pe neașteptate simt, că picioarele mele s-au transformat în bețe de oțel, rigide. Îmi este tot mai greu să înot. Nu am mai pățit așa ceva.

Mai tîrziu am aflat, că mulți sportivi au trecut prin aceasta din cauza apei reci și brasul de ieri. Din ultimele puteri șchiopătez pînă la bord și țîșnesc rozov la 150 metri. Protocol, I’m Ok. Fișă albă – grozav!! Record personal și național. Locul 62 din 92.

STA

A treia zi. Statica – cine va sta mai mult timp sub apă.

În acest tip de disciplină deja am arătat anumit rezultat în Moldova: 5 min 50 sec. La campionatul din Belgrad am vrut să arăt un rezultat mai bun.

Dimineața. Pulsul este desigur crescut (ca de obicei în ziua competițiilor). Nu iau micul dejun – n-are de ce corpul să distragă atenția la prelucrarea alimentelor în timpul reținerii respirației, lasă organismul să nu aibă ce face, el va fi plictisit, va căsca și poate chiar va adormi de lene.

Înainte de start am testat noul device pentru măsurarea volumului pulmonar, și, desigur că l-am stricat :) Niciodată nu faceți umplerea plămînilor pe uscat stînd în picioare și ținînd în mînă dispozitivul scump. Deoarece puteți pierde cunoștința, și device-ul va cădea și se va deteriora împreună cu voi :) Însă mulțumită Domnului, Sașca nu a căzut puternic, iar eu deja i-am reparat aparatul.

În bazin nu s-a schimbat nimic – apa +21, și eu înțeleg că costumul meu de scufundat cu grosimea de trei milimetri nu mă va salva de frig. Se încep exercițiile de încălzire, și peste 20 de minute în bazin eu încep să tremur. Cu 10 minute înainte de start eu ies la bord și încerc să mă încălzesc la soare. Nu mă prea ajută, și eu alunec în bazin. Vadim mă transportă în zona de start. Încerc să nu mă gîndesc la frig și să mă calmez.

Sarcina mea: minim – 6:00, maxim – 6:30 (timpul, pe care l-am făcut o săptămînă în urmă în bazinul natal). Înțeleg că cu un astfel de tremuriș va trebui să mă bucur și pentru planul minimal. Însă scopul principal este – să primesc fișa albă. Am luat decizia să nu risc – nu vreau să îmi pierd cunoștința.

5,4,3,2,1, official top!

Primele 3 minute au trecut ca de obicei în liniște, pace și priveliște la plaja sub soarele arzător. Inima își încetinește bătăile, creierul adoarme, însă răcoarea tot mai pronunțată nu permite să te relaxezi în apă. Vadim anunță – 3:30, s-au început contracțiile, rău… prea devreme… Înseamnă că pot să stau doar 6 minute nu mai mult. Va trebui să lupt.

5 minute – încep să lupt.

5:30 – mă scutură puternic, am trecut peste 80 de contracții.

5:45 – 90 contracții, încep să mă abat de la numărat – este un indiciu rău, rabd.

5:58, 5:59, 6:00! Aud – Dima, ieși! Înțeleg că pot să mai stau încă 10 secunde însă iau decizia să nu risc și ies.

Protocolul este clar, starea generală în normă, înțeleg că m-am reasigurat, însă așa este mai bine, decît 6:30 și fișă roșie. 6:02 – fișă albă, record național locul 31 din 81. Planul „minim” îndeplinit! Este un pic dezamăgitor, însă în general sunt mulțumit.

Total Campionatul lumii: 3 zile, 3 fișe albe, 3 recorduri… și 3 motive de relaxare. :) Și o celebrare furtunoasă la o discotecă din Belgrad în stilul anilor 90 :)

CONCLUZIE

În general, în conformitate cu standardele mondiale am arătat rezultate și recorduri destul de modeste, însă sper, că în cîțiva ani sportivii din Moldova își vor arăta posibilitățile în freediving-ul mondial!

Doresc să le mulțumesc antrenorilor mei, Branco Petrovici pentru sfaturi și ajutor în pregătire, lui Vadim Shamitico pentru siguranță, Viculei pentru susținere, lui Dan pentru poze, iar Yuka pentru greutatea cadonată și organizatorilor pentru un eveniment bine organizat (bazinul nu este luat în considerație). Și încă mamei și tatălui. Și copiilor. Și pritenelor. Și inamicilor. Și organismului, pentru că a rezistat la sarcină, și metabolismului pentru că a cedat sub presiune, și circumstanțelor, care mi-au permis să particip în debutul Republicii Moldova în campionatul lumii de freediving. Mulțumiri speciale ascensoarelor și rutierelor pentru antrenamente calitative în reținerea respirației.

PS:

Cînd mă pregăteam să public articolul am aflat despre o tragedie groaznică – pe data de 2 august la malurile Ispaniei în timpul antrenamentului a dispărut fără urmă Natalia Molceanova – cel mai titulat freediver din lume, președintele Federației de freediving în Rusia, fondatorul unei dintre cele mai bune din lume școli de freediving în Rusia. Natalia a pus mai mult de 40 de recorduri internaționale, mai mult de 10 lucrări importante despre teoria freediving și un număr nenumărat de studenți (inclusiv eu) și instructori. O femeie legendară.

Pot fi scrise foarte multe cuvinte despre această pierdere ireparabilă, însă este mai bine să vă povestesc pe scurt despre cum am petrecut ultima seară în Belgrad.

Imediat după finisarea ceremoniei de premiere la campionatul lumei noi ne-am dus cu freediverii din Iaroslavl pentru o gustare în cafeneaua apropiată, deoarece din cauza plecării curînde nu aveam timp să stăm cu toată compania mare. Pe neașteptate ni s-a alăturat Natalia Molceanova.

În loc să se ducă cu prietenii ei apropiați să celebreze în restaurant închiderea campionatului și medaliile sale, ea a ales să se alăture nouă, studenților ei.

Această seară a devenit cea mai memorabilă pentru mine, în Belgrad, deoarece s-a dovedit că cel mai renumit freediver a lumii – este o persoană foarte atentă, simplă, și deschisă, cu care poți vorbi, rîde și chiar să te împroști cu pizza. În seara ceea Natalia ne-a citit o schiță din raportul său despre campionat:

Mai pe scurt, eram liniștită

Și cu laba pentru înot calm înotam,

Am stat atît de mult sub apă

Înotam

Și am ieșit cu gîndurile limpezi,

Acceptînd povestea realității.

Care nuanțează lumea

Ca răspuns…

Freediving – este o filosofie a vieții. Ușa care te lasă să intri în adîncul conștiinței, posibilităților proprii și înțelegerea cine ești cu adevărat…

Natașa trăia această filosofie, se scufunda în ea și tot în această filosofie a plecat…