O lună în urmă, pe neaşteptate, tovarăşii mei de club au decis să participe la semimaratonul din Bucureşti, iar eu am hotărât să-i susţin. La urma urmei, cel mai bun antrenament este competiția ????
Bucureşti. Înserează. Noi suntem în căutarea motelului nostru şi nicidecum nu-l putem găsi – ulicioare, cotituri, semne de acces interzis la fiecare colţ. În sfârşit ne-am strecurat cumva şi putem să ne odihnim. Motelul este ultra-ieftin, cel mult 1 stea, poate şi mai puţin. Dar sunt paturi, este luminos, uscat şi vesel! Ce-ţi mai trebuie pentru înnoptat?
Dimineaţa am mers la înregistrare, expo lăsa de dorit, ca şi organizarea în ansamblu – totuși se petrece abia a treia oară, se poate de înțeles.
Am îmbrăcat tricourile clubului, am alergat câteva intervale în parc, am discutat despre planurile pentru cursă, fiecare ce tempou își planifică, strategia de apărare şi atac.
Unii alergau pentru prima dată – aveau emoţii, însă noi, fiind ”mai mari” şi mai experimentaţi , îi încurajam şi le insuflam încredere în ziua de mâine. Deşi, probabil, nu trebuia să le spunem că trebuie să ţii minte harta traseului, de altfel te rătăcești ????
Apoi a urmat Pasta Party – am înfulecat câte 2 porţii de macaroane şi, fericiţi, am plecat să ne pregătim pentru ziua de mâine.
Seara ne-am scăldat, ne-am ras pe picioare, subbrațuri şi în alte locuri picante, ne-am clarificat cum se joacă în Ticket to Ride (apropo, un joc de masă excelent) şi am mers la culcare.
A venit şi dimineaţa bucureșteană senină și la ora 6:30 cămăruța noastră s-a transformat într-un furnicar – care își încleie sânii, care înghite Loperamid, care nu-şi poate găsi ciorapii, alţii învaţă secretul legării şireterelor pentru maraton — mare tărăboi, într-un cuvânt…
Ajungem la start, iar pe piață deja merge din plin încălzirea!
Am lăsat o inscripţie pe peretele dorinţelor. Așa, mai modest…
Ne-am aliniat în valul nostru şi aşteptăm semnalul de start.
Ne-am pornit! Apropo, planul meu pentru această cursă era următorul – să-mi îmbunătăţesc ritmul cu 20 secunde la un km. Ultima dată am parcurs distanţa semimaratonului la Barcelona cu timpul de 4:40 în 1:38. Înseamnă că azi trebuie să alerg câte 4:20 și, respectiv, în 1:32.
De la bun început m-am legat de pacemakerul cu timpul 1:30. Alerg ușor, ritmul 4:15. La al optulea kilometru am început să mă gândesc că voi putea menţine ritmul până la linia de finiş şi mă voi încadra într-o oră și jumătate, dar calculele au fost zadarnice – când am ajuns la al 10-lea km, am înţeles că alergam mai repede decât eram pregătit şi mi-am bătut picioarele.
Ritmul a scăzut până la 4:25 şi-mi era incomod. Încă peste câţiva kilometri pacemakerul cu balonul 1:30 a dispărut undeva înainte. A ieşit soarele şi am înţeles că m-am avântat prea tare la început. Mi s-a făcut cald şi viteza a scăzut şi mai mult. Am început să sufăr.
Kilometrul 16 îl alergam deja cu ritmul de 4:30 şi înţelegeam că avîntul meu din start mi-a eșuat, și acum e posibil să nu mă încadrez nici măcar în timpul preconizat de 1:32. Scrîșnind din dinţi, încercam să măresc tempoul, ceea ce periodic se primea, dar îmi costa scump.
La al 20-lea kilometru ceasul indica tempoul de 4:35, ceea ce era inacceptabil și am dat foc la ghete…
Am ajuns la finiş cu ritmul de 4:05, stors de puteri, dar în schimb fericit că m-am încadrat în 1:32! Apoi ca de obicei – medalie, banane, apă, portocale, apă, pur şi simplu apă şi apă turnată peste cap.
Au venit băieţii, am mâncat şi am băut încă o dată, l-am găsit pe Denisceg, care s-a ales cu un şoc termic pe traseu, l-am luat cu noi şi am mers în căutarea chiflelor cu lapte.
Dar headliner-ul programului a fost antrenorul meu – Liviu. El a fost primul pe distanţa de 10 km! Asta da reușită! Era o fericire de nedescris şi am mers într-un pub să sărbătorim victoria.
După ce ne-am alimentat cu „combustibil” am urcat în maşină şi am pornit spre est. Acasă.
Am decis să compar rezultatele de la semimaratoane şi să aflu progresul. Progresul este evident, mergem înainte, fiindcă peste două luni deja vine IRONMAN.
Rezultatele semimaratonului din Bucureşti pentru moldoveni.
Iar până când ne facem bagajele şi evadăm din Alcatraz în apele reci ale golfului San Francisco.
