Savanții au demonstrat cu mult timp în urmă că în perioada vacanței oamenii devin mai proști. Cu atât mai mult în timpul vacanței de vară. Cititorii încrezători ai blogului nostru ar fi putut să creadă că: „Proiectul Țiganul nu publică știri noi. Normal, toți sunt în vacanță. Ăștia vor fi în vacanță trei luni. Și în tot acest timp poți deveni atât de prost încât să uiți alfabetul.”
Ei bine, dragilor, cei care au crezut că ne putem permite să ne odihnim toată vară, chiar și în plină Criză, chiar și în perioada electorală, chiar și cu o asemenea conducere, sunt cel puțin naivi. Noi, dragi cititori, am muncit. Am muncit într-un mod pe care nici proletariatul și nici țărănimea muncitoare nu și l-ar fi putut imagina.
Mai pe scurt, ne-am tot gândit și am decis: înainte de a face țigani cu cărți de joc, vom face cărți de joc cu tigani.
Exact, adevărate cărți de joc țigănești, cu care să poți juca poker, belot și durak. Și, în sfârșit, fiecare dintre personajele noastre a devenit un personaj cu atuuri.
Hai să le luăm pe rând:
Cărțile de la doi la zece nu sunt prea diferite de cele obișnuite.
Cei patru valeți poartă chipul celui mai tânăr membru al familiei, băiatul pe nume Tagar;
Cele patru dame, normal, sunt reprezentate de Zara, singura femeie;
Cei 4 crai au figura bunicului Baro, cel mai bătrân și mai înțelept membru al familiei;
Pe cei 4 ași, bineînțeles, apare Gojo, pentru că el este personajul nostru principal și are cele mai multe atuuri.
Pe doi jokeri este desenată moartea, fiindcă este cel mai puternic dintre toate personajele.
Și având în vedere că acestea sunt cărți țigănești, am adăugat încă 4 cărți cu Ilo curcanul. Acest personaj permanent încurcă ițele (iar uneori și cărțile), de aceea cărțile cu Ilo au ieșit un pic mai ciudate.
Avem în total un teanc standard de 54 de cărți și patru cărți de trișat, ca să nu stăm cu mâneca goală.
Pe bune, ca orice proiect, încercăm să dezvoltăm o gamă de produse conexe. În cazul companiilor mari, este vorba de filme de scurt metraj până la filme de lung metraj, jucării și accesorii legate de desenele animate. În cazul nostru, este vorba de filmulețe scurte, iar începând cu azi, avem și un teanc de cărți.
Cărțile prezintă personajele din desenul nostru animat. Cărțile sunt disponibile doar la noi.
Și, bineînțeles, cei care donează în favoarea proiectul nostru nu doar că vor fi marcați în norul de gratitudine, ci și vor putea primi în dar un teanc de cărți. Aceste cărți unice le găsiți doar la noi, iar banii primiți din vânzarea acestui frumos suvenir îi vom folosi pentru a ne dezvolta proiectul.