Cu jumătate de an în urmă eu am am cîștigat în loterie o călătorie la Maratonul din Chicago — maratonul celor șase giganți — 6 World Marathon Majors. Aceasta înseamnă, că vor fi nu mai puțin de 45 000 de alergători, organizarea va fi impecabilă, iar orașul unde va avea loc — mare și frumos.New-York, Boston, Londra, Tokyo, Berlin și …
Chicago
Și iată că sunt aici — în Orașul Vînturilor. Primul lucru care atrage privirea — este arhitectura. O grădină zoologică de zgîrie-nori — de diferite forme, stiluri, culori, veacuri.
Cel mai înalt zgîrie-nori din SUA se află tot în acest oraș — Turnul Willis. De pe turnul lui de observare pot fi văzute 4 state: Illinois, Indiana, Michigan și Wisconsin.
În acest oraș pentru prima dată a apărut aspiratorul, roata de balci, fermuarul și telenovelele. Cea mai lungă stradă din lume este situată în Chicago. Pe lîngă aceasta aici a fost construit primul în lume zgîrie-nori. Mai pe scurt — un oraș iconic…
Expo
Maraton mare – expo mare. De dimineață am plecat să cheltui timpul și banii la expoziția realizărilor naționale a maratoniștilor. Un pavilion imens, sute de stand-uri, mii de oameni.
Toți te hrănesc cu diferite nutrețuri combinate, utile și inutile pentru sport-alergare. Îți toarnă diferite lichide stranii de diferite culori. Te filmează cum alergi pe fundalul orașului, numără timpul de finiș, vînd alte maratoane, joacă pizza, îți vînd adidași uzați, cadonează suvenire și chiar emit numere cu chip. Îți poți ieși din minți!
Pentru început pe un ecranul led imens a hărții lumii eu am aprins Moldova —
Apoi am donat puțin sînge pentru petrecerea vampirilor —
Mi-am găsit numele de familie pe automobil —
Le-am adus aminte tuturor, că Moldova e la putere —
Am salivat deasupra medaliilor viitoare —
Și desigur că am luat numărul meu și m-am drapelografiat cu camarazii. Vom alerga cu Arteom Necrasov din Moldova (la momentul dat el locuiește în Chicago)
Și cum fără clasica din Chicago? O poză mare cu fasola oglindită. Apropo nu vă recomand să o priviți de jos — creierul se blochează…
Seara am organizat o petrecere cu pizza, deoarece să te îndopi cu macaroane în Chicago, știind despre chi-pizza, e păcat. Și nu în zadar cunoscuții, prietenii și localnicii tot insistau că suntem obligați să încercăm delicatesul din chicago – pizza, este într-adevăr minunată.
În anul 1943 bucătarul-șef a pizzeriei din Chicago „UNO”, Ike Sewell, a inventat o rețetă unică de pizza, care ulterior a devenit una dintre cele mai populare feluri de pizza în SUA. Această pizza are margini adînci, fundamentul căreia este impregnat cu ulei de măsline, pe el este pusă umplutura, apoi merge o cantitate mare de brînză „Mozzarella” și în cele din urmă sos de tomate de firmă cu ierburi picante, oregano, busuioc și puțin parmezan. Datorită la toate acestea, pizza este nemaipomenit de suculentă, gustoasă și sățioasă.
După, cu toată turma, am privit un video folositor despre cursa de la Chicago în limba rusă, oferită de Denis Macarov, îi mulțumesc pentru aceasta. Unde să te oprești, unde poți să te așezi, unde este startul și finișul, cum să alergi, cum să ajungi și multă altă informație folositoare despre maratonul din Chicago. Foarte potrivit.
Pe jos acasă, prin orașul frumos de seară cu zgîrie-norii săi și înainte de culcare — verificarea echipamentului, gelurilor, laperamidei și curajul moral. Se pare că toate sunt prezente. Hîrr – hîrr…
Cursa
Dis-de-dimineață, aruncînd sacul cu haine în spinare eu m-am pornit spre start, rugumînd vesel un snickers. Îmi aduc aminte de Maratonul din New York — întuneric, zgîrie-nori, oameni, ca niște rîulețe curg între ele și formează un rîu mare, care se revarsă în Grand Park. Anume acolo peste 2 ore va fi deschis barajul și valurile multicolore vor împrăștia zeci de mii de alergători prin tot orașul.
Niciodată n-am văzut atîtea viceuri. La nici un maraton. Un oraș de viceuri. Și oricum rînduri de jumătate de oră. Iar în general vreau să mă închin în fața organizatorilor maratonului — un mecanism perfect setat. Totul este clar, la timp, prevăzut, gîndit. Ce pot spune — World Marathon Majors. Cei mai tari ????
Și iată că îmi fac drum spre ocolurile de start. Așaaa care este valul meu? Aha, F. Unde este F? Stop, cum F? De ce? Eu la înregistrare am indicat timpul care l-am planificat (3:30) și trebuie să fiu undeva în valurile rapide – A sau B, maxim С.
Încet încep să înțeleg, că valul meu nu este deloooc primul, și nici al doilea ci A, B, C, D, E , F— al șaselea…. Ooo. Aceasta înseamnă, că eu voi alerga cu băieții, care pretind pentru 4:30–5:00, iar aceasta însemnă că va trebui să întrec în zigzaguri cel puțin 10 000 de oameni. Iar acest lucru înseamnă că voi pierde vreo 10 minute din rezultat. Așadar toate planurile mele pentru cursă se duc de rîpă…
Cum așa? Întîlnindu-l pe Аrteom, și povestindu-i necazul meu, am primit un răspuns simplu — organizatorii au expediat scrisoare cu rugămintea de a confirma viteza planificată, cu link-ul la rezultatele celui mai bun maraton personal.
Iar eu, vorbind sincer, primind de la organizatori zeci de scrisori cu diferită publicitate și informație despre antrenament, pur și simplu nu le mai citeam cu atenție. Și iată că am omis scrisoarea importantă …
Între timp au pornit invalizii în scaunele cu rotile. Eu îi admir pe acești băieți care nu se lasă bătuți. Cred că, anul viitor maratonul din Chișinău va fi deschis anume de ei.
Apropo, acuma, noi căutăm posibilitatea de a-l ajuta pe Ilie Ștefîrța pentru a-i procura scaun cu rotile pentru curse.
Deci, despre ce vorbeam… Aha, am înțeles că nu are sens să mă plîng, și am decis să-mi îmbunătățesc situația la maximum și punînd în funcțiune coatele, am început să-mi fac loc printr-un perete impenetrabil al mușchiurilor, spre prima linie. Și iată că stau în primul rînd, cu niște maratonieni tot atît de neatenți, fac un poker face față de camerele de luat vederi și aștept startul primului val. Au pornit С, apoi D, iată și rîndul valului nostru…
Bum!
Vreau să îmi scot pălăria față de omul, care a gîndit momentul de start: noi stăm, înconjurați din trei părți de zgîrie-nori, și numai numai răsare soarele. Apoi exact în timpul stabilit, simplu, fără careva discursuri solemne, sub muzica activă a formației Rolling Stones toți pornesc la alergare. Adrenalina îți umple tot corpul și este foarte greu să te abții și să nu pornești la sprint. În jur palisadă de zgîrie-nori, în față — tot orașul.
A început. Fug unul dintre primii în valul meu, în față este peretele din valul precedent. Și curînd intrăm în ea ca un cuțit fierbinte în unt! Necătînd la densitatea populației brusc crescute, reușesc să găsesc coridoare lungi și să mă preling printre alergătorii lenți care își fac poze. Ritmul pînă cînd este bun — 4:50.
Întotdeauna cînd alerg maratoanele, îmi imaginez astfel de suport în Chișinăul natal. Și înțeleg că nu va fi în curînd. Însă numaidecît va fi, și noi cu echipa Sporter vom face tot posibilul pentru aceasta!
Îi întrec cu grămada. Zigzaguri. La punctele de alimentare perete. Îmi fac loc. Mă uit la ritm și nu-mi vine a crede — 7:20 pentru km. Ritmul pasului rapid. Cum așa, ce fel de surprize iară? Peste o minută ritmul — 3:40. Ce se întîmplă? Ridic ochii de la adidașii alergătorilor din față și mă uit în sus. Și mi se face clar — noi alergăm în strîmtoare. Una adevărată din zgîrie-nori.
Aceasta înseamnă că pot să uit despre gps. Și să-mi aduc aminte matematica. Pentru a menține ritmul regulat, trebuie să înțelegi cu ce viteză alergi. Iar dacă dispozitivele te duc în eroare, trebuie să te orientezi după indicatorii de pe șosea și ceas, calculînd viteza în minte. Așa și am alergat următoarele 30 de km, mereu calculînd ritmul după marcaje.
Însă la kilometrul 30, în ciuda eforturilor spectatorilor, trupelor de jazz, depășirea miilor de oameni a început să mă afecteze și viteza mea a scăzut.
La kilometrul al patruzecelea eu deja alergam cîte 6 minute, însă învățat de experiența primită în New York, am decis să nu alerg prin țipătul tendoanelor rupte, ci pur și simplu sufeream încet, cîntînd:
Fumega pădurea de la poalele muntelui, iar împreună cu ea ardea apusul. Am rămas doar trei, din cei optsprezece băieți…
Iată și finișul. Îmi iau viteză și zbor spre linia visului. Dacă erați în Chicago la arca finișului pe data de 11 octombrie 2015 pe la amiază ați fi văzut, cum un bărbat în maiou galben cu 50 de metri înainte de finiș se împiedică și fluturînd din mîini, ca într-o filmare încetinită, zboară pe asfalt. Bubum!
Eu deschid ochii și mă văd tolănit în fața arcii, iar pe lîngă mine, ridicînd cu mîndrie mîinile aleargă finișatorii. Îmi trece un gînd să mă tîrîi pînă la finiș și să nimeresc la televiziunea locală, însă pe maioul meu, cu mîndrie privind în viitor, este pictat un vultur pe stema Republicii Moldova, din această cauză mă ridic și finișez, fără să-mi dau țara de rușine.
3:39. După cum am și planificat — 10 minute în plus ????
Însă nu m-am distrus și zîmbesc! Medalia, apa, zîmbete, poze, zgîrie-nori, mai multă apă, voluntari, fasolea oglindită, banană, bere, aplauze, pelerină, încă apă pe cap…
Ai niște emoții de necrezut în aceste momente — de parcă endorfina, dopamina și serotonina la un moment împreună ți se varsă în creier ca un coctail nebun și tu stai așa, ca un prostuț, și zîmbești de fericire.
Apoi am decis să mă duc la masaj, niciodată nu mă duceam, iar acum am decis să mă duc. Un masaj corect accelrează eliminarea toxinelor din organism și accelerează sîngele, în rezultat substanțele hrănitoare necesare pentru regererare sunt mai rapid livrate în locurile care trebuie restabilite, iar mușchii devin mai elastici.
Iar acesta pe care îl fac fetele-voluntari după maratoane – relaxează sistemul nervos, îți trezesc gînduri plăcute despre soție, care am lăsat-o în țară depărtată, în sfîrșit, permite pur și simplu să stai culcat după o cursă dificilă. Cît despe vreun efect asupra mușchilor și tendoanelor, nu este nici unul. Cu toate acestea, vă mulțumesc mult domnișoară necunoscută pentru minutele plăcute și mîinile blînde!
Iar iată și prietenul meu moldovean. Hai la pozat cu drapelul!
După cursă, o mică gustare, masaj și schimbul hainelor, lumea a început să se adune în parc, unde stau scenele și cîntă artiștii. Muzică, îmbrățișări, tolănire pe iarbă, dansuri, băutură, zîmbete și alte consecințe ale furtunii hormonale.
Iar seara, conform tradiției bune, cu compatrioții, am sărbătorit medaliile prin tot orașul. Ehehehei!
La încheiere vreau să spun, că maratonul din Chicago nu intră în zadar în unul din cele șase cele mai importante maratoane ale lumii. El este cu adevărat grozav.
Așa dar, doi giganți sunt deja trecuți, au mai rămas încă patru. Tokyo, așteaptă-ne în februarie!
