Pregătirea pentru campionatul la freediving am început-o cu trei luni înainte. Aveam deja o anumită bază – antrenamente de alergări cu intervale, de înot și ciclism. Îmi rămânea doar să mă antrenez mai mult pentru înotul sub apă și să lucrez asupra dioxidului de carbon.
Notă:
Atunci când omul își ține respirația, oxigenul este absorbit de celule, care, la rândul lor, emană dioxidul de carbon. Astfel, în cazul în care nu respirăm, concentrația de CO2 în organismul nostru crește. Încercați să rețineți respirația – peste ceva timp veți dori să inspirați măcar puțin oxigen, iar diafragma voastră va începe să se contracteze. Aceasta se întâmplă deoarece în momentul în care nivelul dioxidului de carbon din sângele nostru ajunge până la limita admisibilă, are loc iritarea receptorilor, care reacționează la schimbarea compoziției chimice a sângelui, și excitarea celulelelor nervoase ale sistemului respiratoric. Cu alte cuvinte, noi simțim nevoia de a respira nu din cauza lipsei de oxigen, ci și din cauza surplusului de dioxid de carbon din sânge.
Astfel, există o serie de exerciții de reținere a respirației, care ne ajută să reducem senzația de discomfort. Aceste exerciții sunt extrem de neplăcute, fiindcă trebuie să rabzi mult, însă rezultatele sunt foarte bune. În principiu, cum e în orice sport – cu cât mai neplăcut e, cu atât mai bine.
Apoi, am început să practic pranayama și să-mi țin respirația în timpul mersului. Astfel, mă plimbam prin New York, speriind trecătorii cu expirații zgomotoase și ochi, care păreau că mai au puțin și vor ieși din orbite.
Pe scurt, într-o zi m-am decis să-mi pun la încercare abilitățile și am mers la Niagara, am intrat în bazin și mi-am reținut respirația. Atunci când antrenorul mi-a spus că au trecut 5 minute, eu mă simțeam bine, la minutul 5:30 deja simțeam cum începe să mă amețească, iar la 6:00 minute am renunțat, pentru a nu mă supune la un disconfort puternic. După calculele mele, sunt sigur că aș mai fi rezistat încă vreo 15-20 de secunde. Când mi-am văzut pulsul, am înțeles de ce am rezistat atât de mult timp sub apă – pulsul a scăzut până la 39! de bătăi pe minut…
Dar… cu două săptămâni înainte de începerea campionatului, am început să am niște probleme de sănătate – pulsul mărit, temperatură ridicată și slăbiciuni. Nu înțelegeam ce mi se întâmplă. Pulsul de dimineață se mărise cu 10 lovituri (20%), ceea ce e foarte mult. Am trecut la o dietă cu fructe și legume și am renunțat la alergări, ca să-mi liniștesc măcar puțin inima, dar iată e sâmbătă, ceea ce înseamnă că mâine e ziua X, și nu-mi rămâne decât să sper că se va întâmpla o minune…
Campionatul
M-am trezit și repede mi-am pus mâna la gât. Ceasul, atârnat de perete îmi dă ritmul bătăilor inimii – câte un ticăit la fiece secundă. Compar cu pulsul și-mi dau seama că bătăile inimii sunt mult mai grăbite decât secundele ce trec, ceea ce înseamnă că pulsul e mult mai mare decât 60 de lovituri pe minut și asta e foarte rău, deoarece, de obicei, pulsul meu de dimineață era de 53-55 de lovituri. Înseamnă că eu continui să fiu bolnav și organismul încearcă să lupte cu ceva.
Ce-i de făcut, înseamnă că astăzi va trebui să lupt din greu. Nu va fi deloc ușor. Cu asemenea gânduri sumbre m-am strâns și am plecat la campionat.
Deja era îmbulzeală la bazin, multe fețe cunoscute, zâmbete, strângeri de mâini, toți așteaptă din partea mea o minune – eu le zâmbesc și le promit că voi face tot ce-mi va sta în puteri.
În sinea mea realizam că orice promisiune asemănătoare îmi ridică pulsul și mai mult. Lucrul care m-a bucurat a fost că au venit mai mulți freediveri, în comparație cu anul trecut, ceea ce înseamnă că facem totul bine și corect, iar freedivingul în Moldova se dezvoltă.
Apropo, organizarea evenimentului a fost una foarte bună, tehnica a funcționat și nu a creat probleme, iar echipa a fost bravo și țin să le mulțumesc!
M-am înregistrat, mi-am îmbrăcat pulsometrul, hidrocostumul și m-am dus să mă relaxez în bazin. Mă uit la puls și-mi vine să plâng – 90 de lovituri, stând întins pe șezlong. Încep să respir corect – 10 secunde inspir, 20 de secunde expir. Peste 10 minute pulsul scade, ajungâng până la 80, dar și asta e prea mult.
Se anunță alinierea participanților – salutarea, instructajul succint, imnul.
Mă duc să fac exercițiile de încălzire – la început, țin respirația pentru 2 minute, apoi 3 minute, după care 4. Când trec 4 minute încep contracțiile (comprimări ale diafragmei). Din experiență știam că după această senzație de discomfort voi mai putea rezista încă 2 minute. Astfel, înțeleg că voi putea rezista maxim 6 minute, și nici nu visez la 6:20… Pulsul a scăzut până la 70 de lovituri. Satisfăcător.
STA
Îmi aud numele. Pulsul crește și nu mă pot calma. Mă pregătesc de apnee statică. Am la dispoziție încă trei minute ca să mă pregătesc. Toți așteaptă din partea mea o minune, zeci de oameni urmăresc cum încerc să mă calmez, câteva televiziuni au îndreptat spre mine camerele și proiectoarele. Îmi verific pulsul și mă apucă groaza – 120 de lovituri pe minut!
Încerc să mă calmez din răsputeri, dar îmi fac și mai rău. Dar iată că, ultima inspirație și mă culc pe apă…
Sub apă e liniște… Îmi aud doar bătăile inimii. Și ceea ce aud nu-mi place – de parcă ar fi loviturile unei ciocănitoare. Când mi-am verificat pulsul după campionat, am rămas șocat – 142!!! Chiar și atunci când alerg pulsul e mai mic. Iar aici, doar stând întins pe apă…
Deci, inima bate nebunește, oxigenul arde, iar asta nu promite ceva bun. Încerc să adorm, cum fac de obicei. Încerc să mă deconcentrez, îmi împrăștii atenția prin bazin, încep să mă liniștesc. Aud 3:30. Sună bine, simt doar câteva contracții mici, așa că, respect, cât de cât, graficul.
Dar ceea ce am auzit mai târziu, m-a făcut să înjur de câteva ori.
– „Dima, 3 minute”. Înseamnă că până acum erau nu 3:30, ci 2:30, iar eu am înțeles greșit.
Doar trei minute, iar contracțiile au pornit deja din plin. Îmi dădeam prea bine seama că nu puteam să visez la atingerea recordului. Acum trebuie să obțin măcar același rezultat ca și în anul precedent.
Iarăși încerc să adorm, aud – bătăile inimii devin mai rare. Contracțiile sunt dese și crează discomfort. 4 minute. Încep să sufăr. Simt cum mă arde în piept, încerc să mă deconectez de la realitate. Zâmbesc. Zâmbetul mă ajută mereu atunci când îmi țin respirația – acesta mă calmează și îmi oferă starea de liniște. Deodată, eu văd cosmosul infinit, iar în el dansează o fată cu părul lung. Ea se învârtește și eu înțeleg că ea dansează sub apă.
– „5 minute”. Acesta e ultimul lucru pe care îl mai țin minte. Durerea a devenit insuportabilă. Fata se apropia, dar eu nu reușeam să-i deslușesc trăsăturile feței. Mă apropii și încep să mă învârtesc împreună cu ea. Într-un moment, ea se întoarce și o recunosc pe iubita mea Vica… Îi zâmbesc și ne învârtim împreună… Totul din jur devine mai luminos, mă simt foarte bine…
– „Protocol Dima!” Înaintea mea stau oameni care aplaudă, camere, microfoane, antrenorul, juriul, toți îmi strigă ceva, iar eu nu înțeleg ce vor ei de la mine. Treptat, îmi revin, înțeleg ce trebuie să fac, îmi scot ochelarii și le arăt că-s ok! Mai târziu am aflat că dacă aveam să întârzii cu încă câteva secunde, rezultatul meu nu ar fi fost calculat. Dacă mai stăteam încă câteva secunde sub apă, avea să-mi pierd cunoștința.
Încă nu-mi revenisem, dar minunații jurnaliști deja întindeau microfoanele și mă asaltau cu întrebări. Încerc să le răspund la întrebări, însă creierul încă nu s-a pornit la maxim, de aceea spun niște aberații. Ador jurnaliștii.
Apropo, rezultatul pe care l-am obțiinut e 5:50. Cu asemenea puls – e fantastic. Un record național! Înțeleg că aș putea obține un rezultat de 6:15-6:30, dacă nu voi fi bolnav și voi învăța să mă relaxez. Acestea sunt niște noutăți minunate.
Diving
În timpul dintre discipline cei mai buni diveri moldoveni arătau master-class-uri de îmbrăcare a echipamentului sub apă, fără mască, și întreceri sub apă!
DNF
Apoi – scufundări fără labe de înot. Cine va înota cel mai mulți metri sub apă – acela e cel mai bravo. Totul e cât se poate de simplu. Pulsul continuă să fie mărit.
Un record personal – 75 de metri. De fapt, aceasta e disciplina mea preferată, deși nu mă descurc prea bine la ea.
Senzația de zbor în apă este de nedescris – de parcă zbori prin cosmos. Nu mai există greutate, gălăgie – rămâi doar tu și apa.
Înot și alunec. Mi-am antrenat dinamica, de aceea știu cât de cât tehnica. Două bazine trec cu plăcere, după 60 de metri, însă, mă simt sleit de puteri.
75 de metri, întoarcere, nu mă simt prea bine. Mă gândesc că acuși fac o împingere și voi ieși la suprafață. Simt cum începe să iasă oxigenul – un indice rău. Hipoxia vine mai repede în apneea dinamică decât în cea statică. Timp de 10 secunde te simți de două ori mai rău. În timp ce mă gândeam dacă trebuie să ies din apă sau nu – am văzut înainte marginea bazinului, așa că mi-am zis că trebuie să încerc să ajung până la ea. Mai departe nu mai țin minte nimic.
Am deschis ochii la finiș – iarăși toți zăpăcesc, fac protocolul. Sunt iarăși la limită. 102 metri – record național! Nu-mi dau seama de ce am decis să mă întorc și să mai înot încă doi metri. Vadim Jurov, adversarul și prietenul meu a înotat 100 de metri. Câteodată, chiar și doi metri pot schimba radical situația.
DYN
Sunt sleit de puteri, mă doare capul, inima îmi lucrează din ultimele puteri, și-mi dau prea bine seama că va fi periculos dacă îmi voi pierde cunoștința încă o dată – ași putea fi descalificat. Iată de ce am decis să parcurg ultima distanță ceva mai lejer.
Îmbrac minunații mei C4 și mă scufund sub apă. Înainte de aceasta am făcut câteva antrenamente pentru a găsi stilul de înot în care consumul de oxigen va fi optimal. Astfel, am aflat că pot să înot mai mult, atunci când țin mâinele întinse de-a lungul. Nu e caracteristic pentru freediving, însă, astfel eu mă relaxez mai bine și-mi este mai ușor să parcurg distanța.
Deci, mă împing și pornesc ”în drum”. 2 bazine le-am parcurs destul de ușor, la al 3-lea am început să mă simt rău, iar pe al patrulea îl trec din greu. Deși îmi dau seama că mai pot parcurge încă jumătate de bazin, totuși decid să nu risc a treia oară și ies la suprafața apei.
Protocol. Оk. 100 de metri cu labe de înot. Al doilea rezultat.De această dată Vadim era de neegalat – 112 metri, dacă nu greșesc. Felicitări!
Astfel, competiția a luat sfârșit. De această dată rezultatele și recordurile obținute au fost înregistrate oficial în registrul Ministerului Tineretului și Sportului al R. Moldova.
Vreau să mulțumesc întregii mele echipe Sporter.md pentru munca depusă la organizarea acestui event. De asemenea, îi mulțumesc lui Serghei Legheida, președintele Federației Sporturilor Subacvatice, co-organizatorul și prietenul care m-a susținut și m-a sfătuit. Totodată, îi mulțumesc antrenorului meu, Sașka, care a avut răbdare cu mine, și clubului Niagara, care ne-a ajutat la organizare.
Însă, cel mai mult îi mulțumesc tinerei cu părul lung, iubitei mele Viculea, pentru că a fost alături de mine în aceste momente grele…
