Am înțeles eu bine, chiar vreți să citiți această postare?
În ultimii ani, am auzit multe despre Joc. Ba unul zice că un cunoscut de-al său a intrat în joc și tipul mai nu și-a ieșit din minți, ba altul spune că o companie întreagă a participat la joc și acum totul funcționează altfel la ei. Paradoxul este că nimeni nu poate da o explicație clară despre acest „Joc” și despre ce se întâmplă acolo.
Iar când îl înșfaci pe unul care a participat, îl privești drept în ochi și strecori prin dinți întrebarea: Ce a fost acolo, hai spune-mi!? Se strecoară încet din brațele tale, își aranjează părul, își dă ochii peste cap și îți spune enigmatic – Păăăi, nu știu cum să-ți explic…trebuie să mergi singur ca să vezi. Iată și prima regulă a clubului: să nu spui nimănui despre club.
Când mi-am dat seama că, doar participând, voi înțelege ce și cum lucrează, am mers acolo. Iar acum voi încerca să vă povestesc într-un limbaj simplu și accesibil ce este un joc de gândire (JG), mai numit și joc de afaceri sau joc organizațional-activ.
Cum au apărut JOA
Totul a început în 1958, atunci când a apărut Cercul Metodologic de la Moscova (CMM) sub conducerea metodologului și filosofului sovietic Gheorghi Șcedrovițki. Acolo activau filozofi remarcabili din acea vreme, care și-au pus scopul să dezvolte noi forme de organizare a activității, gândire, comunicare, înțelegere și reflecție în situații problematice. Așa a apărut JOA (jocul organizațional-activ), care a fost una dintre puținele tehnologii sovietice competitive pentru organizarea proceselor intelectuale complexe.
În prezent, la jocurile de gândire participă mai ales managerii de companii, care vin să-și îmbunătățească domeniile în care au dificultăți, și directorii, care doresc să înțeleagă cum să gestioneze eficient o echipă și o afacere. Jocul ajută la înțelegerea și formularea unui scop, la proiectarea unei căi personale și a echipei către atingerea scop. Un fel de poligon, în care îți poți simula problema/situația/conflictul ideea și să urmărești dintr-o poziție sigură cum se dezvoltă și la ce poate duce.
Acum pe teritoriul Ucrainei există trei companii active care petrec Jocuri — Media-Klyuch, MIND PRO și Market Battle, unde am mers de fapt.
Despre încredere și baie
Așadar, o echipă formată din trei moldoveni — Andrey Șulianski (tehnician de jocuri), Vadim Jeleascov și eu, subsemnatul, a dat busna în Ucraina, ținând testele Covid în dinți și ducând o ladă de vin în portbagaj pentru noi prieteni. Ne îndreptam spre Kiev ca să participăm la MarketBattle, unul dintre cele mai de succes JG pentru antreprenori.
Avem sarcina să ne îmbunătățim posibilitățile de creștere personală. Nu știu cum e la alții, dar problema mea personală este încrederea în echipă. Pe scurt, eu înțeleg că echipa mea trebuie să învețe să lucreze eficient fără mine, altfel voi rămâne sclavul lămpii pe veci. Dar mi se pare că eu aș face totul mai bine, mai interesant și, cel mai important, mai repede. Iată de ce mă amestec permanent în ceea ce fac băieții, le încurc și îi dezorientez. Dar cel mai groaznic este că îi împiedic pe băieți să învețe din propriile greșeli și să obțină experiență. De aceea, în acest stadiu de dezvoltare a afacerii, trebuie să învăț să am Încredere în echipă, să nu le mai spun ce și cum să facă. Să învăț să Cred că vor duce afacerea la noi culmi, până unde n-aș fi putut ajunge de unul singur.
În schimb, voi avea mult timp liber și libertate, ceea ce în fine îmi va da ocazia să mă manifest la maxim în calitatea mea principală – generator de idei.
Drumul era greu și cu multă zăpadă, eram obosiți, iar Andriuha s-a oferit să sune la Kuzmiceovskie Bani. Este un subiect pentru o postare separată, pentru că sunt pasionat de baie și n-am mai văzut o astfel de baie până acum. Un templu al excelenței și al confesiunii, două în unul. Aici nu te speli de murdărie sau transpirație. Aici te speli de problemele, temeri și lucruri negative. Băile contrastante, baia de aburi cu șase măturițe, rugăciunile, clopotele și pieile în care ești învelit afară, sub lumina lunii, te transformă într-un bebeluș care se uită la stelele printr-o avalanșă de hormoni și plânge, amintindu-și de părinți când erau tineri și puternici, iar tu – neputincios și liber. Dar principalul lucru pe care l-am învățat din aceste băi este că problema mea cu încrederea are rădăcini atât de profunde, încât nu sunt dispus să le discut în acest blog.
Dar să ne întoarcem la Joc. Special pentru cei care nu au timp să citească, vă dau o scurtă prezentare:
Cum funcționează jocul?
Participanții sunt împărțiți în grupuri de 9 ± 2 persoane. De obicei, sunt de 3 la 8 echipe care joacă între ele.
Jocul este compus din mai multe petreceri:
Plenum (piață) – toate echipele se adună într-o singură sală, ies pe rând pe scenă cu o prezentare a proiectului (raport), primesc întrebări de precizare și ascultă opiniile publicului.
Munca în grup (companie) – împreună cu tehnicianul de jocuri, echipele analizează situația, își stabilesc obiective în plenum, generează idei, stabilesc reguli, negociază, se ceartă, înjură, își umflă boturile reciproc, se împacă, beau, se cuprind și tot așa, iar și iar. Adică lucrează la raport.
Munca noastră a durat trei zile grele, 14 ore pe zi. Nu sunt câștigători, nici învinși. Fiecare lucrează la punctele sale slabe, muncind în echipă și primind feedback de la piață.
1.Există câteva reguli simple:
2.Banii și resursele externe sunt interzise pe piață.
3.Regulile interne sunt stabilite de grup
4.Nu ai voie să bați pe nimeni, chiar dacă vrei foarte tare 🙂
Și deja regulile pe care și le stabilește fiecare echipă:
De obicei, jocurile se petrec în hoteluri închise din afara orașului pentru a scoate oamenii din rutină. Aceasta le permite jucătorilor să arunce o privire nouă asupra activităților lor în viața de zi cu zi și să se redescopere dintr-o nouă perspectivă. Pensiune completă – trei mese pe zi și cazare, totul inclus în preț.
Jocurile sunt dezvoltate și conduse de o echipă de tehnicieni de jocuri – mai mult de zece profesioniști, care supraveghează grupurile, organizează plenumuri și conduc întreaga piață către un viitor mai luminos
E simplu. Dar în spatele simplității jocului sunt ascunse multe straturi – un pulover, o cămașă, lenjerie intimă și chiar uneori pielea, pe care la fel trebuie s-o lepezi ca să vezi ce ai acolo înăuntru. Totul depinde de voi, dacă sunteți gata să vă dezgoliți sau veți trage o haină groasă de încredere în sine?
Au fost băieți care au venit pur și simplu să privească, fără să se implice. Au reușit. Dar la final, au dat același comentariu – „Degeaba am venit …”. Dar cei care au dat tot ce au putut, așa ca mine și ca Vadim, au rămas foarte mulțumiți de rezultate.
N-a fost întotdeauna ușor în grup – au existat provocări, sabotaj, destrămarea echipei, insulte și trădări. Dar au fost și descoperiri neașteptate, spirit de echipă, inspirație, sprijin și sacrificiu. În plus, acum înțeleg cum funcționează jocul și ce oportunități se deschid, dar mă tem că vă voi strica gustul de a vă descoperi personalitatea și piața, dacă veți hotărî să mergeți acolo. De aceea vă recomand să mergeți fără cunoștințe în avans. Vă voi spune câteva povești care mi s-au întâmplat, fără divulgări.
Povestea 1. Aplauze în umbră
A doua zi lucram din greu la un nou proiect. Echipa noastră era formată din 9 oameni și trebuia să facem un proiect de afaceri pe care să-l prezentăm pe piață. Am început să venim cu idei creative. Toți strigau, se întrerupeau unii pe alții, ucigând ideile din start. Doar avem o echipă de egali, fără vreun șef care să-și spună ultimul cuvânt. De aceea tehnicianul de jocuri Sofia ne-a învățat să negociem și îi suntem foarte recunoscători. Nimic complicat, dar fir-ar să fie, funcționează!
Și pentru că în echipă aveam rolul unui Generator de idei, toți mă priveau cu speranță. Am venit cu idei rând pe rând și am decis că va fi despre un stil de viață sănătos, apoi am stabilit că cel mai dureros subiect este supraponderalitatea, iar în cele din urmă mi-a venit în minte – FatBank (Banca de Grăsime)! Pe scurt, era vorba de un startup în care plătești pentru kilogramele pierdute – de tine, de prieteni, de colegi etc. O idee amuzantă, viabilă, relevantă și funcționabilă.
După două ore intense de muncă la raport până la miezul nopții, ne-am târât la culcare, pentru că dimineața urma să facem prezentarea. Înainte de culcare, mi-am imaginat cum voi ieși pe scenă și îi voi uimi pe toți (mă pricep la așa ceva), cum mă vor aplauda, iar eu voi fi foarte încrezător și voi da replici istețe. Dar am înțeles că m-am băgat din nou în rutina mea confortabilă. De ce oare? Ca să fiu aplaudat pentru ceea ce fac bine? Sau poate am venit aici să învăț ceva?
— Vadim, Vadim, — am început să-mi trezesc prietenul — vrei să prezinți tu mâine Banca de Grăsime?
— Stai oleacă, doar este ideea ta, tu ai vrut să prezinți, — mi-a răspuns Vadim de pe somn. Frecându-se la ochi, și-a dat seama că acest lucru este important pentru mine și a fost de acord.
Dimineața, Vadim a dat o prezentare pe cinste (apropo, se pricepe și el la așa ceva). Iar eu am început să-mi ies din fire – cum se poate? E ideea mea, iar el o redă de parcă e a lui! Am început să mă încrunt. A încheiat frumos și publicul a izbucnit în aplauze! O mulțime de întrebări, râsete, acțiune. Toată lumea este încântată!
M-am surprins gândindu-mă că, pe de o parte, este plăcut că ideea mea a trezit un astfel de interes, darpe de altă parte, îmi este neplăcut că nimeni nu știe că ideea este a mea. „E ideea mea! “ – striga în tăcere Egoul meu în toată sala.
În acest moment, Vadim primea întrebări pentru înțelegere (ÎPÎ). Oh, este un lucru foarte interesant prin care vă puteți da seama dacă persoana a participat la Joc. Iată câteva reguli:
1.Frazele încep cu „Am înțeles eu bine că …” .
2.Răspunsuri posibile — „Da”, „Nu”, „Nu știu”.
3.Este interzisă particula „nu” — „Am înțeles eu bine că n-aveți de gând să vă redimensionați?” (întrebare nereușită)
4.N-aveți voie să vă puneți punctul de vedere în întrebarea – „Am înțeles eu bine că vindeți niște prostii de care nimeni n-are nevoie?” (întrebare nereușită)
5.Întrebarea trebuie să fie despre raport – „Am înțeles eu bine că ieri ați spus altceva?” (întrebare nereușită)
După un șir de întrebări, oamenii încep să-și exprime punctele de vedere în detaliu, iar apoi se ridică cineva dintre antreprenori, care anterior critica totul și toate, deodată începe să laude proiectul și se oferă … să investească în proiect!!!
Publicul privea la Vadim cu admirație, iar eu mă înădușeam de indignare.
Publicul nu-i vede pe cei din umbră, dar îi aplaudă pe cei care ies pe scenă cu zâmbet de câștigător. Și apoi mi-am dat seama că eu de multe ori am avut ocazia să stau în lumina reflectoarelor, în timp ce echipa mea rămânea în umbră și mă aplauda pe mine și proiectul nostru comun!
Voalul se destramă încet, mă calmez și îmi dau seama că această lecție m-a ajutat să înțeleg un lucru foarte important – trebuie să învăț să deleg nu numai îndatoririle și responsabilitățile mele, ci și Faima.
Iar asta nu e simplu.
La început (la școală) nu facem nimic și nu obținem faimă.
Apoi începem să muncim din greu și … din nou nu obținem faimă.
Apoi continuăm să muncim din greu și lumea află despre noi – apare faima! Lucrăm și vedem rezultatul. Dar aceasta încă nu înseamnă succes.
Devenind faimoși, mulți încetează să mai lucreze. Este cea mai dulce perioadă în care faima își face treaba fără să depui prea mult efort. Și de aici începe distracția.
Acum încearcă să-ți împărtășești faima cu echipa ta, care te-a ajutat să urci piedestalul, scoate-i pe scenă și roagă reflectoare să dea lumina pe ei. Lasă-i să salute ei publicul, iar publicul să-i aplaude în timp ce stai după culise și ești mândru de colegii tăi.
Și atunci vei ști ce este adevăratul succes.
Povestea 2. Rutina mea
Era ultima zi de joc și lucram din greu la ultimul nostru proiect. După mai multe pivoturi (renașteri, modificări), FatBank-ul nostru s-a transformat într-o Bancă a Mulțumirilor, care emite „mulțumescuri” ♡ – o monedă folosită în joc pentru a mulțumi participanților pentru tot – de la cafea până la ajutor în pregătirea raportului.
Începem!
Totul era în proces – fugeam încolo și încoace, ne certam, veneau ideile noi… Sofia, tehnicianul de jocuri, ne-a amintit să lăsăm panica și haosul, și noi ne-am luat în mâini. În acest Joc nu e loc pentru democrație – decide nu majoritatea, decid toți. Exact TOȚI trebuie să fie PENTRU, ca ideea să fie acceptată. De aceea trebuie să poți convinge pe ceilalți și să o faci neobservat.
Tehnicienii de jocuri intrau din când în când la noi în cabinet, se uitau tăcut la cum ne certam, își notau ceva și plecau. Sofia, ca întotdeauna, era tare binevoitoare, în ciuda nervozității crescânde din cauza termenelor strânse. Ea permanent ne amintea că nu am venit aici să câștigăm, dar ca să ne îmbunătățim zonele cu problemei-am conturat totul în minte și cream într-un flux, fără să observ nimic. Imaginar, mă netezeam pe cap că sunt bravo, când dintr-odată am auzit vocea Sofiei:
— Dima, uită-te în jur…
M-am întors și am văzut că stau la flipboard și desenez prezentarea, iar echipa stă în spatele meu și urmărește cum eu fac totul singur.
Drăcie. Am venit aici să învăț să am încredere … Am lăsat deoparte carioca și, mârâind încet, m-am așezat pe pervaz ca să văd cum vor ucide ideea. Îcercam să mă țin în mâini. La început, echipa era confuză, băieții nu știau ce să facă. Mă priveau indeciși, iar eu strângeam din umeri. Vadim a preluat conducerea procesului: structura a fost aprobată de echipă, cineva desena slide-urile, altcineva scria textul, cineva agăța foile, altcineva căuta informații pe net.
Doar eu ședeam trist pe pervaz și bălăbăneam din picioare, abia stăpânindu-mă să nu împărtășesc echipei vreo idee ca să fie prezentarea mai bună și munca mai ușoară.
Deja nu mai credeam că prezentarea va fi reușită și am început să număr fulgii de afară. Dintr-odată am auzit că cineva mă cheamă:
— Dmitri, avem nevoie de ajutorul dumneavoastră! Avem o problemă — nu știm cum să ilustrăm procesul de afaceri. Vă rugăm să ne ajutați.
Aha, deci mai este nevoie de mine. Am luat o cariocă și am început să mâzgălesc o hartă a proceselor în stilul lui Van Gogh. Din inerție m-am băgat pe slideul următor, dar mi s-a spune mulțumesc și am mers din nou la fereastră. Cinci minute mai târziu mi s-a cerut din nou ajutor, apoi încă un sfat și o întrebare.
Nu mă mai plictiseam, ci primeam plăcere de la faptul că băieții lucrează singuri, folosind uneori doar experiența mea. Se descurcau și îmi ădeam seama că trebuie să ghidez echipa din când în când la necesitate. Uau, asta îmi oferă un avantaj excelent – îmi oferă timpul pe care îl pot petrece pentru strategie, vizionarism, familie, hobby-urile și dezvoltarea acestei super-echipe!
Neavând încredere în echipă, corectând și completând ceea ce fac băieții, nu le dau voie să greșească, nu le las șansa să învețe. Experiența mea este o serie de eșecuri care îmi pun creierul în funcțiune. De ce nu las echipa să meargă pe aceeași cale?
Și până la sfârșitul lucrărilor la raport, pe acest pervaz, am obținut formula potrivită pentru a lucra cu echipă, pe care mă voi strădui să o folosesc întotdeauna:
Împreună, nu în loc de
Apropo, prezentarea raportului a fost tare frumoasă și noi am terminat ultimul plenum cu aplauze furtunoase! Și fir-ar să fie, m-am bucurat sincer de acest lucru, deși practic n-am avut niciun merit Echipa a făcut totul aproape singură și, cel mai important, fără mine. Bravo băieți!
Povestea 3. Spărgător sau dădacă?
Ultima zi semăna cu Vipassana – toți se îmbrățișau, făceau schimb de contacte, comunicau activ și își mulțumeau reciproc.
Iar tehnicienii de jocuri au decis să adauge ceva pozitiv și ne-au prezentat viziunea lor despre acest Joc:
Iată că s-a terminat totul și ne-am pornit spre casă. Mașina este plină cu torturi Kiev și trei moldoveni fericiți și obosiți. Andrei, metodologul nostru, m-a luat la întrebări:
— Dima, îți mai amintești cu ce te-ai ocupat în timpul Jocului?
M-am întors în memorie cu câteva zile în urmă și mi-am analizat strategia. În prima zi, am oferit pieței o nouă monedă internă — durata raportului. Acum îl puteți cumpăra și vinde, face schimb de minute. Este valoros, deoarece vă oferă posibilitatea să aveți o prezentare mai bună și să obțineți feedback de calitate. Piața a adoptat noi reguli și deja la următorul plenum, echipele se oferă să ne facă cafea pentru 1 minut de prezentare.
Apoi am analizat de ce au nevoie echipele și am înțeles că toți caută clienți. Și noi am devenit clienții pentru care concurau echipele.
Apoi am oferit pieței o nouă măsură a succesului – ratingul echipei. Pe canalul de Telegram am deschis votul pentru echipe. Echipa cu cel mai mare scor e cea mai grozavă. Oamenii au acceptat, s-au abonat și au votat ca să afle care echipă e cea mai grozavă.
În fine am obținut abonați la Telegram și am fost cei care au creat prima mass-media din cadrul Jocului, și mass-media era controlată de echipa noastră. La sfârșitul Jocului, am transformat canalul într-un chat general pentru participanții la marketbattle, ediția de iarnă 2021.
— Ce am făcut? Am căutat punctele slabe în sistem, valori noi, macguffin-uri?
— Nuuu, mereu ai încercat să spargi piața. N-ai treabă cu produsul, important pentru tine e să găsești punctele slabe, să spargi sistemul, să-ți impui regulile și să dictezi trendurile.
Mă uitam țintit la Andrei și începeam să înțeleg ce s-a întâmplat. Lucru foarte neașteptat pentru mine. Sunt un spargător? Dar, uitându-mă în urmă, am înțeles că toată viața mea am antrenat această abilitate în mine — de la nașterea 999.md, prin desene animate, Maratonul Chișinău, Lobster, până la agendele electronice Studii, care acum sparg sistemul de învățământ din Moldova cu agende și cataloage pe suport de hârtie…. Ce fain, acum știu cum să fiu util echipei – pot sparge lacăte și deschide seifuri care conțin rețete secrete și hărți cu comori.
La acest joc mi-am făcut și un slogan/motto – CSPSA.
Când aud întrebarea „Cum, se putea și așa?”, mi se face pielea de găină și închid ochii de plăcere.
Iar prietenul meu continuă:
— De ce, Dmitri, nu ți-ai dus ideile până la capăt? De ce atunci când vedeai că ideea funcționează, nu o perfecționai? De ce nu ai stat lângă scenă cu un cronometru ca să preiai controlul timpului? De ce nu ai făcut din rating privilegiul tău de a anunța câștigătorul după fiecare sesiune, de ce ai …
— Stai așa. În acea zi, am realizat un lucru foarte important pentru mine – mă pricep bine la generarea și testarea ideilor, dar nu vreau să le vând.
Când înțeleg că am inventat ceva mișto de care oamenii au nevoie și am verificat că se va vinde la sigur, îmi pierd interesul. Mi-am îndeplinit misiunea, am creat ceva necesar și util. Marketingul, promovarea, vânzările, publicitatea și dezvoltarea nu sunt pentru mine. De aceea, jumătate din proiectele mele (au fost peste cincizeci) s-au dat uitării — n-am putut să-i cresc pe acești „copii” supradotați, i-am trimis la orfelinat și acolo au devenit cetățeni de rând. Slavă Domnului că unii dintre copiii mei au fost alături de mine mult timp, apoi au nimerit într-un mediu bun și au devenit proiecte promițătoare.
Și este normal ca fiecare persoană să aibă propria sa super-putere, doar că trebuie să o găsim, să o înțelegem și, cel mai important, să găsim parteneri care au o altă super-putere, astfel încât împreună să fiți invincibili! Am noroc de partenerul meu, Roma Știrbu – Puterea sa constă în eficientizarea proceselor și sistematizarea afacerii. Ne completăm perfect unul pe celălalt, iată de ce menținem controlul asupra cârmei și nu ne-am afundat în mlaștina Birocrației.
Acum sarcina mea principală este să construiesc o creșă, o grădiniță, o școală și o universitate pentru idei.
Vreau să creez o subdiviziune/companie în care să lucreze spărgători ca mine pentru a testa rapid ipotezele de afaceri, pentru a atrage fondatori, pentru a forma echipe și a scoate afaceri tinere și viabile, gata pentru investiții și extindere.
Și deja alți oameni le vor conduce de mânuță spre piața globală, chitite, gătite și zâmbind acestei lumi.
Și iată-ne acasă, la Chișinău, dar capul nu lucrează, nu vrea să gândească sau să facă ceva, nu vrea nimic. O fi de la stresul din ultimele zile și este ceva normal, am fost avertizați despre acest lucru la Joc. Dar nu-i grav, voi recapitula tot ce am în minte, apoi îmi voi colecta gândurile și îmi voi întreba echipa:
„Am înțeles eu bine că vreți să învățați să vă înțelegeți mai bine pe sine?”
Dacă echipa va fi de acord, în curând alți 10-15 oameni din Moldova vor deveni mai conștienți în afaceri – vor înțelege de ce și pentru ce lucrează, își vor găsi punctele slabe și Super Puterea, iar majoritatea vor începe să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și pe această lume nebună de tot…
Epilog
După trei luni, am luat-o razna și am am organizat Jocul la Chișinău, aducând întreaga echipă de tehnicieni de jocuri Marketbattle de la Kiev.
Un mare mulțumesc de la mine personal, de la echipa noastră și de la toți jucătorii!
Și iată că încă 50 de oameni, inclusiv echipa Simpals, după trei zile de muncă grea fără somn, fără mâncare și fără confortul de la birou, uimiți de ce au aflat despre ei înșiși și de palmele primite din univers, încep un nou ciclu al carierei lor.
Dar asta este deja altă poveste…
