Lobster
Anul trecut ne-a dus la Campionatul Mondial de freediving în Belgrad. Şi tot timpul, cît suflam bule, încercând să stabilesc un nou record al Moldovei, nu mă părăsea gândul: de ce campionii mondiali se scufundă cu o anvelopă de la bicicletă în jurul gâtului?
Orice freediver îmi va răspunde la aceasta, pentru încărcătură deocamdată, nu s-a găsit nimic mai optim decît anvelopa bicicletei cu alice de plumb.
Iar cine nu e freediver, va întreba: la ce i-ar servi greutatea unui freediver? Vă răspund.
Inelul pentru freediver este necesar în bazin, pentru ca sportivul să nu iasă la suprafaţă din cauza aerului ce se află în plămâni, şi să rămân sub apă. Acesta este necesar, pentru a nu-ţi epuiza forţele în scufundările permanente, ci să înoţi doar înainte sub apă.
În mod ideal, freediver-ul trebuie să planeze în coloana de apă, fără a se coborî sau ieşi la suprafaţă. În acest scop inelul este calibrat, fiind umplut cu pulbere de plumb cu o exactitate de până la 100 de grame.
Gândindu-mă, că nu e de potrivă fratelui nostru freediver să se scufunde în stil vechi – cu anvelope ancestrale, am decis să elaborez un nou guler, mai comod, mai frumos, şi cel mai important – funcţional, pentru scufundările sub apă. Cu acest gînd m-am întors acasă şi în primul rînd am venit la Simpals Garage – departamentul know-how.
Le-am relatat despre ideea mea, a gulerului reglabil hidrodinamic pentru freediving, iar munca a început să fiarbă.
Iniţial a fost schiţele.
Caracteristicile distincte ale gulerului nostru profesional destinat freedivingu-lui – greutatea reglabilă şi ergonomie. Iar aceasta presupune că el trebuie să fie hidrodinamic, comod, iar greutatea reglabilă trebuie să fie repartizată în mod egal asupra plămânilor sportivului, nu doar asupra gatului – căci anume plămânii plini ridică omul la suprafaţa apei.
Şi iată conceptul final – „potcoava” ergonomică, amplasată pe umeri, şi coada de-a lungul coloanei vertebrale cu o lungime reglabilă.
Aşadar, etapa următoare – prototipul din plastilină:
Mai departe: analizăm metalele grele, adaosurile la ele, tehnologia de formare, facem un mulaj din ghips, o umplem, o răcim. Acum avem o mostră din plumb, vopsită, şi greutăţi magnetice, care…. nu se ţin… Căutăm în continuare.
Reflectăm cum putem uni greutăţile din spate, astfel încât acestea să nu se surpe.
Din nou, plastilină, ghips, turnare, vopsire:
Iarăşi am eşuat. Nu se ţin greutăţile din spate – trebuie să modificăm total fixarea. Iarăşi căutări… Şi iată soluţia:
Şi sistema de greutăţi, care va permite selectarea oricărei poziţii de la 2,5 până la 4,5 kg.
Astfel, după două luni de experimente şi tot etajul trei în ghips, a apărut a cincea versiune de fixare a gulerului, care s-a dovedit a fi una reuşită.
Dar să îmbraci pe corp, mostra rece şi solidă – nu este cea mai mare plăcere. De aia am decis să îmbrăcăm gulerul nostru. Pentru aceasta au fost achiziţionate cîteva tipuri de PlastiDip. Rezultatul este nesatisfăcător, cauciucul aerosoli nu este durabil şi elastic, se rupe de la orice mărunţiş.
Ulterior, am început experimentarea diferitor tipuri de cauciuc. Am aflat ce este duritatea după Shor, fragilitatea şi consistenţa cauciucului. Ne-am ciocnit cu faptul că, unele bule ale aerului nu doreau să iasă din câteva modele – şi am cumpărat o cameră de vid. Iar pentru a obţine culoarea necesară, a fost necesar să turnăm încă o găleată de cauciuc la 100 kg de plumb. Ca urmare, am generat un prototip, ce permite să ne scufundăm…
Apoi au început testele. Totul s-a petrecut perfect – gulerul a stat fixat strâns de gât , la cotituri nu zbura, coada nu s-a surpat în timpul transportării, nu a intervenit în momentul ridicării mânilor asupra capului. Însă a apărut o problemă – acesta presa neplăcut asupra claviculei.
După un brainstorming, am decis să ataşăm pernuţe de silicon sub cauciuc direct în acel loc, unde are loc contactul cu clavicula.
După trei umpluturi cu silicon diferit noi am identificat rigiditatea optimă, şi lobstertul nostru din unul comod s-a transformat în unul super comod! Iar văzându-l în realitate, am înţeles cum îl vom numi :
întâmpinaţi-l – Lobster!
Şi Lobsterul negru:
Asupra gulerului au lucrat monştrii : Serghei Logvinenco, Trifăuţan Andrei, Iurie Melnic, Bîstrica Andrei, Grigore Costiucov, Eugeniu Boico.
Produsul este gata. Acum a venit timpul marketingului. Pe scurt – să-l promovăm şi să-l vindem. În timp ce elaborăm site-ul lobsterweight.com, eu mă pregătesc pentru Cupa Mondială.
Pregătirea
M-am pregătit pentru campionat, din păcate, nu prea mult timp. La 29 mai am participat la ultra maratonul Comrades în Africa de Sud, apoi 2 săptămâni am fost bolnav. Au rămas 2 săptămâni până la offishial top, iar eu am intrat în piscină pentru prima dată. Unica speranţă e că cei 2000 de km ai mei, care i-am parcurs la campionatul anterior, nu s-au trecut în zadar pentru inima şi reţeaua mea capilară. În sensul bun. Dar pulsul, la naiba, este totuşi ridicat : 63-67. Pînă la ultramaraton şi boală acesta a fost aproximativ 55.
Este greșit să combini diverse ironman-uri, ultramaratoane cu freediving-ul – sunt implicate sisteme complet opuse. Şi metabolismul trebuie sa fie diferit, şi dieta, şi regimul, mai pe scurt tot, aşa nu se mai poate, fu!
Ei da, nu se mai poate. Recordul mondial eu, evident, nu-l voi stabili, dar indicatorul meu îl voi ridica până la 6 minute jumate, sper, să-mi reuşească. De aia mă antrenez, meditez, îmi menţin respiraţia dimineţile, mă scufund, şi mă alimentez corespunzător două săptămâni (în locul unui an complet). Familia îşi petrece tatăl, Mihai scrie doleanţele:
Tăticule, mănâncă hrişcă. Tu m-ai învăţat să merg pe bicicletă. Să birui acolo.
Lăsând o lacrimă emoţionat şi urcând pe umeri 20 de kg de plumb cauciuca cu logo-ul Lobster, noi cu Sergiu Legeida (antrenorul meu) ne îndreptăm spre Finlanda.
Turku
În Turku am ajuns fix în timpul ceremoniei de deschidere a campionatului. Dintr-o sărbătoare-n alta. Câte chipuri cunoscute!
Echipa națională a Rusiei, Ucrainei, Saşa Pangaev, Denis Rîlov – jurat din Odessa, care făcut parte din juriul competiţiilor noastre împreună cu Aliona Muha. Sigur şi legendele freediving-ului, evident, – Mateusz Malina, Goran Čolak, Alexandru Costîşen, Giorgos Panagiotakis, Saşa Bubencicov, Alexei Molcianov, Aleix Segura şi mulţi alţi monştri.
Apoi s-a desfăşurat un briefing, unde ne-au fost reamintite regulile.
Ne-am îmbrăţişat, ne-am fotografiat şi am mers să vedem Turku. Un orăşel mic cu un râu în centru şi câteva corăbii pe post de restaurante. Se spune că, mai e şi o cetate veche, însă noi am decis să o lăsăm istoricilor.
Ziua următoare, organizatorii ne-au permis să facem un stand improvizat al Lobsterilor lângă punctul de înregistrare. O tejghea cu produse de mare. Lui Sergiu nu-i ajungea doar un şorţ, mănuşi de cauciuc şi un cuţit mare, pentru a opri artropodele alergătoare.
În schimbul acesteia el repartiza broşuri, relata despre cît este de comod, stilat şi unic gulerul, ajutând la măsurarea acestuia. Entuziasmul a fost mai puternic decît cel al exploratorilor polari, cărora le-au adus cireşe proaspete. Fetele luau Lobsterul roşu şi etalau în faţa camerei, băieţii duri îl îmbrăcau solid pe cel negru şi adresau întrebări complicate.
Prezentarea a fost pe cinste – Lobsterul i-a încântat pe toţi, însă nu s-a petrecut fără remarci. Dar noi după ele şi am venit, respectiv vă mulţumim!
Căci unde, dacă nu la Campionatul Mondial de freediving, să ne testăm noul dispozitiv pentru freediving? În lume nu există un public ţintă mai bun.
STA
Cît de bine se doarme în Finlanda – am sforăit cu Sergiu toată noaptea ca doi hamsteri, chiar dacă odaia era scăldată în soare. Da-da, noi am prins ziua polară – soarele străluceşte toată noaptea şi clar lucru ziua întreagă.
Dis-de-dimineaţă, după ce m-am întins, m-am prelins din pat, am căscat cu poftă, am făcut o mică înviorare timp de 10 minute, jumate de oră am stat în poza eroului, inhalând, expirând şi inspirând aerul finlandez, apoi iar am zbughit-o sub plapumă. Măsuram pulsul – … … … 65 … Aşaaa, pulsul, nemernicul, e ridicat – aşa şi nu m-am recuperat totalmente după răcire, ei bine, înseamnă că competiţia va fi una nu tocmai uşoară.
Sergiu a adunat toţi Lobsterii, şi noi am rupt-o spre bazin (anume am rupt-o, la pas vioi, las’ maratoniştii să meargă la competiţie). Timpul meu de start 10:30, aceasta presupune că la 9:30 trebuie să fiu în faţa juriului, dacă nu reuşesc – descalificare. În duş am tras pe mine un hidrocostum de 5 mm, şosete de neopren şi cuşma. M-am prezentat juriului, şi am mers să mă odihnesc pe marginea bazinului şi să aştept înviorarea.
Cu jumate de oră înainte de start, Sergiu m-am împins dur în piscină, şi am început înviorarea. 2:30, odihnă, 3:30, odihnă, 4:30.
Cu 5 minute înaintea startului safety-ul meu (da, despre Sergiu vorbesc) m-a tras în zona de start, unde eu, fiind culcat pe spate şi gândindu-mă la … mai bine zis, nu la ce mă gândeam, dar pur şi simplu respirând profund, aşteptam numărătoarea inversă.
5,4,3,2,1 top offishial – formez o respiraţie adâncă şi mă întorc pe spate.
Primele trei minute savurez. Capul este gol şi o senzaţie de bine, aş sta aşa o oră. Şi două. Însă organismul se împotriveşte, iar la a 4 minută au început contracţiile, ceea ce înseamă că mă voi menţine aşa încă 2-2,5 minute.
Încep să lupt şi să număr contracţiile diafragmei. De regulă rezist 110- 120. Cinci minute şi 50 de contracţii sunt în urmă, voi mai rezista încă 70-80 de bucăţi. Suport.
Şase minute şi o sută de contracţii – deschid ochii, mi-e rău, nu glumă, dar sunt şi plusuri – ca de obicei, la finele reţinerii, timpul zboară cu viteză triplă. Bănuiesc că acest fapt se datorează intenţiei creierului de a înceta această bătaie de joc cât mai repede şi acesta include regimul turbo.
Sau încetează, sau mori mai repede, odată!
– creierul
Nu reuşesc să clipesc din ochi, cum adu replica lui Sergiu „6:10!”. Mă îndrept spre margine, las picioarele la fund.
Îmi doresc să pun capăt acestui chin chiar acum, dar nu se poate să renunţ. Aerul începe să iasă spontan din plămâni – semn rău, trebuie să încetez. Sergiu enunţă fiecare 5 secunde. Aştept 6.30 şi ridic capul deasupra apei. Bună expiraţie, inspiraţie, expiraţie, inspiraţie. Conştiinţa e în regulă, protocol, I’m ok!
6:30. Cartonaş alb! Record naţional. Perfect, i did it!
Anul anterior m-am cufundat 6:02. Jumate de minută în an – un progres nu chiar rapid, însă apa şlefuieşte piatra.
DNF
În aceeași zi am mers la antrenamentul de înot sub apă fără laste – Do Not Fins. Însă nu uităm despre a doua misiune – Lobster. Am întins pe marginea piscinei, şi s-a început – wow, ce-s astea? Putem să gustăm? Cât cântăreşte, cât costă? Unde putem comanda?
Însă noi am venit nu să comercializăm, dar să testăm, astfel toţi doritorii, îmbracă gulerul, reglează greutatea şi se cufundă. Iar noi urmărim mulţumiţi după procesul plăcut. Plăcut, pentru că simţi că timpul nu în zadar a fost utilizat, forţele şi bani, iar produsul s-a dovedit a fi nice.
Evident nu s-a petrecut fără bag-uri – unele caracteristici constructive le vom modifica şi suplini, respectiv, indiferent de dorinţa freediveri-lor de a cumpăra Lobster chiar acum, dar noi cerem încă o lună pentru a perfecţiona produsul.
În unul dintre momentele, când o ajutam pe participanta din Danemarca Anette Rafen Ottzen să modifice greutatea, m-am aşezat uşor în genunchi şi am auzit o pocnitură, un fior trecuse sub nivelul taliei. Zîmbetul lui Sergiu a explicat totul. Super-mega costumul meu de scufundări pentru recorduri a cedat.
A fost vesel să umbli cu un astfel de smiley pe fund – la toţi cei ce nu dormeau, imediat se trezea simţul umorului, şi eu aud în urma mea:
Hey, să inspiri trebuie pe gură!
Aşa poţi pierde nu doar aerul, dar şi onoarea!
Ai greşit pavilionul – porno aici nu se filmează!
Intenţionezi să accelerezi pe cale alternativă?
Accelerator de hidro gaz?
Nu-i nimic, aceasta e a doua respiraţie)
Însă acesta e umorul nevinovat al diveri-lor, de ce să te superi?
Însă glumele-s glume, iar eu mîine trebuie să înot în ceva, nu am costum – nu particip la competiţie. Ţinând cont de pulsul meu accelerat, mâine nimic nu-mi surâde. Trebuie doar să arăt Lobsterul în acţiune, respectiv decid să înot măcar 75 m, îmbrăcând sub costum slipii negri – parcă nu se vede nimic.
Înainte de asta, încerc un nou tip de înviorare – înainte de dinamică fac statica, dar fără a intra în piscină, pentru a nu mă răci. Complicat? Da. Ajută? Nu. Cel puţin mie.
Îmbrac lobsterul, offishial top, mă cufund, înot 75 m, ies, protocol.
Însă nu doar eu am înotat cu zgarda moldovenească. Cea mai bună înotătoare a Japoniei – Tomomo Suga Hamazaki, de asemenea a înotat cu ea la competiţie, a stabilit un nou record al Japoniei şi a rămas foarte mulţumită:
I feel my body is stable, not go up or down. Supporting back is more comfortable than supporting neck. In addition, neck is not pressed compare with normal neck weight, so I do not feel tighten neck. And, shape is quite cute!! I have made 160m PB and NR today DNF!! Thank you so much!!
Cu aceasta ocazie am mers să sărbătorim – am înfulecat salam afumat, adus de către Sergiu din Chişinău, şi să bem din cvasul local, apropo, foarte gustos. Da, acum putem bea şi mânca orice porcărie gustoasă. În sfârşit…
Colectând cele mai bune comentarii de la înotătorii lumii în privinţa Lobsterului, am decis două dintre ele să le dăruim participanţilor iar două le-am oferit organizatorilor ( mulţumesc, Mickey), care urmau să premieze campionii la propria discreţie.
Nu am stat pînă la finală, dar în zadar – s-au stabilit recorduri World Record DNF Mateusz Malina 244m, World Record DNF Magdalena Solich 185 m.
Helsinki
Ziua următoare, lăsând greutatea în plus de 20 kg, noi am mers spre Helsinki. Cutreierând oraşul, am decis că la sigur ajunge în topul 10 al celor mai plictisitoare, depresive şi scumpe oraşe din lume.
Cu toate că unele chestiuţe interesante ne-au atras atenţia:
În plus, în sfârşit am ajuns la cel mai preferat deliciu – nuttela cu pâine, mmm… Acum sunt complet fericit ????
Şi cum poţi pleca din Finlanda, fără a te părui în sauna finlandeză? Şi iată că am găsit unica, rămasă în viaţă, sauna publică cu lemne – Kotiharjun sauna.
În genere, ador băile publice – persistă un sentiment de unitate : acolo eşti mereu de-al casei – toţi fac cunoştinţă, poartă discursuri, critică politicienii, laudă berea şi bârfesc despre fotbal şi femei. Aici toţi sunt egali, şi nu contează cine eşti tu – politic, fotbalist sau femeie. Distincţiile tehnice ale saunei finlandeze nu sunt principiale, finlandezii nu au articole pentru acoperirea capului şi intră toţi în interior goi, fără prosoape şi ştergare.
Iar caracteristica acestei saune constă în faptul că, oamenii se odihnesc pe stradă, şocând turiştii. Căci aceasta nu este caracteristic finlandezilor. Ei cum, cu această ocazie să nu fumezi un trabuc?
Pe Sait lobsterweight.com puteți găsi mai multe informații despre Lobster.
