Cea mai neobișnuit maraton.
Salut. Eu sunt Dmitrii Voloșin, și sunt un sportiv-amator. În ultimul timp am participat la o mulțime de evenimente și competiții sportive peste hotarele țării, despre care cu mare mă împart cu voi. Dar acum vreau să vă povestesc despre cea mai neobișnuită competiție, pentru mine cel puțin, la care am luat parte.
Pregătirile pentru acest eveniment au început, probabil atunci cînd am început în general să mă ocup cu alergarea. Aceasta a avut loc acum 4 ani – în 2012, cînd aveam cel mai monoton stil de viață, pe care îl poți duce vreodată – aveam stil de viață a planctonului de oficiu.
Și iată cînd am început să particip la competiții și să atrag atenția la faptul cum se schimbă orașele în timpul maratonului, am înțeles: cîndva vom avea nevoie ca un astfel de eveniment să aibă loc și în Moldova. Maraton. Internațional, în Chișinău. Despre asta vreau să vă povestesc. Sau mai exact, cum a fost organizat în Moldova pentru prima dată. Deoarece a doua oară cînd a avut loc, la 16 aprilie 2016, deja a fost un element plus-minus obișnuit. Dar nostalgia te ia cu cap cu tot. Citind părerile participanților, am decis să Vă povestesc amintirile mele.
Cum a fost – Maratonul din Chișinău
Într-o perioadă de mai mult de 30 ani, Moldova a reușit să organizeze pe teritoriul său o astfel de competiție sportivă, precum maratonul din Chișinău. Și nu unul oarecare, ci Maratonul Internațional din Chișinău. Pe 26 aprilie 2016, 10 000 de persoane din 30 țări ale lumii s-au adunat într-un singur loc – în Piața Marii Adunări Naționale din capitală, pentru ca împreună să înceapă o cursa de fugă, la cele 4 distanțe: 3, 10, 21 sau 42 km.
În realitate acest lucru putea să nu aibă loc, dacă nu exista… un grup de entuziaști.
Ideea
Cum am mai spus-o deja, totul a început în anul 2012. Eu aveam 37 de ani, și am cam obosit de întîniri oficiale de de afaceri în fiecare zi, planificări și multe alte chestii ale vieții de oficiu, și undeva în sinea mea îmi căutam un hobby. Și iată aici mi-a apărut în față un link pe care mi l-a expediat prietenul meu, Kostea. Am accesat – a fost un raport al triatlonului, care deja avusese loc, Ironman – despre deja înfiripații „Oameni de Fier”.
Am citit. Pe neașteptate a început să răsune muzica, totul a devenit mai luminos, iar eu mi-am revenit deja în magazin, cînd îmi alegeam adidași. Așa mi-am pus scopul pentru cîțiva ani înainte – să devin Ironman.
Ce este Ironman? Este un triatlon, în timpul căruia participanții înoată 4 km, merg pe bicicletă 180 km și îndată după – aleargă 42 km. Toate astea într-o zi, fără pauze. Ai înotat, ai ieșit la mal – sus pe bicicletaă, ai mers și la fugă. Gata!
Să treci o astfel de competiție – este o încercare destul de dură, ea trebuia să fie împărțită în competiții mai mici– semimaratoane, maratoane, curse de înot (dar bicicleta eu nu am prea am îndrăgit-o pentru competiții de singură participare). Și am început să mă pregătesc, să călătoresc prin țări.
Vii în următoarea țară – maraton, orașul este închis, multă lume frumoasă, cu corp sportiv și tot mai mulți oameni pe margini, susținători care strigă bucuroși. Maratonul este o adevărată sărbătoare națională. Atunci și mi-a venit în cap ideea de a organiza un maraton în Moldova, noi cu ce suntem mai răi?
Cînd le-am relatat această idee prietenilor și colegilor mei, au dat negativ din cap, ceva de genul: Dima, așa ceva în Moldova este imposibil. Mai întîi de toate și cel mai degrabă este foarte costisitor. În al doilea rînd, prea multe acte, pregătiri, cine știe cum va reacționa guvernarea la inițiativa noastră? Și în al treilea rînd, nu că am avea o experiență mică, noi în principiu n-o avem. „O vom da în bară” – am auzit eu. Nu, n-o vom mai da. Așa a apărut Sporter – rețea socială sportivă, care avea ca scop promovarea unui mod de viață sănătos și dezvoltarea sportului amator în Moldova. La urma urmei, maratonul constă în 95% din sportivi amatori.
Apropo, primul nostru eveniment sportiv se numea „ 500 mii de centimetri”, am alergat în jurul lacului Valea Morilor, acest eveniment a avut loc în anul 2013, și au venit doar 50 persoane. Iar peste doi ani, am reușit să adunăm 10 000 de persoane, iar în următorul an – toate 15 000. Rezultat.
Pregătirea
Am început pregătirile cam cu un an și jumătate înainte de eveniment, am început să umblăm prin organele de stat, scriam scrisori și foițe, rugam, dar ni s-a refuzat. Nu ne-a reușit. Iar noi pe puțin timp ne-am dat bătuți. Eu m-am gîndit că universul pînă cînd dă semn că nu suntem suficient de pregătiți. Ne-am odihnit, am răsuflat adânc și din nou la luptă.
De fapt, undeva cu jumătate de an înainte de eveniment noi am început pregătirile serioase. Noi înțelegeam ce anume ne dorim, și mergeam spre scop. Și, deși de această dată universul ne tot dădea semne de genul: mai așteptați, băieți, acum deja Noi îi dădeam indicii universului că chiar avem mare nevoie de aceasta. Luptam cu guvernarea, bătem pragurile primăriei, ministerelor, mergeam cîte unul, cu grupurile, stăteam pe sub uși, făceam ture.
În rezultat, am primit permisiunea pentru a petrece acest eveniment. Și s-a pornit. Ne-a reușit atît de nostim – am despărțit întreaga pregătire în 42 puncte, care au devenit maratonul nostru personal.
Cînd am primit permisiunea, am îceput să scriem un price-list. Păi măcar aproximativ – noi chiar nu aveam absolut nimic, nici un maiou simplu pentru sportivi. Am stat, am calculat, am rămas uimiți… Am înțeles că singuri nu vom reuși nicidecum, și am început să umblăm, suri la cap în căutarea partenerilor. Căutările au fost extrem de lungi, dar rezultatul a fost Pșîc! Nimeni nu credea că putem aduna mai mult de 100 de sportivi. În general nimeni nu credea, și ne-au impus și pe noi să începem a crede mai puțin. Dar în realitate, noi suntem sportivi amatori, alergăm dimineațile sau serile prin parcuri, tot nu prea am urmărit sportivi asemeni nouă, iată de ce dubiile noastre tot creșteau, dar la timp le-am oprit.
În primul rînd, evident, ne-am adresat la Ministerul Sportului, dar acolo amabil ne-au explicat că, mai întîi de toate bugetul este repartizat, iar în al doilea rînd buget nu este. Noi am plecat cu nimic. Am început să căutăm parteneri comerciali, dar și acolo ne arătau spre ușă. Normal, tu vii și le spui:„ Avem nevoie de un milion. Moldova are nevoie de un Maraton”. În general, Moldova poate și are nevoie de un maraton, dar nimeni nu era pregătit să ofere un milion pentru a-l împărți între niște sportivi amatori. Noi iarăși ne-am amintit despre indiciile universului.
Dar! Văzînd cum ne străduim, cum dorim să facem imposibilul, universul ne-a trimis prima susținere – partenerul general Petrom Moldova.
Niște băieți de-a dreptul minunați, care chiar credeau că în Moldova este real de a face așa ceva, și ne-au dat o parte din bani conform price-list-ului. Ooo… Câtă fericire! Dar împreună cu toate acestea, pe umerii noștri a mai căzut o doză generoasă de responsabilitate – acum noi nu putem dezamăgi partenerii noștri generali. Este ca și cum nu e voie să-ți dezamăgești părinții. Și lucrul a prins aripi. Ca să fie clar prin ce am trecut, voi relata toate pe puncte. Așadar:
Despre ideia cu partenerul general deja am relatat, mai departe erau: stilistica maratonului (branding, logotip, slogan), partener – media, înțelegeri cu poliția, ambulanța, procurarea domenului și crearea paginii web, startul platformei de înregistrare, dezvoltarea traseului și stabilirea distanțelor, care vor fi disponibile pentru participare.
Cronometrarea și cipurile – noi doream foarte mult ca fiecare participant să se mîndrească cu rezultatele sale, să le poată găsi pe internet, și în genere, sa fie totul cum scrie cartea. Am cumpărat un sistem de cronometrare profesional, care a mîncat o bună parte din buget.
În fața noastră fugeau o pădure de întrebări: cum trebuie să arate kiturile de start, cum vor fi maiourile, unde să le comandăm, ce fel de medalii vom înmîna celor care ajung la finiș? Cu ce să-i hrănim? Ce să le dăm de băut? Cum să îi susținem moral pe tot parcursul traseului? Unde să găsim voluntari (aveam nevoie de circa 400 de persoane), care vor fi de acord gratuit să ne ajute? Trebuie să oferim rucsacuri, sau ne putem trece cu pungi din polietilenă pentru pachetele de start? Campania publicitară și căile de mediatizare, program pentru toate 3 zile de maraton, Sort Expo, scena, tehnica, arca de start, producerile pe suport din hîrtie, publicitate, cadouri, atributica maratonului, închiderea drumurilor (ooo… un adevărat război cu guvernarea!), iluminarea și electrificarea traseelor, cîte wc-uri trebuie să fie pe traseu și multe, multe alte detalii. Despre toate veți putea citi pe marathon.md (noi probabil, am adunat mai mult pentru sine, amintiri despre momentele cînd ne pregăteam).
Și cel mai important – managementul procesului organizațional. Este o grămadă de lucru paralel, care toată (TOATĂ!) trebuie ținută sub control. Cum să ții cont de toate astea? Aici o mare închinăciune lui Roman Știrbu – mîinii mele drepte, și, cu adevărat, principalului organizator, omului care ținea în cap și pe monitor tot procesul pregătirii.
Puțin în avans vă povestesc, cu două săptămîni înainte de maraton, în oficiul Simpals unde erau deja 120 lucrători pentru acel moment, nu a rămas nimeni care nu ar fi fost implicat în pregătirle pentru eveniment. Bacuri pentru gunoi, cutii cu maiouri, panglice pentru medalii. Toată sala de adunări a fost ocupată de harta orașului cu traseul.
Niște oameni necunoscuți, toți undeva merg, după orele 18:00 oficiul e plin de oameni. Toți au o temă de discuție – maratonul. Așa o impresie că pregăteam un plan pentru a lua cu asalt orașul. Într-o oarecare măsură așa și era. La un moment dat, oficiul era divizat în două categorii: cei care pregătesc maratonul și cei care vor să-l treacă.
Dar afară de probleme organizaționale, ne-am ciocnit de faptul că oamenii nu înțeleg din care motive trebuie să plătești ca să poți alerga. Participarea la maraton îi costa 100 lei (5 euro) pentru a alerga distanța de 10 și 21 km, și 200 lei (10 euro) pentru 42 km. În comparație cu alte maratoane – era practic gratuit. De exemplu: București – 40 euro per participare, Londra – 65 lire sterline, Berlin – 98 euro, Boston – 150 dolari, Ironman – 600 euro. E clar că oamenii noștri nu sunt pregătiți să achite pentru a participa la ceva. Dar investiția de start trebuia să fie cel puțin minimală, noi trebuia să ne întoarcem banii măcar pentru pachetele de start. Ce să ascundem, achitarea pentru participare a acoperit doar costul maioului. Despre rucsacuri, medalii și alte mărunțișuri nici nu comentez – nu planificam să scoatem cheltuielile integral pe maraton. totuși am organizat astea toate nu pentru venit.
Dar cel mai complicat era să le explicăm celor care doresc să participe că pentru acest lucru este nevoie de cel puțin 3 luni de pregătire, și pentru medalia care o vor primi, în alte localități oferă rangul trei pentru alergare. E destul de complicat să dezvolți fuga într-o țară de voameni care fac vin.
Așa cum am reușit să semnăm contract de parteneriat general cu cel mai serios jucător al pieții media –Casa Mediale mulțumim imens pentru ajutor, și anume cu postul de televiziune Publika,noi am organizat o serie de spoturi publicitare (era deja unde să plasăm afară de internet), unde am decis să ne împărțim cu ideea că să alergi se merită, cine și de ce face asta. Atunci, apropo a luat naștere sloganul maratonului – „Aleragă, pentru că tu poți”. Noi mult ne-am gîndit ce am putea transmite publicului, de ce se merită să alergi, și am efectuat un mic sondaj. Mai pe scurt, fiecare interogat alerga din motivele sale personale. Dar am ajuns la un numitor comun – alergăm noi pentru că putem face asta, e simplu, e normal și îți deschide anumite limite.
Publicitatea am făcut-o, am pus-o să ruleze, și am observat că în parcuri, poate și foarte puțin, dar numărul celor care aleargă a devenit mai mare. Sau pur și simplu noi deja eram prea atenți, nu știu.
Iar mai apoi, cînd oameni chiar au devenit mulți, i-am propus lui Liviu Croitoru (antrenorul care m-a pregătit de Ironman) să ia sportivii noi și să-i învețe. El a căzut de acord. Noi am dat start în facebook grupului Sporter Run, am început să îndemnăm oamenii și antrenamentele au început.
Mai tîrziu ne-a venit ideia de a dezvolta spiritul corporativ – noi propuneam parteneri pentru antrenamente colaboratorilor ei ieeau la natură, , Liviu le demonstra tehnica corectă, și cineva a fost totuși capturat de fugă – la maraton erau multe companii care ieșeau la start în maiourile sale.
Dar vreau să revin la grupul din Facebook – zilele acestea deja înainte de al doua ediție a Maratonul din Chișinău, am petrecut antrenamentele finale la distanță, și noi (sportivii care am alergat mai mult de 30 km), eram mai mulți de 100. Doi ani în urmă noi cu Liviu alergam în doi. Iar acum, cînd vezi atîța oameni, înțelegi că totul ce s-a făcut nu a fost în zadar.
Dar nu, pregătirile au fost asemenea unui adevărat război. Și cel mai mult noi am luptat cu primăria pentru traseu. Noi pur și simplu n-o puteam aproba! Noi deja am activat înregistrarea, era în toi campania publicitară, iar pe pagina web a maratonului nu era cel mai important element: traseul. Nostim? Nu. Era o aventură buna de tot, vă spun eu.
Nu știu din ce considerente administrarea orașului era cotra, foarte. Ni se propunea să petrecem maratonul în afara orașului. Argumentele de genul: maratonul este imaginea țării, așa ceva în Moldova nu a mai avut loc zeci de ani – erau egale cu zero. Despre ce fel de imagine se discută, dacă bugetul orașului pierde o anumită sumă de bani pe care contează, dacă nu vor merge troleibuzele jumătate de zi. (Despre țara noastră nu se știe nimic peste hotare și asta nu e deranjant; troleibuzele nu vor merge jumătate de zi – asta da, problemă).
Noi am luptat foarte mult. Și toate astea nu din motiv că acolo activează oameni răi, ci din simplu motiv că, pentru acel moment, acești oameni nu înțelegeau pe cît de tare e – să organizezi un maraton în oraș. Anul acesta totul a fost mai simplu. Mult mai simplu. Mulțumiri primăriei.
Este nemaipomenit, dar traseul maratonului a fost aprobat cu 3 săptămîni înainte de eveniment. E normal că centrul orașului a fost închis pentru întreaga zi. Păi, cum altfel? Și asta a fost motiv pentru nemulțumiri. Ceva de genul: din cauza voastră – ambuteiaje! Alergați prin parcuri, sau în genere – luați-vă catrafuțele și mergeți în afara orașului! Chiar nu e posibil să rabzi odată pe an pentru un moment care merită? Eu cred că se poate. La urma urmei, în alte orașe locuitorii cu înțelepciune se atîrnă de aceste momente și chiar merg în întîmpinare. În orice caz, toate rețelele sociale erau pline de fotografii: maiouri, medalii, zîmbete fericite, unii alergau alții susțineau pe cei care aleargă. Împreună, am reușit să organizăm o adevărată sărbătoare.
Afară de aceasta: cît de des oamenii se adună în PMAN cu scopuri pașnice? Eu nu prea îmi amintesc.
Neajunsuri
Normal că nu totul a trecut cu brio. Au fost probleme și lipse. Multe neclarități. Dar e important că participanții nu au observat nimic. Și chiar dacă observau, noi rezolvam problemele date foarte operativ.
La urma urmei, era o zi călduroasă. Startul a fost amînat din cauza marșului, care a sunat în memoria celor care au suferit în urma accidentul de la Cernobîl. Am dat start la 11:00 – prea tîrziu. Noi nu am știut de cîtă apă va fi nevoie, dar luînd în calcul soarele care prăjea – era nevoie de mult mai multă apă.
Afară de asta, sticlele – partenerul nostru compania comercială – OM – au propus de 0,7 l, care au fost nu prea comode pentru a mai și alerga cu dînsele. În rezultat apă la un moment dat pur și simplu nu ne-a ajuns. Deși de ce la un moment dat? Chiar la mijlocul maratonului – după trei ore după start. Unde s-a cheltuit ea? În primul rînd, sportivii nu beau toată apa din sticlă, cineva o arunca pe trotuar, cineva o turna peste sine.
Într-al doilea rind, voluntarii din cauza căldurii erau nevoiți să dea apă și celor care mergeau pe alături, soarele nu cruța pe nimeni. În rîndul trei – și patru, noi nu știam de cîtă apă va fi nevoie, iar la un moment dat am pierdut o parte din apă în unul dintre corturile din mijlocul PMAN. Am găsit-o mai apoi, dar ne-am deranjat, desigur. Mulțumesc voluntarilor care nu s-au pierdut cu firea și cumpărau apă din magazinele din preajmă. De exemplu la intersecția de la str. Toma Ciorbă, apă deja era imposibil să cumperi în raza de cîteva intersecții – toată a fost procurată.
În afară de apă, noi nu ne-am gîndit la finișul Fun Run – distanță de 3 km. Participanții au luat start din același punct, iar finișul era preconizat sub arcă, acolo de unde au și început, în PMAN. Însă unii participanți Fun Run, ajungeau la finiș odată cu cei de la distanța de 10 km (diferența de pregătire), așa un gen de încurcătură. Afară de asta, după ce au finisat cursa, participanții Fun Run, pur și simplu se plimbau pe teritoriu, și voluntari nu erau suficienți ca să elibereze traseul de dînșii. Ne-am cam stresat atunci.
Erau situații cînd, din cauza problemelor cu comunicarea, veneau mesaje că cineva a decedat pe traseu. Oh…panică mai era. Dar ce a fost? Un participant în vîrstă, din cauza tensiunii arteriale a căzut fără cunoștință, l-au readus în fire (ambulanța a reușit), și el, certîndu-se să nu-i încurce, a ajuns pînă la finiș. (Noi nu am putut să evităm de a include acest moment în clipul oficial al maratonului, așa că savurați!)
Echipa
Acum vreau să fac o retragere lirică. Despre zecile de mii care alergau pe traseu am discutat de mii de ori, dar despre cei care au organizat toate astea – niciodată. Păi iată.
Acum toate astea le povestesc eu, dar această istorie se merită zecilor de băieți bravi, care lucrau cu zilele și noțile ca acești zeci de mii de participanți să poată ajungă la maraton, să-și ia pachetul său de start, fără probleme să ajungă pe pistă, la start, să alerge o distanță și să-și ia pentru asta medalia. Băieți, sunteți super tari!
Într-un moment, lucrul în oficiu a devenit non-stop. Îmi amintesc cum puneam în coridor stativele, le împotmoleam cu lentă și alergam pe alături să verificăm dacă vor cade de la vînt cad sau nu (era o lipsă catastrofală de garduri). Îmi amintesc cum mergeam prin oficiu și toți, începînd cu director și finisînd cu curierii, toți discutau prin gadgetul – rație (verificau gadgetul, căutau posibilități de a ține legătura la maraton).
A fost un moment cînd abea au adus sticker-ile în oficiu (primele rîndunele ale atributicii). Și a ceste stickere erau peste tot: pe telefone, notebookuri, pe pereții din oficiu. Atunci probabil toți au realizat că maratonul e aproape.
Țin minte cum era imposibil să te miști prin coridor din cauza coșurilor imense pentru gunoi, unde să le mai ții?
Cum băieții mergeau dimineața devreme în PMAN la înregistrare, iar după asta reveneau în oficiu și continuau lucrul – era foarte mult de lucru. Cum în oficiu răsunau cuvinte noi, de exemplu –puncte fun. Și sensul este clar, dar cum să lucrezi cu ele nu era pentru toți clar.
Și cît timp după toate astea auzeam vorbe de bine, despre cît de tare a fost, cînd te susțin pe traseu alți oameni, cum te trezește muzica, cît de mișto e cînd elementar cineva își dă un Cinci! Cu toate că practic fiecare persoană care stătea pe traseu, fusese anterior apelată de oamenii noștri, care le propuneau să iasă pe traseu pentru a susține sportivii (pentru Moldova asta e prima dată, în lumea întreagă așa ceva nu se face. Apropo, 90% dintre cei căror li s-a propus – au refuzat). Așa că eu mă mîndresc la nebunie de echipă! Simpals, Sporter, sunteți cei mai bestiali!
Chestia este că maartonul pentru Moldova nu este același lucru ce înseamnă un maraton pentru alte țări. Noi am reușit să depășim mentalitatea poporului nostru, și să demonstrăm că odihna bună nu e neapărat o masă înflorită, ci poate fi și un mod de viață activ. Și asta, după cum ni se pare, a jucat un rol foarte important în favoarea dezvoltării sportului amator.
Părerea noastră – a fost un start minunat!
La final vreau să povestesc iată despre ce. Eu alerg maratoane în diferite colțuri ale lumiii nu doar pentru rezultat. Cît timp alerg – privesc diferite utilități. Mă gîndesc ce putem acomoda în țara noastră. Iată din Tokyo am venit cu ideea de roșii pentru maratooniști, din Ierusalim – stropitoarea, care stătea pe traseu. Pe lîngă astea, am organizat masaj în zona pentru relaxare – participanții la curse lungi au deseori tremuriciuri.
Și cel mai important – am implimentat locurile pentru hidratare. Sunt niște locuri, unde participanții pot primi o buretă din paralon, s-o ude cu apă și să-și umezească fața și corpul. Astea lipseau mult în anul 2015, așa că acum punctele de hidratare la egal cu punctele de alimentare o parte integrală a Maratonul Internațional din Chișinău.
Maratonul- este un singur organizm, și cu fiecare an el crește și se dezvoltă. Toate trei zile în care se desfășoară, noi am depus efort de a-l diversifica la maximum.
De exemplu: Sport Expo a devenit mai mare de două ori, nu sunt doar cîteva corturi, ci un întreg orășel, unde vizitatorii au putut vedea diverse produse sportive, și atributică, să asculte prezentările, să participle la master-clasuri.
Și încă, noi din nou am petrecut Kids Run Day, pentru cei mai mici „maratoniști”. Să se pregătească de pe acum. Și dacă în primul Kids Run Day au participat 50 de copii, atunci în anul 2016 – deja 300.
Din lista istoriilor hazlii: anul acesta vom fortifica paza. Este nostim, nu ne-am gîndit data trecută, dar la un moment, zona pentru relax a fost acoperită și ocupată de persoane cu o viză de reședință nedefinită, care ocupaseră locurile și nu vroiau să le cedeze celor care chiar aveau nevoie de asta – sportivilor. Așa că anul acesta am ținut cont de acest moment.
S-au modificat kiturile de start, s-au schimbat vizual medaliile și maiourile, deja realizăm de cîtă apă și hrană este nevoie pe tot parcursul evenimentului. Și în principiu, în oficiu e tot mai liniștit de această dată – se înțelege că baieții noștri nu îi mai sperii cu nimic.
Ce mai importantă dorință a noastră – să facem maratonul o sărbătoare națională, și credeți-ne, o vom face. Maratonul va avea loc anual, și va deveni un simbol al Moldovei, ca și vinul, Orheiul Vechi și ospitalitatea noastră. Accentuez, maratonul va fi mereu un eveniment apolitic. Noi nu vom promova careva partide, și nici nu le vom permite să se promoveze prin intermediul sportului… oamenii au obosit de politică.
Poporul nostru are nevoie să se simtă cetățean al unei țări. Și iată acest gen de evenimente ne permit să ne simțit o națiune, fără politici gender, naționalități, limbă vorbită, fără divergențe din cauza statutului social. Tot de ce avem nevoie acum, este să stăm umăr la umăr la linia de start. Și fie ca acest start, să fie startul Maratonului Internațional din Chișinău.
