Sper că ați citit deja prima parte despre Marathon Des Sables, pregătirile pentru acesta, pregătirea rucsacului, antrenamentele și dubiile care au fost? Atunci mergem mai departe!
Săptămâna marocană
Deci, ziua de plecare a sosit.
Chișinău, dimineață, deșteptător, pantaloni, ceai, banană, geanta pe umăr, îmbrățișări, padremobil, aeroport, avion. Roma, Casablanca, Marrakech.
După ce am stat o oră în rând, totuși am ieșit în oraș și am inspirat adânc aerul marocan fierbinte, nocturn. Iar peste jumătate de oră, deja sforăiam liniștit în hotel.
Prima dimineață în Marrakech a fost fierbinte. M-am strecurat la dejun unde am și făcut cunoștință cu viitorii mei colegi de cameră – Pafuntea și Iurasika. Ei „lâncezeau” aici deja a doua zi, făcându-și masaje, băi de soare și savurând juice cu vin. Ei mi-au și arătat obiceiurile locale – iată că deja fumăm narghilea, ne tolănim la soare și înotăm în piscină.
Pașka bucuros ne-a anunțat că bagajul lui (rucsacul cu tot ce este în el ) nu a ajuns și s-a pierdut undeva prin zona Mării Mediteranene. Tipul e cu umor la noi:
Ai-ai-ai… Și toți iau spus – lucrurile importante trebuie să le ții aproape. Slava Domnului că nu e singur aici și iată deja ceva avea din Moscova, ceva i-am dat de la mine, câte ceva (șlapi) era posibil de „împrumutat” din hotel.
Pentru început, am hotărât să ne plimbăm prin oraș. Ce pot să spun, Marrakech este un oraș tipic al culturii arabe. Piețe, învălmășeală, murdărie, femei în negru, bărbați în alb. Mai pe scurt, tare de tot…
îmbrățișând câțiva șerpi și hipnotizând fachirul…
călătorind cu căruța trasă de măgar și trăgând o privire pe străzile părăsite ale orașului…
noi am pus bifă la atracțiile turistice din localitate și ne-am întors acasă. Totul era bine, doar că iPhone-ul uitat întâmplător la soare a trădat faptul că Marocul nu e foarte ice…
În următoarea zi, ca să verificăm cum funcționează munițiile MDS, ca să înțelegem cum se suportă căldura și cât de rapid poți alerga în așa condiții, am organizat o cursă de alergare.
Am alergat până la aeroport ca să întâlnim alți doi „mucenici” – Iia din Rusia și Vlad din Ucraina. Pașa nu doar i-a întâlnit, dar și i-a fost înmânată cu onoruri geanta terfelită, care, după cum arăta, a fost prin Chile și Sydney.
Pentru a sărbători, noi ne-am făcut pedichiura în hotel, ca picioarele să nu creadă că nu le iubim (de-ar fi știut ele ce le așteaptă:)).
În următoarea zi, am făcut revizie în rucsac și cu atenție am sortat hrana în pachete. Am verificat fiecare calorie din cele 14 000 pentru șapte zile, hotărând că alimentarea de două ori pe zi, gustări cu nucușoare și două pahare de ceai (dintr-un singur pachețel) va fi destul. După cum s-a dovedit mai târziu, am avut dreptate.
De la stânga la dreapta: cocktail de carbohidrați pentru reabilitarea rapidă după alergare, dejun-prânz, prânz-cină, gustări – nuci+fructe uscate, gel pentru alergare, ceai și zahăr. X-day este hrana de rezervă pentru situații neprevăzute.
Am strâns cîte două zile de mîncare într-un pachet și le-am compactat bine. Cântărind rucsacul, am rămas plăcut surprins de cifra 6,35 kg. Totul la minimum, la limita admisibilului. Minunat.
Mi-a rămas să bărbieresc genunchii pentru ca tape-urile să se lipească bine, și gata. Ne ducem la culcare. Iar dimineața luăm un taxi și mergem în Ouarzazate – de acolo plecăm în pustiu.
Peisajele de peste fereastră nicidecum nu amintesc pustiul…
Pe drum, plictisindu-mă, am hotărât să-l învăț pe Pafuntii să joace „Ia și ține minte”. La orice transmitere a oricărui obiect din mâinile jucătorului (să presupunem, ți se întind chei), trebuie să spui „Iau și țin minte”, până celălalt jucător nu a reușit să pronunțe „Ia și ține minte”.
Ooo, cât de mult am regretat pe urmă acest fapt nesăbuit. Eu joc de 30 de ani această joacă și, la drept vorbind, mă consideram, până la acel moment, un profi. Însă după ce de câteva ori l-am prins pe Pașka și el a înțeles sensul jocului, pentru mine asta s-a transformat într-un coșmar interminabil, de zile întregi. El îndrăznea să mă prindă ziua, noaptea, în timpul dejunului, prânzului și a gustărilor, strângerii lemnelor, curățirii bătăturilor și chiar în veceu. El mă sâcâia când eram somnoros, murdar, flămând, obosit, înfrigurat și cu arsuri solare. El nu ceda nici atunci când eu ajungeam la finiș, abia mișcând picioarele, nici când îmi întorcea telefonul mobil prin satelit, nici chiar atunci când îmi oferea ultimul gât de apă. Cu toate acestea, el se bucura ca un copil atunci când eu uitam să-i răspund. El a făcut tot posibilul ca eu să urăsc această joacă. După asta încă mult timp, în Chișinău, luând ceva în mână, automat spuneam celui căruia îmi transmitea „Iau și țin minte”. Eram privit straniu. Mai pe scurt, declar public:
— Pașka, ai câștigat! Mă predau!
Ouarzazate
Ouarzazate este un oraș mic de la marginea pustiului. Orășelul este vestit prin faptul că aici este amplasat unul dintre cele mai mari (20 ha) studiouri de film din lume — Atlas Studios. În acest studio au fost filmate multe filme cunoscute: „Astérix și Obélix: Misiune Cleopatra”, „Game of Thrones”, „Gladiator”, „Alexander” și altele. Iar Ridley Scott și Brad Pitt sunt, practic, obișnuiți cu acest loc.
În acest loc minunat, pentru ultima oară noi ne-am scăldat în piscină, am mâncat pe săturate, am băut vin – ne-am pregătit psihologic pentru o săptămână departe de civilizație. Recomand tuturor celor care vor la MDS, cu o săptămână înainte de cursă să petreacă din plin în Maroc, pentru ca să uite de rutină, probleme și învălmășeală.
Și a existat un caz în Ouarzazate, pe care Vlad Tislenko l-a descris succint în raportul său:
Dima se numește Bear Grylls dintr-un motiv întemeiat – a mâncat un gândac uriaș chiar în fața mea, cu comentariul: „Sper că acestea sunt multe în deșert, nu va trebui să ne fie foame”
Recunosc, s-a întâmplat. Și da, pot să mănânc un insectă cu o scădere. Depinde de starea de spirit 🙂
Dacă aș fi știut consecințele acestei gustari, aș fi evitat această insectă la o milă distanță…
În pustiu!
Dimineața, cu rucsacuri, ne-am dus la autobuzele care ne vor duce în deșert. In cele din urma…
În autobus ne-au fost distribuite roadbook-uri – cărțulii în care este descrisă, în detalii, fiecare etapă a cursei, harta, coordonatele, altitudinea, graficul, amenzile și restul.
Spre nemulțumirea tuturor, în acest an, lungimea cursei a fost scurtată până la 237 km. Iar cursa lungă este de „doar” 86,5 km. În anii precedenți, erau 250 km, iar cursa lungă era de 91 km.
În afară de asta, ne-au fost oferite formularele de înregistrare și brown bag-urile. Ce sunt acestea, vă povestesc mai târziu.
Autobuzul mergea alene, în jur de 6 ore. A trebuit să ne oprim uneori, astfel încât viitoarele corăbii ale pustiului să poată să mănânce și să meargă la veceu.
Rușinându-se, oamenii se îndepărtau de la drum la vreo sută de metri, ascunzându-se după vreun tufiș rar. O, de-am fi știut noi atunci că această distanță se va scurta până la un metru, când ne vom întoarce. ????
Și iată-ne ajunși. Pustiu. Primul loc de dislocare MDS – locul unde mâine va fi dat startul. Suntem întâlniți de berberi care interpretează un dans straniu.
Noi ne alăturăm și îi înveselim nespus de mult pe localnici prin felul în care, la fel de straniu, ne scuturăm osemintele.
Между нами тает лёд, пусть теперь нас никто не найдёт..
Aici vom fi înregistrați și ne vor fi oferite locurile de dormit. La cortul de înregistrare e rând – sunt verificate pașapoartele și sunt oferite numerele corturilor. Rușii, moldovenii, ucrainenii și estonienii sunt repartizați în bivuacurile cu numerele 25, 26 și 27. Și iată noi intrăm în tabără… Asta da, amploare!
Bivuac este așa un fel de cort negru berber, fixat pe distanțiere. În interior, un covor rugumat de cămile.
Noi am ajuns primii, iar după cum spune proverbul, cine se trezește de dimineață, departe ajunge, am ocupat cele mai bune locuri, „la perete”. Și, desigur, imediat am însemnat bivuacul nostru cu drapelul Moldovei. Cum n-ai da, Moldova este pentru prima dată la MDS, sau mai bine așa – MD‘s la MDS!
Fiecărei persoane îi revin, în medie, 2 metri pătrați și, sincer să fiu, toată săptămâna următoare mi-a fost foarte confortabil să trăiesc într-un spațiu atât de mic, sub același acoperiș cu persoane necunoscute, împărțind cu ei mâncarea, apa, telefonul mobil prin satelit, acumulatoarele, hainele, pa-caca-chetele, plasturile, fâsurile nocturne, bancurile și scrisorile.
Acești 2 metri pătrați simbolici demonstrează cât de repede trece viața, cât de neânsemnată este suprafața vilei, cât de mult nu contează câte hectare are fabrica ta, pentru că mai devreme sau mai târziu, vei reveni la ei, la acești doi metri pătrați și nu vei avea nevoie de nimic altceva.
În general, tabăra este construită în felul următor: un cerc imens de bivuacuri în trei straturi pentru participanți, un conac de corturi pentru organizatori, personal medical, corturi de distribuire a apei și Info Desk-ul cu rezultatele. Și arcul de la finiș (cum fără el).
Peste vreo două ore după ce am ajuns, a început o mică furtună de nisip. Și iată noi vedem cum din acest nisip, ca în slow motion, apar maiestuos noii noștri prieteni: a ajuns avionul din Paris și a adus încă nouă persoane din echipa noastră. Acum suntem 14 jucători ai echipei MDS Russian Speak Team 2017!
Din Rusia sunt nouă persoane: Anton Dolgov, Kirilov Pasha, Leoha Firov, Anton Haldin, Liubomir Makashin, Leoha Rubejnii, Iura Makarov, Iia Pershin și Artiom Kalabin.
Din alte țări: Colea Roshkovic din Ungaria, Vlad Tislenko din Ucraina, Joel Juht din Estonia și Natasha Andreeva din Lituania
În total, „Volocean’s Thirteen” ????
Fiecare al doilea este Ironman sau ultramarotinst. Și fiecare primul este nebun, hotărât să-și testeze puterile în pustiu..
Până la urmă, în bivuacul nostru trăiau Pașa, Iurcik, Joel, Vlad și eu. Cinci în loc de opt – fiecare avea destul loc sub soare!
Băieții l-au ras pe Artemka pentru ca să reflecte lumina în chelia lui și să zâdăre elicopterele.
Iar seara am fost hrăniți cu o cină copioasă, ne-am încălzit la rug, am admirat asfințitul și ne-am dus la culcare.
Înregistrarea
Noaptea a pus totul la locurile sale. Era frig și vânt. Ceasul meu arăta 7 grade. Ce minunat că nu mi-a fost jale de 60 de grame și am luat un sac de dormit puțin mai greu și mai călduros decât este recomandat. Dar chiar și într-însul mă simțeam proaspăt. Dar iată să ieși dis-de-dimineață din sacul de dormit în tricou și pantaloni scurți – mai proaspăt nici nu se poate. Data viitoare se merită să iau cu mine o scurtă imponderabilă, rezistentă la vânt. În locul acesteia, mi-am aruncat pe umeri sacul de dormit și am hoinărit așa prin tabără până la răsărit.
Însă disconfortul meu ușor sunt doar floricele. Mulți din cauza frigului, noaptea, nu au închis un ochi, cineva încerca să se încălzească cu palmele, cineva a îmbrăcat toate hainele pe care le avea, cineva s-a înfășurat în covorul rugumat de cămile.
Într-un cuvânt, frigul și vântul din acea noapte au confirmat presupunerile mele că un set format din sacul de dormit din pene, tricoul de la Merino, scurta ușoară și covorașul imponderabil din spumă este tot de ce ai nevoie pentru ca să nu îngheți noaptea în pustiu.
Ca să ne încălzim, ne-am filmat în clipul lui Pafnutie Tarantino:
Fiecare dimineață de la MDS începe cu distribuirea apei. În centrul cercului din bivuacuri vine un camion și se formează rând pentru 1,5 litri de apă. De obicei, jumătate de litru mergea la dejun și ceai, iar la start rămânea restul, aproximativ un litru.
După dejun, toți s-au ocupat de cel mai important lucru – complectarea finală a rucsacului. Ultima posibilitate de a găsi compromisul dintre confort și greutate. Pentru că aceasta era ziua în care toate lucrurile în plus trebuiau predate, iar tu rămâi față în față cu decizia ta.
Toți cei 1200 de alergători aranjau în fața bivuacurilor toate lucrurile, hrana, power bank-urile, lanternele, cratițele și se scărpinau la ceafă neștiind ce să ia și ce să lase. Eu am luat cu mine cântarul electronic și toți ai noștri activ își cântăreau rucsacurile, ba adăugând, ba scoțând lucruri de care nu au nevoie.
Aveam la mine două GoPro-uri cinci – una mică GoPro Hero 5 Session și una mare GoPro Hero 5 Black. Aș fi vrut să o iau pe cea mică, însă s-a dovedit că la aceleași setări video (2704×1520, 30fps) cea mare filmează mai clar. Straniu, dar am fost nevoit să târâi 46 de grame în plus.
Am hotărât să tai și din rucsac – am scăpat de alte 100 de grame de buzunare inutile, elasticuri și alte chestii care atârnau.
Așa, acum tape-uim genunchii pentru ca nimic să nu se frângă – pentru că suspensia este cel mai important ce avem în arsenal și trebuie să o protejăm.
Am împachetat toate lucrurile în rucsac și am pornit la înregistrare.
S-a dovedit că această procedură nu este rapidă deloc – rând de jumătate de oră pentru fiecare etapă, iar de tot au fost patru:
Predarea lucrurilor de care nu ai nevoie
Cântărirea rucsacului – 7,12 kg.
Distribuirea gps-spot-urilor, pastilelor de sare și a checklist-elor din plastic — așa o chestie din plastic care este perforată când alergi la check point și iai apă.
Verificarea certificatului medical și a cardiogramei.
Oferirea numărului bib și o poză veselă pentru amintire. Probabil pentru ca să o compari cu cea de la finiș și să râzi.
Ce e straniu, ei nu deschid rucsacul să vadă dacă sunt toate cele necesare. Care este momeala? Am aflat despre asta mai târziu. Și iată, sunt gata.
Stop, asta ce mai e? Acesta doar e flagul-gemene al Moldovei. Flutură în bătaia vântului fierbinte al pustiului. Plăcut al dracului.
Pentru ca să ținem minte cum arătam până la cursă, am hotărât să imortalizăm momentul.
Ultimele pregătiri pentru start – Iia a căzut de acord să-mi împletească cosița (în care, de fapt, stă toată puterea). Cursa de alergare a demonstrat că aerodinamica cosiței nu este distorsionată, iar rezistența față de aerul care vine din față este minimă. Mulțumesc!
Iia în general este un personaj foarte straniu de la MDS. Aleargă ea nu rău, dar această fetiță nu a alergat la nicio cursă oficială. Respectiv, medalia MDS va fi prima în colecția ei. Normal așa?
Băieții au scos nu știu de unde niște sticle de vin care, cu tosturi și veselie, au fost băute imediat. Așaszicem, ultima înghițitură de civilizație, hâc.
Acum a venit momentul sesiunii foto pentru picioare, fotografia picioarelor în cerc de până la cursă și exact aceeași după finiș, fotografie devenită clasică.
Vinul și-a făcut efectul, a apărut dorința să mă aflu în centrul unor peripeții și am pornit să ne uităm cum este instalat arcul de start. Văzând cât de strâmb o fac, am fost nevoiți să le arătăm cum trebuie. După patru zile, organizatorii regretau că au oferit posibilitatea unui moldovean să ajusteze porțile de start ????
Se însera. În centrul cercului din bivuacuri au început să se adune alergătorii – ceva urma să se întâmple. După cum s-a dovedit, un briefing. O mie de alergători din întreaga lume se plictisea în așteptarea începutului, până nu am venit noi, echipa vorbitoare de rusă de la MDS 2017.
Din start, nimic nu prevestea furtuna. După asta însă ni s-a făcut trist și Pafnutii a ieșit în centru pentru ca să filmeze câteva cadre pentru clipul “между нами тает лёд” MDS edition, care i-a scos din sărite pe toți. Ca să nu ofensăm acest omuleț drăguț, am început să facem așezări în tact.
Mi s-a părut că 13 persoane care fac așezări este puțin și am scos din mulțime încă doi pikachu, care cu bucurie s-au alăturat așezărilor (după cum s-a dovedit, ei astăzi sărbătoreau aniversarea căsătoriei).
Lumea a început să se implice și iată deja câteva zeci fac așezări împreună cu noi.
Într-un moment, Joel, prietenul nostru din Estonia și, după cum s-a dovedit, dansator profesionist, nu s-a putut abține (nu fără ajutorul lui Pașa), a ieșit în centru și a început să danseze breakdance.
Asta a fost așa de WOW, încât noi chiar am încetat să facem așezări. Și în acest moment s-au dezlănțuit toți – peste câteva minute, dansau deja sute de oameni. Lumea se distra ca pentru ultima dată!
Care și cum își manifestau emoțiile – cu gălăgie, strigăte, spasme convulsive, îmbrățișări și horă.
Într-o parte, tăcuți, stăteau doar organizatorii. Pe fețele lor se citea nedumerire și regret pentru briefingul pierdut ????
Apropo, din tot briefingul am ținut minte doar cum trebuie folosite corect caca-pachetele.
Ne-am liniștit abia peste trei piese și Patrick (unul dintre organizatori), în sfârșit a reușit, urcând pe jeep, să ne salute. Ehehei, Patrick, hai să dansăm!
Iată așa a fost această zi înainte de start – veselă, fără griji, plină de bucurii și de așteptări plăcute de la cursă. Cât de des ne-am adus aminte de aceasta mai târziu ????
Înainte de culcare am vorbit mult și ultimul gând al meu a fost următorul:
Bine că am dansat astăzi, pentru că după șapte zile de alergat, puțin probabil vom petrece la fel…
Iar mâine ne așteaptă Marathon Des Sables. În toată splendoarea și puterea sa.
