Înjoi
Atunci când se adună laolaltă opt bărbați relativ nebunatici și ambițioși, este normal ca ei să-și dorească o aventură. Și nouă, celor de la clubul Înjoi, au început să ne vină idei (în afară de salvarea lumii de la decădere și de antropomorfismul dualismului de gen). Idei despre o excursie la munte. Fiecare și-a expus Gestaltul, le-am comparat, și așa s-a făcut că Oleg avea Gestaltul cel mai mare și mai greu de închis.
— Am încercat să urc pe Olimp și n-am putut….
Ideea de a coborî de pe Muntele Olimp a rezonat puternic și am bătut palma. Eu aveam deja experiența cu Mont Blanc și Muntele Elbrus, iar el avea vreo 100 500 de vârfuri de munți de divers calibru.
— Să urci pur și simplu este plictisitor. Hai să urcăm, să zicem… în halate de baie! Suntem un club de baie.
Unul pentru toți. Olaf, Martin, Vega, Șulea, Românul, Haj, Apostol și eu.
Decizia e luată: urcăm pe Olimp în halate, gătim mămăligă și, după o tradiție deja stabilită, îi ospătăm pe ceilalți cuceritori ai muntelui.
Drumul
Ne-am împărțit în două tabere – amatorii plicticoși de mașini și aventurierii în căutare de probleme care ajung în Grecia fără mașini. Am decis să luăm trenul până la București și de acolo cu avionul.
Nu am mai călătorit cu trenul de vreo 10 ani, dar judecând după suporturile de pahare, vechile cupeuri sovietice și covoarele cu mochetă, nu am pierdut mare lucru. În zgomotul roților, am mâncat pui și ouă fierte, am savurat coniac și am discutat despre complexitatea lumii. Așa am ajuns la stația unde trenul își schimbă încălțămintea.
Știați că distanța dintre șine variază de la o țară la alta? Cei din URSS au făcut distanța diferită de cea europeană, pentru ca, în caz de război, trenurile cu echipamente și provizii să nu se poată deplasa pe șinele de cale ferată din URSS. Astfel, toate trenurile noastre pot merge doar până la graniță. Și acolo se opresc. Dar acum problema este rezolvată – trenurile își schimbă încălțămintea, mai bine zis, roțile, la graniță și pot merge mai departe.
Iar după câteva ore de scârțâit și zornăit, ne-am mișcat mai departe, adormind greu sub păturile aspre de lână. Între timp, prietenii noștri se deplasau cu o mașină. Iată ce ne-a spus despre asta Oleg:
“În timp ce reprezentanții leneși, dar glamuroși ai echipei noastre consumau kit-ul standard pentru călătoriile cu trenul – pui fiert, ceai în suporturi pentru pahare, miros de șosete și creozot, ceilalți cinci membri se grăbeau pe drumurile patriei și ale vecinilor spre munții bulgari și grecești, într-o mașină plină de rucsacuri.
Aveam senzația că filmăm un nou episod din comedia „Despre ce vorbesc bărbații”. Trebuie spus că este o plăcere aparte să mergi în vacanță în compania interlocutorilor atât de diferiți, dar la fel de interesanți.
Potrivit estimărilor noastre, IQ-ul total al „automobiliștilor” a fost cu 300 mai mare decât cel al „aviatorilor feroviari”.
Dar eram dispuși să ignorăm această diferență, pentru că ne era atât de dor unii de alții, iar între oamenii apropiați nu trebuie să existe punctaj. Ei bine, dacă nu chiar apropiați, atunci la sigur nu prea îndepărtați.”
România
Răsărit de soare. Gara. Mic dejun modest. Avionul pleacă seara, așa că mergem țopăind spre cele mai mari terme din Europa – cele din București. Țopăind înseamnă alergând, căci noi trei suntem maratoniști și putem ușor alerga vreo zece kilometri cu rucsacul în spate.
Pe drum, am fost opriți de mai multe ori de români mărinimoși, care voiau să mă încalțe, gândindu-se că nu am bani pentru pantofi. Drăguț.
Termele din București ne-au impresionat prin amploare – palmieri, spații uriașe cu apă moartă, vie, sărată, rece, caldă, fierbinte, caldă, umedă. Am testat saunele și am ajuns la concluzia că preferăm o saună tradițională, cu umiditate ridicată și temperatură nu foarte mare. Deși, dansatoarea de aufguss avea un farmec.
Într-un cuvânt, ne-am odihnit pe cinste.
Avionul. În seara aceleiași zile ne-am întâlnit cu echipa plicticoasă a automobiliștilor care ne-au povestit despre aventurile lor în peșteră.
Să mori de urât, nu alta. Am stat la vorbă, am mâncat câte ceva și ne-am dus la culcare.
Macedonia și Prdejci
Dimineața, m-am trezit cu gândul de a face o incursiune în țara vecină, Macedonia de Nord, ca să vizitez orașul Prdejci. Am mers de la Prdejci spre Muntele Olimp, tre’ să sune nostim. Nu am fost niciodată în acea țară și mă întreb cum e fără noi.
Băieții au rezistat ca niște lei – nu ne e în drum, e departe, nu e după plan și de ce dracu’ ne trebuie? Dar când le-am spus ce concept aveam, toți au oftat și am pornit la drum.
Doar că n-am mers mult. Prima mașină (în care eram și eu) a trecut ușor granița, dar a fost o problemă cu a doua – era închiriată și nu avea cum să iasă.
Trecusem deja ambele vămi, anticipând o plimbare, când am primit un telefon de la cea de-a doua mașină. Ei ne-au spus vestea tristă, făcând aluzie că stimatul Dmitri Sergheevici, care i-a încurajat pe toți spre aventură, este deja la un pas de Prdejci, iar băieții care au crezut în basme, au rămas blocați dincolo de graniță.
Dmitri Sergheevici s-a scărpinat în cap și s-a întors în Grecia pe jos. Ce să faci? În 10 minute, moldoveanul desculț a trecut granița Macedoniei de Nord, apoi a Greciei, (ceea ce i-a surprins pe vameși), și-a îmbrățișat prietenii, s-a întristat că nu și-a împlinit visul de a vizita miraculosul oraș și, de necaz, a mâncat niște înghețată.
Băieții au ajuns la Prdejci, s-au înregistrat și au mers înapoi.
Păcat că nu eram cu ei. În schimb, acum mă pot lăuda că am fost în Macedonia. Tocmai 15 minute.
Mănăstirea Meteora
În drum spre camping, ne-am oprit la o mănăstire în stâncă.
Priveliști uimitoare, vreme frumoasă și o mulțime de oameni pe bolovani
Automobiliștii s-au dus cu mașina, iar noi pe jos, de-a lungul drumului, prin păduri și rape, până am ajuns la campingul nostru.
Am pus corturile și hamacele, am mâncat niște hrișcă cu ceapă fiartă, ne-am pus halatele de baie și ne-am îndreptat spre taverna locală.
Avem doi bucătari în echipă, Olaf și Apostol, care mereu au vrut să gătească pentru noi cu mâinile lor.
Este întotdeauna impresionant, pentru că să mă faci să gătesc e persecuție pentru mine. Iar lor chiar le place. Eh, ce-aș vrea să gust racii lui Apostol, mmm…
După o bere și încă o gustare grecească, am comandat niște înghețată. Și apoi am izbucnit în râs când ne-am dat seama cum arătam din exterior: opt bărbați foarte maturi, în halate de baie, lingând bile de înghețată. Am râs vreo zece minute fără oprire, ceea ce a adăugat și mai mult impresionism imaginii din exterior.
Și asta ne făcea să râdem și mai tare.
Cabana la 2000 m
Ne-am trezit, ne-am pregătit, ne-am urcat în mașini și am plecat spre Muntele Olimp.
În parcarea de sub munte, la o altitudine de 1000 de metri, ne-am îmbrăcat echipamentul (halate și șepci de baie), ne-am împachetat rucsacurile cu cele necesare, ne-am luat bastoanele și am pornit în sus.
Traseul a fost simplu – o drumeție de patru ore, cu o ascensiune de 1.000 de metri. Multe mii de oameni parcurseră acest drum spre Olimp înaintea noastră, așa că traseul era bine îngrijit, cu trepte în unele locuri și chiar cu o bancă.
Am decis să merg desculț pe această parte a traseului (lucru pe care nu l-am regretat mai târziu), deoarece vremea nu era foarte rece, cu foarte puțină zăpadă, iar picioarele mele erau aproape neînghețate. Dar câte impresii noi am avut – de la covorul de ace de pin uscate la pietrișul de granit și zăpadă.
În echipa noastră pregătirea variază de la ultra profesionistul Vega la infra amatorul Șulea. Așa că gradientul capacităților echipei este incredibil! Dar viteza de deplasare în munți – nu prea.
Deși lui Andrei Șuleanschi i-a fost cel mai greu, i-aș da premiul pentru depășirea de sine. S-a luat în mâini (la propriu și la figurat), ca un leu de munte, Andrei a mers tot înainte fără oprire. Respect, prietene.
Priveliștile de pe Olymp sunt incredibile – pini uriași care susțin cerul, mușchi, stânci abrupte și albii de râu uscate.
Dar asta este pentru cei cărora le place să admire priveliștile naturii. Sincer să fiu, eu nu am fost niciodată tentat să merg să văd ceva. Am văzut multe lucruri, de la Marele canion până la aisberguri la Polul Nord. Și nicăieri nu am avut vreo emoție – tot ce văd cu ochii mei pot vedea și acasă pe calculator, filmat de videografi profesioniști din unghiuri perfecte, pe o vreme perfectă.
Eu nu colecționez priveliști, ci experiențe. Nu mă interesează să văd un ghețar uriaș, mă interesează să îl escaladez, nu să vărs o lacrimă la vederea oceanului nemărginit la apus, ci să îl traversez înot. Să fac ceea ce nu pot face acasă, pe canapea. Asta mă motivează. Așa că merg desculț spre vârful muntelui și mă bucur de o nouă experiență corporală.
Iată-ne în sfârșit ajunși la cabană. Temperatura scăzuse la +5, iar vântul era mult mai puternic. Și nu mai era la fel de confortabil ca la poalele muntelui. Și, absolut neașteptat, aproape în vârful Olimpului, am întâlnit o compatrioată de-a noastră.
Am stat de vorbă, am aflat că ea nu mai întâlnise moldoveni în afară de noi de câțiva ani, am mâncat mâncare caldă, ne-am încălzit și ne-am dus la culcare.
Corul celor opt sforăitori a zguduit poalele muntelui Olimp timp de șase ore. Ba nu, nouă ore.
Olimp
Ne-am trezit la 6 dimineața, ne-am întins picioarele obosite, am mâncat consistent și am început să ne pregătim. Mi-am încălțat și cizmele, lucru pe care nu l-am regretat mai târziu. Șulea ne-a îmbrățișat și ne-a spus că a luat decizia dificilă de a rămâne la cabană în așteptarea noastră. După cum s-a dovedit mai târziu, această decizie a permis grupului nostru să urce.
Un alai de moldoveni în halate de baie și căciuli tricotate s-a îndreptat spre vârful pe care șed zeii. Olimpul are două vârfuri – Mytikas și Skolio. Există o diferență de câțiva metri între ele, așa că am urcat pe cel care este mai sigur – Skolio.
Peste tot e zăpadă. Este zăpadă peste tot. Din când în când suntem depășiți de oameni cu un aspect ciudat. Unii au peste 100 de ani, alții poartă pantaloni scurți și tricouri. Iar temperature e aproape de zero grade și bate vântul.
La bifurcația drumului Refuge Seo ne-am oprit și am observat că cei doi câini, pe care i-am văzut în cabana, fug după noi. Pentru ei este doar o plimbare cu un potențial ospăț.
Încă o oră și iată-ne în șaua Skala. Cădem pe zăpadă, încă puțin. Ne odihnim. Cotim la stânga și ne târâm mai departe.
Ne târâm spre vârful Olimpului. Cineva îl vede pe Zeus, cineva vede un ceai fierbinte și altcineva vede un rucsac cu jet pentru a ne deplasa fără probleme direct spre vârf. Mergem gemând.
Și iată-l – vârful Muntelui Olimp!
Ne îmbrățișăm, fluturăm steagul, cântăm cântece!
Pentru mulți dintre noi este primul munte, iar emoțiile sunt la cote înalte. Doar nu-I ușor să urci 2911 metri deasupra nivelului mării în câteva zile.
Dintr-o dată am descoperit pe picior un melc, care a fost cu mine în toată călătoria mea până în Olimp. Mi-am amintit imediat de Pelevin.
“Încet, încet se târăște
Un melc pe povârnișul muntelui Fuji
În sus, până la cele mai înalte culmi!”
Kobayashi Issa
Imediat, am început să pregătim mamaliga – cineva a adus cazanul, cineva mălaiul și cineva arzătorul. Olaf supraveghea procesul, iar Vega, ca un mămăligar de munte cu experiență, îl ajuta.
E gata soarele nostru din cazan! Un pic de brânză și mmm…ce bun e! I-am servit pe nemți, iar ei priveau mirați, pentru că e o minune – să guști din mămăliga moldovenească delicioasă și fierbinte, pe culmile Olimpului!
Am găsit o piatră chiar lângă tronul lui Zeus și am băgat-o solemn în rucsac. E pentru soba de la Woloshin banya, își va dărui energia oaspeților.
Încă o surpriză a fost o sticlă de vin moldovenesc excelent. Hai să sărbătorim! A trecut o oră, am prins a îngheța și am început coborârea spre casă. Vega ne-a dat o lecție magistrală de viteză la coborâre, iar noi am „alergat” în jos pe pantă.
După două ore de coborâre, cvadricepșii și genunchii noștri cereau îndurare. Am încetinit, i-am așteptat pe cei mai lenți, i-am încetinit pe cei mai rapizi, am glumit, am stat de vorbă și am făcut poze. Peste încă o oră am ajuns la cabană, obosiți, dar fericiți, unde ne aștepta prietenul nostru.
L-am îmbrățișat pe Andrei, am luat masa, ne-am odihnit puțin și am plecat mai departe – în jos, la mașini. Și aici au început întrebările. Mai întâi, am încetat să mai facem fotografii, apoi am încetat să mai glumim. Mulți dintre noi simțeau dureri serioase în picioare, căci nu e atât de ușor pentru un om nepregătit să urce și să coboare la astfel de înălțimi, mai ales pentru articulații și ligamente.
Dar caravana continuă drumul. Și astfel, seara, trei ore mai târziu, eram deja în parcare. Cum am ajuns acolo? Cineva s-a putut mișca pe picioare, iar altcineva mai degrabă ca un jeleu cu macaroane.
După ce am băut niște apă de izvor, ne-am îmbrățișat, am urcat în mașini și am plecat să ne relaxăm pe malul Mării Egee.
Marea și drumul spre casă
Ne-am trezit și am mers imediat pe plajă, unde ne-am petrecut ziua bând bere și schimbând ocazional remarci despre importanța relaxării după o treabă bine făcută.
Iar seara, bărbații au decis să se adune în jurul mesei și să-și spună în față cine și ce crede despre ceilalți, și ce îi enervează. Sincer. Cantitatea de insight-uri din acea seară a fost peste măsură. O practică utilă, o recomand.
Dimineața. Mașinile. Salonic. Avionul. București. Trenul.
În tren am avut parte de o poveste interesantă. Nu am luat cu noi mâncare sau băutură, contând pe vagonul restaurant. Dar acesta era în reparație, așa că rămas patru oameni flămânzi în tren. Ce să facem?
Să cerșim prin vagoane! Asta am făcut și s-a dovedit a fi strategia corectă. Ne-au prăjit șaisprezece!!! ouă chiar acolo, în vagon, iar apoi ne-au servit cu vin. A fost foarte frumos și neașteptat.
Vă mulțumim, oameni buni!
La desert, un film cu aventurile noastre în lăcașul zeilor:
Așa s-a încheiat excursia noastră la munte. Să rezumăm.
1. Dumnezeu nu există. Cel puțin nu l-am găsit pe Olimp. Poate era în deplasare?
2. Halatele de baie sunt comode pentru urcatul în munți.
3. Nu toți preferă să urce în munți.
4. Munții sunt faini.
5. Munții sunt nasol.
6. Ceapa fiartă și hrișca nu au legătură între ele.
7. Mămăliga în vârful munților valorează cât 5 stele Michelin!
Și principalul lucru – este important și necesar ca prietenii să depășească dificultățile. Aceasta consolidează prietenia, întărește caracterul, îmbogățește vocabularul, iar picioarele se transformă în niște spaghete răsucite și amuzante 🙂
