Cu ce a început totul. Totul a început cu pictograma clipitoare a skipe-ului. Un mesaj de la un prieten (mulţumesc, Kostean) care conţinea un link spre raportul Ironman.
După ce am văzut raportul (pentru asta îi mulţumesc lui Fiodor), l-am citit încă o dată. Apoi au urmat alte rapoarte de la Trilife şi de pe alte site-uri. Am citit timp de o săptămână. Şi mă gândeam. Mă întrebam de ce citesc toate astea, de ce mi-a atins o coardă a sufletului? Atunci n-am găsit răspunsul la întrebare, dar am înţeles cel mai important lucru – vreau să fiu om de fier. Pentru că pare ceva incredibil şi imposibil de realizat. Ador asemenea provocări. Şi aşa a început totul…
Pregătirile
Pentru început am decis să mă ocup de alergări. Să parcurg distanţa maratonului. Mi-am scos ghetele vechi, am găsit un tricou şi am mers la sală pe pista de alergare. Apropo, iată şi primul meu antrenament. Peste o săptămână nu-mi simţeam tălpile şi îmi trosneau genunchii. Atunci am decis să-mi procur o pereche de adidaşi. Cei mai buni din lume, care mă vor ajuta în atingerea scopului. Sună minunat, dar după ce am cumpărat 9 perechi de Asics, Newton Adidas, după Asics foot ID, după ce am citit tone de cărţi despre tipurile de ghete, pronaţie (sufer de platfus), amortizare şi stabilizare, mărimile UK US EU JPN, de toate tipurile: pentru şosea, pentru trail, pentru iarnă, pentru viteză, pentru distanţe mari, pentru triatlon, pentru a sta întins pe canapea, după 2-4ce mi-am procurat branţuri ortopedice foarte scumpe după ce le-am aruncat la gunoi, am înţeles că nu pantofii de sport îl fac pe maratonist.
De aceea, am optat pentru o pereche de Asics: pentru antrenamente kayano 19 şi pentru competiţii racer 7. Până la acel moment a dispărut durerea din genunchi şi oamenii deştepţi m-au sfătuit să alerg afară. Am găsit un antrenor şi am început alergările. Apropo, am avut mare noroc de antrenor – el nu pur şi simplu îmi recomanda să alerg, dar alerga împreună cu mine, în ritmul meu, ceea ce pentru el echivalează cu mersul agale (îi mulţumesc lui Liviu pentru răbdare).
Peste 2 luni am participat la prima competiţie cu poliţiştii – cros 5 km. Am ajuns la finiş penultimul şi am căzut jos (pulsul 200, în timp ce teoretic pentru vârsta mea limita admisibilă este 180). Încă jumătate de zi eram convins că nu voi mai alerga niciodată. Apropo, până în prezent aceasta rămâne cea mai dificilă competiţie în scurta mea carieră sportivă.
Apoi a urmat cursa de 10 km, după care am depăşit 20. Apoi 26 . După care a urmat alergare la minus 20 de grade la Orenburg. Apoi 33 km pe coline în Dubăsari. Apoi Apoi semimaratonul din Barcelona. Au fost antrenamente grele şi uşoare, reci şi lungi, de recuperare, rapide şi neobişnuite.
Ştiu din experienţa proprie ce înseamnă traumatismele la alergări (talpa, periostul, bătăturile) , antrenamentele în exces (o săptămână am stat culcat şi uram alergările), hipoglicemia la kilometrul 30 şi alte „farmece” ale alergărilor. Dar, în pofida acestui fapt, am înţeles de ce îmi place să alerg. Vă voi povesti despre asta.
În total, am parcurs 1200 km pe drumurile din Chişinău, Orenburg, Munchen, Barcelona , Moscova, Andora şi multor altor localităţi mici.
Scopuri
Ok, am încheiat cu partea lirică, să vorbim la subiect. Sarcina numărul unu – să alerg distanţa maratonului în mai puţin de 4 ore. În acest an trebuie să înot 7 km, să parcurg 200 km cu bicicleta şi să încerc să depăşesc jumătate din distanţa pentru Ironman. Am alergat maratonul la Paris – plat, frumos, organizare bună şi în genere – vreau la Paris. Să mergem!
Înregistrarea
Înregistrarea la maraton de obicei are loc în felul următor: preventiv achiţi taxa de participare online (aproximativ 100 de euro), vii unde ţi se spune, prezinţi certificatul medical, că un medic oarecare din Moldova îndepărtată garantează că vei putea alerga la maraton şi nu vei da ortul popii undeva pe Champs-Élysées. În schimb primeşti un pachet cu numărul tău de start, cu un chip (ca să poţi fi urmărit pe traseu), diverse tricouri-suvenir şi o mulţime de maculatură. Te felicităm – mai ai un pas şi eşti maratonist.
A rămas doar să te prezinţi şi să alergi.
După înregistrare intri într-o sală gigantică, unde se vând diverse obiecte legate de alergat – adidaşi, uniforme, alimente, device-uri etc. Ochii îţi fug la fel de repede ca banii. De aceea, nu luaţi mulţi bani cu sine. Este periculos ????
Cursa
M-am trezit la ora 6. Calm ca niciodată – am mâncat o baghetă cu dulceaţă, am băut un ceai, mi-am pus plasturi pe locurile problematice de pe picioare şi sfârcuri (ca să nu mă roadă), am înghiţit o pastilă împotriva
diareii (am avut o experienţă neplăcută), un spasmalgon pentru crampe musculare, mi-am pus senzorul de puls şi am îmbrăcat tricoul cu numărul de participare. Şi împreună cu soţia şi cu prietenii am ieşit în stradă. Afară erau 9 grade. Minunat. În schimb este soare şi în jur aleargă oamenii cu pachete. Alergătorilor li se distribuie scurte de celofan, ca să nu îngheţe pe drumul până la start. Am pornit spre Champs-Élysées.
Pe drum mi-am satisfăcut necesităţile vitale nemijlocit pe o casă frumoasă pariziană, de altfel, aşa procedau majoritatea alergătorilor din jur – nu este o glumă, 40 000 de oameni şi cu toţii vor la toaletă. M-am încălzit puţin, mi-am găsit valul meu şi am început să aştept startul.
Valul este un grup de fraieri cu aceiaşi pregătire fizică ca şi tine, care visează să parcurgă distanţa maratonului în 4:00 ore – valul meu cuprindea circa 10 000 de oameni. Există valuri pentru intervalul de timp de 5:00 şi 3:15. Dar eu am ales 4:00, fapt pe care l-am regretat mai târziu. În jur erau numeroşi alergători, toţi tremură de frig, răsună muzica, soarele luceşte – dispoziţie minunată. Şi iată că a venit startul! Dar nu se ştie de ce nu ne mişcăm din loc. Am stat încă 40 de minute. Pentru că mai întâi pornesc alergătorii iuţi de picior, apoi cei mai lenţi şi aşa mai departe. Într-un cuvânt, valul nostru a trecut de linia de start peste aproape o oră. Şi a început totul!
0-5 km
Vrei să alergi repede, dar nu poţi. Am decis să alerg primii 5 km cu timpul de 5:20, pentru a mă încălzi. M-au uimit alergătorii, care la kilometrul cinci deja răsuflau ca nişte cai oropsiţi – ce se va întâmpla cu ei mai departe…
5-15 km
Aici am început să simt că ceva nu e în regulă – trebuia să depăşesc prea mulţi oameni, pentru a menţine ritmul. Depăşirea presupune, în primul rând, alergarea în zig-zag şi metri suplimentari, iar în al doilea rând, sporirea bruscă a vitezei nu este un lucru bun, deoarece în timpul accelerării se acumulează lactat în muşchi. Deocamdată nu simţeam consecinţele, dar bănuiam că ele vor fi. La kilometrul 15 am mâncat primul gel. După experienţa antrenamentului de 33 km, am început să consum geluri din timp şi să nu aştept până când îmi va fi foame. Văd alergători orbi, care aleargă după ghizii lor, legaţi cu o funie de ei.
Aud un strigăt de la bordură şi unul din vecini aleargă spre familia sa, care îl aşteaptă pe trotuar, îl aburcă pe un fecior pe umeri, iar altul îl urmează cu bicicleta. Aşa aleargă vreo 500 metri, foarte drăgălaş.
15-30 km
Depăşesc tot mai mulţi alergători şi oricum ritmul scade. Conştientizez că alerg cu alt val şi acum „înot” împotriva curentului, care mă frânează. Înjur în sinea mea, când îmi văd ritmul, pe care nu-l pot spori nicidecum. Mulţi au trecut pur şi simplu la pas.
Am intrat într-un tunel lung cu felinare – este o privelişte suprarealistă – câteva mii de oameni aleargă umăr la umăr aproape în întuneric beznă, se aude ecoul miilor de paşi şi strigăte exaltate, iar înainte se vede o mare de mâini.
Probabil, niciodată nu voi uita această privelişte. Wow, aleargă un grup, unul în costumul Turnului Eiffel. El se înalţă la înălţimea de 2 metri deasupra mulţimii. Naiba ştie cum aleargă. Am consumat încă un gel – e dezgustător, excesiv de dulce. Unde e apa?
30-35 km
Iată-l şi lactatul în muşchi. Picioarele se fac de lemn şi simt fiece pas. În continuare depăşesc sute de oameni, mulţi merg la pas, unii stau pe marginea drumului, văd un nene, care vomită. Viteza se reduce continuu – se face simţită accelerarea. Mă simt tot mai prost. Înţeleg că nu voi ajunge în decurs de 4 ore, dar cu un asemenea puls (160-165) puteam alerga şi mai repede.
La cel de-al 30-lea km mănânc ultimul gel, înţeleg că nu mi-e foame şi nebunie îmi va ajunge până la sfârşit – asta-i bine. Îl întrec pe pacemakerul cu balonul de 4:00. Alături aleargă gladiatorul Spartak cu drapelul Italiei.
35-42 km
Nu în zadar se spune că maratonul începe după al 30-lea kilometru. Gamele sunt de piatră, fiecare pas înseamnă durere, dar alerg şi continui să depăşesc grupuri întregi (apoi am aflat că în timpul alergări am depăşit 5800 de oameni sau 25 de persoane pe minut). Majoritatea oamenilor merg. Kilometrii devin tot mai lungi – aproximativ de două ori. Încep să zâmbesc şi aceasta mă ajută să fac faţă sarcinii. Dar unde e linia de finiş? Uite-o acolo, marcajul 40, excelent, să accelerez câte puţin. Mi se părea că am accelerat, dar mai târziu am văzut că pur şi simplu păstram ritmul, dar pulsul a început să crească. În jur se aud orchestrele, oamenii scanează Go! Go! Cei care merg încep să fugă şi sunt încurajaţi cu aplauze.
Iată şi linia de finiş – ultimul elan, zâmbet, aparatele fotografiază şi iată-ne ajunşi la finiş. Merg 50 de metri, mi se pune medalia la gât, mi se aruncă pe umeri o pelerină albastră şi mi se propun fructe. Faţa, acoperită cu o crustă de sare, zâmbeşte. Soarele străluceşte, în jur sute de oameni fericiţi, în gură am o portocală, iar în cap se pune o bifă – am trecut maratonul. Ce poate fi mai tare?
Apoi au urmat îmbrăţişările cu iubita, respectele amicilor, crenvurştii graşi cu vin şi o promenadă pe străzile Parisului. Iar a doua zi mi-am cumpărat un hidrocostum Orca. Cum s-ar zice, cine aleargă bine, primeşte şi o recompensă!
Rezultate
Distanţa: 42 195 m
Timp: 3:45:34
Tempo mediu: 5:20 (11.2 km/h)
Pulsul mediu: 162
Pulsul general: 853
Calorii: 2618
Locul în clasamentul general: 11 207
Am depăşit pe traseu: 5800 de persoane (25 persoane pe min)
Am fost mai rapid: 28 893 de oameni (72%)
Link la traseu, tempo şi puls: dispozitive
Greşeli
O eroare, care m-a costat aproximativ 10 minute – valul de start ales incorect. În primul rând – ÎNTOTDEAUNA alegeţi un val cu cel puţin jumătate de oră mai rapid , decât timpul presupus al dvs. Aceasta vă va ajuta să ajungeţi la finiş într-un timp mai bun, decât planificaţi. În al doilea rând – după maraton NU TREBUIE să consumaţi un kilogram de bezele. Chiar dacă gustul lor te duce cu gândul la copilărie.
Ce urmează
Ce poate urma? În luna iulie trebuie să traversez Bosforul şi trebuie s-o fac repede. Apoi încep să merg activ la bazin şi în luna mai voi începe să înot în apă deschisă prin lacurile noastre uimitor de curate. Şi desigur, trebuie să mă învăţ să merg cu bicicleta, altfel e straniu când un ironman nu poate face acest lucru.
Linkuri utile
Site-ul oficial al maratonului din Paris
Harta traseului
3D itinerarul
Rezultate
PS
Am promis că voi povesti de ce-mi place să alerg. Pur şi simplu când alerg, mă simt un băiat de 5 ani, care a visat că zboară deasupra pământului. Senzaţie care nu poate fi comparată cu nimic în lume…
Fotografii
