Ironman Budapest.

Dedicat celor care cred că totul de pe lume se vinde și se cumpără, și că trebuie să fii om bogat ca să participi cu succes la Ironman. Prostii. La Ironman, ca și în viața de zi cu zi, nu banii decid, nici bike-ul de carbon și nici scafandrul super tare. Un rol decisiv îl au sutele de ore de muncă asiduă, caracterul și voința. De aceea călește-ți caracterul și fă-l ca de oțel!

M-am decis să demonstrez tuturor că se poate face triatlon și fără mulți bani, iar probele (1.5 km înot, 40 km ciclism și 10 km alergare) pot fi trecute, având un buget de 50$. După cum s-a dovedit mai târziu, s-ar fi putut alerga și un semimaraton cu aceeași sumă de bani.

Înot

Așaaa…Cum să economisești aici? Scafandrul dă-l dracului, costumul pentru înot – la fel, rămân doar chiloții. Ochelari? Sigur, poți să-ți iai lentile de 10 dolari, dar n-are sens. Mai bine găsești prin garaj o mască de înot de-aia verde, de când era tata flăcău.

Garaj nu am, așa că m-au ajutat prietenii (mulțumesc, Sașa!) Iar căciulița ți-o oferă organizatorii.

Etapa de ciclism

Așadar, cea mai costisitoare e bicicleta, de aceea investim în ea partea cea mai mare din buget – 40 dolari. Cu acești bani cumpărăm un Aist din anii 70’.

E un pic cam ruginită, dar las’ că încă nu se desface. Prietenii mi-au adus dinamuri, faruri, reflectoare și pompă. Organizatorii ironman au anumite condiții față de bike-uri, de aceea am fost nevoit să pun o frână din față.

Casca — nu era din cele mai scumpe, dar am vrut să se potrivească stilului. De aceea am căutat o cască de motocicletă, ca cea purtată de eroul lui Morgunov în “Prizoniera din Caucaz”. Cine caută, găsește … la piața de vechituri, cu 10 dolari.

Mănușile — sunt un lux, așa că dă-le naibii. La fel și jacheta de ciclism, ochelarii, gelurile, ceasul cu GPS, aerobarele, suport bidonul cu tot cu bidon, instrumentele și anvelopa de rezervă. N-am bani pentru fleacuri inutile. Uite n-am și gata.

Alergare

Hai că aici e mai simplu. “Dinamo” aleargă? Aleargă! Garderoba o împrumutăm din filmul „Gentilomii norocului”. Doar că pantofii (prea scumpi) îi înlocuim cu șlapi pe piciorul gol. Numărul mi-l prind cu elastic, iar poalele maioului le bag în chiloți.

Cheltuieli — 0$. Așa vechituri se găsesc în lada bunicului.

Înainte de start mă simțeam un pic jenant, pentru că organizatorii poziționează IronMan ca pe un brand de elită, nu pentru oricare amărât. Iar dacă mă voi isprăvi bine la una dintre distanțe, va însemna că eu, bubuitorul de mituri, sunt mai tare decât triatloniștii de rând. De fapt, am citit regulamentul în lung și-n lat, și nu am găsit că fac ceva nereglementar…

Totodată prin minte îmi trecea o listă întreagă de puncte slabe ale echipamentului meu. Mai bine zis, puncte forte nu erau deloc. Avantajele mele erau asemeni unui lănțișor din sârmă fragilă, de care urma să tragă doi elefanți, într-o parte și în alta.

Înot:
.1.Masca va permite apei să nimerească înăuntru.
2.Masca va transpira.
3.Fără scafandru voi îngheța.

Bike-ul:
4. Va plesni anvelopa.
5. Va ieși un opt la roată.
6. Se va bloca butucul.
7. Dracu’ știe ce altceva…. (Dracu’ știe ce s-a dovedit șeaua…).

Alergare:
8. Îmi voi distruge tălpile desculț.
9. Fără ceas cu GPS mă voi repezi prea tare și mă voi dezumfla prea curând.
10. Voi face bășici cu apă.

Alimentație

Am decis că nu mă ține buzunarul să-mi iau geluri, de aceea voi mânca și bea ce-mi vor da pe traseu. Iar dacă mă voi înfometa cumva, mi-am luat o franzelă și am lipit-o de cadrul bicicletei cu bandă adezivă, îmi va prinde bine…

Start

Ca să obțin un efect și mai și, n-am urcat DELOC pe bicicletă până la cursă. Ca să fie și mai amuzant. Și iată că urc pe ea și merg spre zona de tranzit. Primii o sută de metri am mers ok, și după trei sute tot ok a fost, doar că scârțâie. După un kilometru, amicul meu de fier mi-a devenit inamic – șeaua s-a lăsat pe spate. Am îndreptat-o, dar peste vreo 300 de metri s-a repetat. Fir-ar să fie cu așa surprize. Dar las’ c-o repar eu în zona de tranzit.

Și iată-mă alături de băieți — Vadim Jeleascov, Roma Știrbu, grupul de suport— 1,2, 3,4 … La 8 dimineața în zona de tranzit. Sunt îngrijorat. La vederea bike-ului, voluntarii zâmbesc și fac poze. La intrare sunt verificate: frânele, roțile, ghidonul. Se hlizesc, pozează alături de bike-ul meu și îmi permit să trec!

Văd atelierul Shimano — îmi car bike-ul într-acolo. Meșterii se hlizesc, fac poze și încearcă să-l repare. Dar fără succes… Iarăși se hlizesc și își cer scuze. Bine, voi mișca din fund mai des, mai ales că nu-i mult de mers. Îmi aranjez bicicleta, pe alături trec oameni normali, cu biciclete de carbon, care costă 10 mii, se hlizesc și ei și pozează cu bike-ul meu.

Mă îndrept spre apă, îmi pun masca și mă scufund – doar trebuie s-o verific. Mă strânge, scorpia, sub nas, dar frumusețea cere sacrificii. În schimb în jur e o priveliște minunată, ca în acvariu!

De această dată am fost vreo douăzeci de oameni din Moldova — Sporter club se extinde, avem tot mai mulți triatloniști, iar călătoriile devin din ce în ce mai amuzante!

Iată și startul! Dar nu voi descrie cursa. Urmăriți filmulețul și veți vedea totul:

Ce poate fi mai tare decât un finiș în compania prietenilor și medalia câștigată de fecior?

Acest weekend s-a făcut remarcabil pentru mine datorită altor evenimente. Întreaga mea familie – fiul, fiica și soția au participat cu succes la competiții! Avem două medalii IronKids și una IronGirl.