Baia în stil Tripolie

Cum se construiește o baie cu lut în stilul culturii Tripolie Cucuteni? Poate aburul să dărâme ușa? Cum arată o sobă ca la rege? Câți oameni pot face o ședință cu aburi în același timp?

Acum un an, uitându-mă la terasa acoperită cu stuf (despre construcția căreia v-am povestit deja), din senin am văzut în locul ei o casă în stil Tripolie, cu o sobă pictată cu ornamente autentice. Am văzut o baie care ar putea deveni nu doar un magnet pentru Woloshin banya, ci și un motiv pentru a le povesti oaspeților noștri despre istoria bogată a Moldovei.

Între timp, am cunoscut o echipă de băieți talentați din Ucraina. Aceștia și-au asumat sarcina de a ne ajuta și dezvolta conceptul de baie din lut în stil Tripolie cu o sobă performantă.

Am zis că vom face o cameră de aburi uriașă – 25 de metri pătrați și peste 70 de metri cubi. Mai mult de 20 de persoane vor putea să facă o ședință cu aburi acolo în același timp. Două rafturi insulare vor permite la 4 maeștri de aburi să se ocupe simultan de 2 oaspeți! Iar acumulatorul puternic de argilă din pereți va repartiza căldura în mod egal pentru toți oaspeții.

Lucrările de construcție au început. Mai întâi podelele din piatră cu încălzire.

Au urmat carcasa din lemn și pereții.

Ferestrele au formă nu doar ovală, ci și super eliptică. Ceva intermediar între un oval și un dreptunghi.

Am pregătit pereții pentru a-i da cu lut.

Și am adus o sobă ca la regi din oțel inoxidabil. Acest monstru este capabil să încălzească mai mult de 100 de metri cubi de aer și să mențină aburul la temperaturi înalte timp de douăzeci și patru de ore. Doar pietrele cântăresc peste o tonă. Iar dacă mai pui și oțelul, pereții de cărămidă și argila – toate acestea vor păstra căldura zile întregi și o vor repartiza uniform.

Țevilor care vin de la sobă le-am dat un aspect futurist. Ele vor asigura un flux constant de aer cald sub formă de convecție.

Și începem partea cea mai delicioasă – prăjitura din lut. Dăm cu lut, folosind doar mâinile. Astfel, pereții vor fi neuniformi și cumva însuflețiți.

Între timp, au ajuns din Ucraina rafturile noastre puternice de pin cu o grosime de până la 20 cm și o greutate de 200 kg.

Ne-am chinuit și cu ușa – din cauza formei complexe a arcului, a trebuit să comandăm ușa la tâmplari.

Ne-a luat mult timp să alegem culoarea potrivită pentru pereți – trebuia să potrivim nuanțele de teracotă și lut din care tripolitanii construiau casele. Pereții a fost nevoie să-i revopsim de mai multe ori – ba ieșeau prea roșii, ba prea maro.

În același timp, am electrificat baia – totul se va face automatizat, de la turnarea apei pe pietre și ventilare la injecția de aer cald. Butoanele le-am zidit în pereți și le-am acoperit cu pălării de lemn. În grinzi am montat benzi LED.

Și la final, ne-am ocupat de ornamente. În acest scop, am invitat pe Serghei Burda – un artist din Ucraina, expert în pictură bisericească.

Și a început — mai întâi în interior. La brâul pereților, am decis să facem o friză sub forma unui șarpe cu mișcări ondulate (o copie exactă de pe ceramică).

Pe tavan am desenat un ornament rotund și mare ca pe vase. Soba am decorat-o cu un cap de taur, iar bolțile ușilor – cu o bordură cu inscripții în stil Tripolie.

Ce am făcut în exterior. Prin părți am plasat copiile exacte ale zeităților din cultura Tripolie Cucuteni, iar pe fațadă am făcut ornamente caracteristice.

Uff, am obosit. Am aprins cuptorul și am rămas stupefiați – aburul era atât de puternic, încât mai să dărâme ușa! Maeștrii noștri s-au arătat nedumeriți, fiind obișnuiți cu aburi mai mult manuali. Dar aici, în baia cu lut, au apărut posibilități unice — poți face ședință cu aburi pentru 20 de persoane concomitent, poți așeza aburul în straturi, poți amesteca aceste straturi și le poți mâna prin întreaga încăpere. Aburul e, de fapt, tangibil ca entitate.

După un training, maeștrii noștri au învățat să facă astfel de manipulări cu aburul, încât oaspeții s-au îndrăgostit lulea de camera noastră de aburi. Iar după procedurile cu aburi, te așteaptă procedurile contrastante în iazul cu apă rece de izvor unde te poți scufunda.

Iată mai multe poze:

Pe scurt, baia a ieșit într-adevăr superbă. Un design uimitor, plin de semnificație și istorie, cea mai grozavă sobă cu abur unic și energia milenară a strămoșilor noștri, tangibilă în această baie din lut. Lucruri de neuitat!

Veniți și vă veți convinge — e unică în lume, nu mai găseşti nicăieri aşa ceva.

Ce fată frumușică ne-a ieșit 🙂

Proiecte mentionate:
Woloshin banya
Cucuteni-Tripolia sau Moldova cu 7000 de ani în urmă

Cucuteni-Tripolia sau Moldova cu 7000 de ani în urmă

Ce este cultura Cucuteni-Tripolia, unde a apărut pentru prima dată simbolul yin și yang, de ce tripoliții își ardeau casele și cum a dispărut una dintre primele civilizații din Europa?

Îmbrățișează Dragonul

Îmbrățișează Dragonul

Cum să îmblânzim dragonul,, unde să te duci pentru insight-uri, de ce e cool să speli picioarele altora și de ce e important să fii un animal social