În curînd va avea loc campionatul Moldovei de freediving și eu am decis să plec în Italia la cursurile lui Umberto Pelizzari în cel mai adînc bazin din lume.
Veneția
Un loc uimitor, unul dintre cele mai neobișnuite orașe din lume – acolo nu circulă automobile, lipsește canalizația, locuitorii se deplasează pe bărci sub sute de poduri, iar nivelul apei se ridică permanent, din această cauză posibil că peste 50 de ani Veneția va deveni istorie…
Însă toată această informație a fost luată din surse. Mie personal orașul pe apă mi s-a părut un club închis al locuitorilor orașului, secretele cărui rămîn ascunse de la turiști. Cum locuiesc ei acolo, pleacă la muncă, în grădinițe, unde se plimbă și cum se orientează – pentru mine este un mister.
Ei și cum fără o alergare prin acest oraș unic? Nicicum! Gîndind ruta orietîndu-mă pe hartă și descărcînd în ceas, am ieșit la alergare dis-de-dimineață. Obiectivul este de a alerga timp de o oră 60 de poduri. Cîte un pod pe minut.
La naiba, numai în Veneția poți să te rătăcești utilizînd navigatorul GPS, căci coridoarele, ulicioarele, aleele și străzile înguste se întrețese într-un mod absolut incredibil. Am reușit să mă plimb încolo încoace, să mă opresc în fundătură, avînd harta alergării în ceas.
Ce privește romantica — noi cu iubita în sfîrșit am făcut o plimbare cu gondola, am cumpărat suvenire unul altuia și ne-am plimbat prin fundăturile Venețiene.
Iar seara am avut cină într-un restaurant plăcut.
Am ocazia să vă povestesc despre gustarea noastră preferată – aperitivul în stil Voloșin, așa îi spunem noi. Vii în restaurant, faci comandă, iar pînă cînd te plictisești iai uleiul de măsline, picuri în el FRUMOS sosul balsamic, adaugi sare și piper. Iar acuma fărîmi rupi o bucățică de pîine, o înmoi în această frumusețe și papi!
În general Veneția pentru mine – este un loc pentru o singură vizită. Un loc straniu, neadaptat pentru ședere, alergare și plimbări sub umbra copacilor. Deși în calitate de oraș pentru îndrăgostiți – este perfect.
Bazinul
Nu departe de Veneția, alături de Padova, la marginea unui mic sat italian, s-a plasat comod cel mai adînc bazin din lume Y-40.
După cum reiese din denumire, adîncimea lui este de — 40 metri. Locația sa nu este întîmplătoare – căci Montegrotto Terme este faimos prin izvoarele sale termale, de aceea în bazin sunt mereu 33 de grade, iar proprietărilor săi acest lucru nu le costă bani enormi. Natura – este cel mai bun ajutor în afacere!
Este un adevărat rege al bazinurilor – cînd îl vezi pentru prima dată, ți se taie respirația, chiar dacă ești un freediver cu stagiu. Limpezimea – 100 de metri, temperatura – 33 de grade, funiile sunt deja întinse, balizele deja stau, lumea se scufundă. Nu trebuie să iei barca, să te temi de meduze, să-ți pui costumul de scufundare, să te lupți cu valurile și vîntul. Condiții perfecte pentru antrenarea adîncimii!
Particularitatea bazinului— un tunel subacvatic, în care spectatorii pot face o plimbare și să pozeze oamenii-pești.
În special impresionant arată bazinul, atunci cînd vine o grupă de scufundători — scufundîndu-se la dîncime ei tansformă stratul masiv al apei într-un perete clocotitor!
Iar eu, de fapt, am venit încoace pentru cursurile legendei în scufundare liberă – Umberto Pelizzari. Unicul scufundător, care a stabilit recorduri în toate disciplinele existente a scufundării libere.
Cursurile includ în sine partea teoretică și bazinul— statica și adîncimea.
La lecții Umberto ne povestea cum lucrează epiglota, cu ce se face t-blocarea, cum să nu scapi mouthfeel și altă informație specifică despre compensarea presiunii la adîncime, reținerea răsuflării în bazin, și blackouturi pe uscat.
Un bărbat amuzant, carismatic și simplu. Umberto are o abordare interesantă la explicația proceselor dificile fiziologice, așa ca transportarea oxigenului de către eritrocite sau funcțiile proteinei hemoglobinei. El vorbești simplu – acest lucru lucrează, utilizați. Iar acesta – nu lucrează, nu utilizați. Și nu vă încărcați creierul cu termene științifice. O abordare sub semnul întrebării, însă uneori este folositoare pentru începători.
Și desigur cum fără romantică…
Necătînd la condițiile perfecte pentru scufundare și operația la septul nazal care a avut loc o jumătate de an în urmă, nu am putut să mă scufund mai jos de 26 metre. urechile mi se astupau, deși poate fi legat cu răceala ușoară.
În bazin, în timpul antrenamentului de reținere a respirației pe neașteptate am atras atenția la ceea, că din ochi ….iese aer. Am crezut că mi s-a părut. Am filmat pe cameră – da, iese.. Și ce înseamnă aceasta, poate pot să-mi suflu ochelarii cu ochii? Și fixînd fixatorul pe nas, să îmi eliberez mîinile? Va trebui să încerc la adîncime, deși îmi este greu să cred în aceasta. Să spun altfel — „Nu-mi cred ochilor…”
Ziua următoare pentru prima dată m-am scufundat cu slad – așa o chestie, care este utilizată în disciplina fără limete. Zbori în jos sub greutatea fierului, iar la adîncime se umflă un gazobalon și tu țișnești ca o bulă la suprafață. Senzațiile sunt foarte super – nu trebuie să te gîndești la stratul masiv al apei, poți să te concentrezi la suflare și relaxare.
Apoi a urmat o lecție despre tirant, creșterea capacității pulmonare și antrenamentul de reținere pe uscat. Respirația diafragmală la mine sa dovedit a fi nu prea corectă, o voi corecta.
După cursuri, ca deobicei, o beție mică și modestă a scufundătorilor în stil italian și cîteva zile de odihnă.
Concluzie:
– Bazinul Y-40 — cel mai bun dintre care am văzut.
– Umberto — un bărbat simplu cu experiență unică
– Din ochi poate ieși aer.
– Alergarea prin cartierele Veneției — este o activitate lipsită de sens ????
– Iar călătoria romantică — este exact ceea ce trebuie…
