Nu demult am aflat că în Moldova există ruinele uneia dintre cele mai mari băi de pe vremea Hoardei de Aur. Despre asta mi-a povestit prietenul meu Sergiu Ciocanu, arhitect, restaurator și arheolog. Am vrut să aflu mai multe despre asta și am plecat în grabă la Orheiul Vechi.
Așadar, acum 700 de ani, când o parte a Moldovei era ocupată de Hoarda de Aur, tătari-mongolii au cucerit teritoriul satului Trebujeni și au ridicat orașul Sher al-Jedid (Orașul Nou).
Aici au fost aduși meșteri cu experiență care au construit mai multe clădiri publice, două hoteluri, o moschee, o cetate de piatră și băi publice.
În anii 1948-1960, arheologii au descoperit ruinele a trei clădiri de pe teritoriul Orheiului Vechi de pe malul râului Răut. S-a dovedit că pe aceste ruine au fost cândva băi din epoca Hoardei de Aur.
Amplasarea băilor (după schema complexului din cartea Tamara Nesterov „Situl Orheiul Vechi”, 2003).
Baia numărul II sau baia turcească este cea mai mare dintre cele trei băi ale orașului descoperite în urma săpăturilor arheologice. Tradiția locală și-a păstrat cultura băilor, consemnate într-un document din 1574 sub denumirea de ”feredeie” (de la cuvântul maghiar – „fürdő” – baie).
Băile publice din orașele Hoardei de Aur
Băile orașelor Hoardei de Aur au ocupat un loc aparte în viața publică. Popularitatea băilor publice s-a explicat și prin faptul că au devenit un fel de cluburi în care vizitatorii petreceau mult din timpul lor liber.
Astăzi, aceste băi pot comparate cu un fel de „spa”, în care oaspeții nu doar fac baie, dar se alintă cu totul felul de scruburi, creme speciale, gustări și dulciuri etc. Pe vremuri, băile erau populare în rândul tuturor segmentelor populației urbane. Pentru oamenii mai înstăriți erau construite băi ceva mai ”solide”, în timp ce pentru pătura de jos, variante mai simple.
Odată cu răspândirea islamului, ale cărui rituri prescriu abluții rituale obligatorii, băile publice, denumite în arabă ”hammam”, au devenit un atribut indispensabil oricărui oraș estic.
Băile din Orient au jucat un rol semnificativ și în viața femeilor, pentru care vizitarea acestor locuri publice a fost una dintre puținele forme de divertisment. Băile pentru bărbați și cele pentru femei erau strict separate.
În Evul Mediu, băile au servit și ca instituții medicale.
Cum erau construite băile
Băile orientale sunt adesea comparate cu băile antice. Motivul fiind că aveau același design al sistemului de încălzire: aerul cald care vine din cămin, încălzește întreaga suprafață a podelei.
Cu toate acestea, între acestea două au existat diferențe destul de mari. În primul rând ideea generală a băii reprezinta o ”ideologie” răsăriteană a procesului de scăldat, în care cel mai important element era masajul.
Băile romane și apoi cele bizantine constau dintr-un șir de camere cu temperaturile în creștere, ultima baie fiind cea într-un bazin cu apă rece.
Hammamurile din diferite țări ale Estului se diferențiază în ceea ce privește designul și amenajarea spațiilor, există totuși un element indispensabil pentru fiecare: sala centrală.
Acest hamam include 6 camere principale și 23 de camere suplimentare, similare cu cu băile romane:
1. Soukluk, numit și kamekan sau ”soyunmalik”, servește drept dressing și cameră de odihnă. Aici oamenii își lăsau hainele, se relaxau, beau ceva răcoritor sau dormeau;
2. Camera caldă ”Iliklik” (sau ”tepidarium” la romani) este o cameră intermediară între partea rece și cea fierbinte a băii. Aici vizitatorii se adaptează la căldură;
3. Sydzhaklyk, hararet (sau ”caldarium” la romani) reprezenta o cameră fierbinte în care are loc creșterea temperaturii. O parte indispensabilă a sydzhaklyk este cupola mare. Această cupolă avea ferestre mici care permitea să între doar o parte din lumină. În centru se află o piatră mare de marmură – chebek sau gobek tasi (piatră fierbinte). Pe părțile laterale ale acestei pietre, erau amplasate nișe și fântâni;
4. Halvet – spațiu închis pentru spălare și masaj individual;
5. Kulhan – căminul, care se află sub hamam;
6. Camera în care stătea căminul/depozit pentru lemne;
7. Toaletele.
Ce face ca băile romane și băile turcești să se asemene atât de mult? Faptul că, spre deosebire de saună și baia rusească, cuptorul nu se află direct în baie, ci sub podea. Băile romane foloseau hipocaust (literal „căldură de jos”) – un fel de sistem de încălzire centrală.
Căminul încălzește aerul și apa, iar acestea deplasându-se prin canale speciale prin podea și pereți, încălzesc baia. Tot aici au fost prevăzute și conducte pentru îndepărtarea aburului supraîncălzit și rețele de alimentare cu apă destul de bine ramificate.
Mai există astfel de băi în prezent?
Un hamam similar există și acum, de exemplu Daut Pasha Hamam din Macedonia.
Această baie tătară în ruine nu mai este atât de maiestuoasă ca pe vremuri în schimb, ne amintește de gloria ei de odinioară:
M-am uitat lung la această grămadă de pietre, am analizat atent această poveste și mi-am imaginat că, dacă ar exista bani gratis, ar fi minunat să restaurăm această minunată baie și s-o transformăm într-un loc magic unde să petreci timpul cu prietenii și familia.
Deși, cine știe, poate că așa va fi 🙂
