Misiune: sportivii aleargă pe 26 insule și înoată în jurul lor. Distanța totală: 75 km. Înot pe ape deschise: 10 km. Alergat: 65 km.
Până astăzi, doar doi moldoveni s-au băgat în cursa ÖTILLÖ, Swimrun World Championship. Dmitri Voloshin și Liviu Croitoru sunt nebunii care vor rămâne în istoria sportului moldovenesc.
Liviu Țurcanu : Prima dată am auzit despre ÖTILLÖ dintr-o revistă, unde erau prezentate 80 cele mai grele competiții de pe planetă. Am trecut-o cu vederea, credeam că e o nebunie, nu are nimic legătură cu realitatea. Apoi a văzut și Dima, am văzut și eu încă o dată, iar după ce a făcut el Ironman, eu Triatlon, ne-am gândit că trebuie să vedem ceva mai mare, să vedem care e potențialul nostru.
Дмитрий Волошин: Ce înseamnă ”potențialul nostru” dacă nu ai făcut Otillo? Doar știți că CNN o numește ”una dintre cele mai grele curse de rezistență din lume. Aceasta prespune apă rece, alergat, înot. Alergi 65 km, înoți 10. Care Ironman nu vrea să depășească Otillo? Fiecare își dorește asta. De aceea, eu cu Liviu ne-am gândit și am decis să participăm la această competiție deoarece ne-am considerat suficient de pregătiți pentru această provocare. Le-am trimis o cerere, cică noi suntem așa și așa și pe dincolo. Acesta este campionul Moldovei la alergat, eu am făcut Ironman, am alergat un ultramaraton. S-au uitat și au spus: ”Moldova e o țară nouă la noi în cursă, haideți veniți la noi!” Pe 5 septembrie am pornit spre Suedia.
Liviu Țurcanu: Cum am ieșit din aeroport, afară erau 16 grade, în Chișinău erau 31. Apa în Chișinău are 22 de grade, acolo are 12 grade. Eu am alergat primul antrenament seara și când am atins cu un deget apa, a doua zi eram fără dispoziție că trebuia să mă bag în această apă.
Дмитрий Волошин: 5 septembrie, ora 6 dimineața , 120 de perechi. La Otillo se participă doar în perechi. Doi oameni sunt legați cu o funie să nu se piardă, să nu se înece și ca să poți aduce ”cadavrul”, nu cumva să se piardă în Marea Baltică. Alergăm, toți s-au grăbit spre apă, în prima etapă aveam de înotat 1700 metri cea mai lungă distanță de înot. Toată mulțimea merge încolo, mergem și noi așa. Așa o durere, vasele se subțiază de la frig, după alergat, după ce ești înfierbântat. Conștiința se deconectează, ochelarii transpiră, valuri enorme, peste tot oameni. Șoc. Atunci când mi-am revenit, peste vreo 5 minute, am înțeles că toți au plecat, iar noi înotăm într-o direcție puțin greșită. Ca să înțelegi, noi trebuia să ajungem la un far, pe care noi îl vedeam ca pe un pixel stricat într-un televizor full HD. Cam atât de mare era farul ce se vedea în depărtare, de aceea ne-am rătăcit.
Liviu Țurcanu: În afara de faptul că am înotat 200 metri, am alergat pe niște stânci, acolo nu era traseu, asfalt, erau stânci. Am mai căzut, lui Dima i-a fost rău, mie la fel. Creierul nu gândea, noi credeam că gata, aici s-a terminat competiția noastră. Asta după un 1 km 200 de alergare și 1900 de înot. La 3 km jumate, noi practic eram gata să ne oprim.
Liviu Țurcanu: Ne-am legat cu funia și iarăși am plecat. După aceea ne-am gândit să încercăm fără funie, ne-am dezlegat și am ajuns în locuri total diferite. Organizatorii ne-au spus să nu ne desprindem, că o să ajungem în locuri diferite și n-o să ne putem găsi unul pe altul. După aceea, încetișor, încetișor, la prima stație de alimentare am mâncat, am băut și deja ne-am revenit. Dar oricum, după o alergare de 3 km iarăși apă rece. Asta a durat vreo 4-5 etape de schimb apă rece/uscat până organismul deja s-a deprins.
Дмитрий Волошин: Mai pe scurt eu alerg, alerg, alerg, îmi amintesc: de ce rușii m-au hrănit ieri cu unt? Făcusem cunoștință cu o pereche din Rusia care ne-a spus că trebuie neapărat să mâncăm jumătate de pachet de unt înainte de competiție, ca să ne fie cald. Ei tot au mâncat, ei tot au mâncat, că la început mi s-a părut că glumesc, le-am zis să mănânce ei mai întâi. Liviu a mâncat și atunci m-am gândit ” ce, eu sunt mai rău?”. Am mai avut și dimineață un mic dejun copios. Ei bine, gata, mi se făcuse rău, greață, dar nu voiam să las caloriile ”de aur” acolo. Ne dădeau mâncare o dată la 10 km și atunci m-am gândit ”ei, o să las caloriile astea aici și atunci din ce o să am energie? Am înțeles eu totuși că mai departe nu pot alerga ” stai, am aici o treabă”. Am vomitat. Mi-am revenit, untul a ieșit din mine cu tot cu micul dejun. Mi-a stat mai ușor, era bine. Am alergat mai departe, până la următoarea stație de alimentare. Cel mai dificil moment nu era nici frigul, nici obstacolele din apă, ci faptul că noi mâncam contra cronometru. Acolo au fost amenajate 6 stații, care se închideau după un timp anumit. Dacă nu reușeai până se închidea, te scoteau din competiție. Asta ne presa foarte mult, nu ne ajungeau decât 10-15 minute. Cinci echipe nu au reușit, nu s-au înscris. Au fost eliminate. La una dintre stații, la 16:00, am ajuns practic la închidere. Cine nu reușește, merge spre finiș pe barcă.
Liviu Țurcanu: Ultimii 50 de metri de înot, deja am văzut uscatul. Nu credeam ochilor că asta e sfârșitul și întrebam ”Acesta-i Otillo?” ”Da, este Otillo”. Și gata, e finișul.
Campionatul Otillo este sinucidere curată dacă nu te pregătești temeinic. Trebuie să faci sport cel puțin patru ani, o demonstrează și experiența omului de afaceri Dmitri Voloshin. Otillo înseamnă a face matematică, pentru ai de calculat distanțe, cantitățile de mâncare, astfel încât să reziști de la o stație la alta. Echipa noastră de moldoveni și-a însemnat totul pe aceste piese, ajutătoare la înot.
Дмитрий Волошин: Vezi. Startul. Alergat, înot, alergat, înot. Când ești acolo, e foarte greu să te orientezi. Nu știi ce te așteaptă peste 5 minute, etapă lungă sau scurtă. Iată alergi, iar la final ai 75 km, ești mulțumit.
Băieții au însemnat date despre energia acumulată, mâncarea servită. Atunci când te pomenești în condiții dure, cum sunt cele de la Otillo, uiți totul. Creierul, după cum ați auzit, efectiv îngheață când înoți în ape reci, după ce ai alergat. Cu alte cuvinte, te cam pierzi cu firea.
Дмитрий Волошин: Noi înainte de start, eram deștepți. Am planificat că vom alerga aproximativ distanța asta, în tempoul ăsta, vom ajunge la finiș cam la ora cutare. Acolo era imposibil de alergat. Acolo trebuia să te cațeri ca un alpinist. Viteza era foarte mică. Te miști ca o bunicuță pe vreme proastă, pe gheață. Foarte încet. După ce am urcat pe stânci, am alergat pe cărări. Dar și astea merg sus, jos, sus, jos. Asfaltul lipsește. Am căzut jos, una dintre ajutătoarele de la înot se strică, cu ea stricată nu poți înota. Fără ea, ai o viteză de broască țestoasă. Înoți în ghete, iar ghetele îți scad din viteză. Înoți foarte încet, iar în urmă e Liviu care te trage de funie și îți spune că nu înoți unde trebuie, direcția e greșită. Mă uit la mână, s-a umflat. Fie din cauza frigului, fie pentru că m-am deshidratat. Cand m-am uitat la poza de la finiș, parcă zâmbesc, dar fața mea este atât de umflată. Glumeam că m-am umflat de mândrie. Dar, serios, a ajunge la finișul Otillo, nu e deloc simplu. Dacă ne-ar da 20 de ore, orice sportiv cu pregătire medie ar putea încheia cu succes cursa. Dar este o limită de 14 ore, și nu în zadar. Anume cele 15 minute ne ajungeau să finalizăm. Pentru noi a fost o mare onoare să participăm la campionatul mondial, ca reprezentanți ai Republicii Moldova și am putut depăși alte 5 echipe din SUA, Europa, Italia. Pentru noi este o onoare și pentru sportul moldovenesc la fel. Sperăm că anul viitor vor merge alți sportivi de la noi și vo înregistra rezultate mai bune.
Liviu Țurcanu: Timp de 3 km, undeva 16 minute, noi am nimerit la o baie, am vrut ceva cald să beau și am zis ca un an de zile nu mai mănânc nimic dulce și nu mă mai scald în mare. Că 12 km cat am înotat noi, în loc de 10 și la finiș când am ajuns toți ne-au felicitat că suntem Moldova este țara care pentru prima dată a participat la această competiție. Și suntem primii cărora le-a trecut prin cap această idee. Poate alții tot vor încerca, după noi. Noi vrem să-i motivăm să facă sport, multiplu sport, nu doar alergare sau… Cel mai interesant în pregătire e combinația.
Așadar, indiferent de cursa pe care vrei să o faci, nu te limita la un singur gen de sport. Înoată, aleargă, fă ciclism, practică sportul în natură, fii parte din ea. Energizează-te, devino puternic! Fiecare experiență sportivă îți dezvoltă mușchii, dar și abilitățile de care ai nevoie nu numai în competiții, dar și în viață. Otillo, de exemplu, din câte am înțeles eu, este despre încrederea în partener, curaj, ambiție, perseverență, pasiune, răbdare și pofta nebunească de a trăi cu toată ființa ta.
