Nu vorbesc românește

Este sau nu necesar să înveți limba țării în care trăiești de 30 de ani? De unde să începi și de ce trebuie să vorbești limba română în Moldova?

Pot să înțeleg câte ceva, dar nu întotdeauna. În același timp, locuiesc în Moldova de 30 de ani și încă n-am reușit să învăț această limbă. De ce oare?

Răspunsul este foarte simplu – nu am avut nevoie de ea. Desigur, am simțit un disconfort atunci când m-am aflat într-un mediu cu vorbitori de limbă română, dar nu mi s-a întâmplat prea des. M-am înconjurat de prieteni și colegi vorbitori de limbă rusă, consumând o cantitate imensă de conținut în limba rusă de la televizor și de pe internet. Nu este un secret că aproape toți locuitorii din Moldova cunosc limba rusă. Iar dacă nu este nevoie, creierul nu înțelege de ce ar trebui să se chinuie. 

Am încercat de mai multe ori să învăț limba română – cu ajutorul cursurilor, profesorilor, dicționarelor. Dar necesitatea insuficientă a ucis orice motivație și nu m-am putut forța să o învăț.

Dar acum este diferit. Situația s-a schimbat. Cu fiecare zi îmi dau seama tot mai mult că AM NEVOIE de limba română. Am nevoie de ea ca de o competență de bază. Sunt conștient că am nevoie să învăț limba română, să încep să vorbesc și să scriu românește. Această conștientizare a crescut în mine în mod constant, dar ultima picătură a fost… războiul.

Paradoxal, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a făcut multe pentru dezvoltarea limbii române. Și nu este vorba de respingerea a tot ce înseamnă limba și cultura rusă. Cultura rusă va fi întotdeauna partea principală a culturii mele personale, iar acest lucru niciodată nu se va schimba. Războiul a făcut un lucru uluitor. A ucis atractivitatea limbii ruse. Din păcate, acum este din ce în ce mai mult asociată cu agresiunea. Iar dincolo de hotarele Moldovei mă surprind deseori că evit să vorbesc în rusă. 

De aceea, una dintre principalele sarcini noi pe care mi le-am propus personal pentru anul viitor este să învăț limba română la un nivel care să-mi permită să înțeleg totul și să o vorbesc rezonabil de bine. După care să o cunosc la fel de bine ca și pe limba rusă. Mai devreme sau mai târziu voi reuși acest lucru.

Pentru Moldova, limba română este limba viitorului. Este o abilitate importantă care trebuie deprinsă acum, dacă vrei să fii competitiv în țara noastră. Și realizez clar acest lucru chiar în acest moment.

Încep!

PS: Pe parcurs, voi încerca sa împărtășesc experiența mea cu ceilalți, poate că acest lucru va fi util pentru comunitatea vorbitoare de limbă rusă.

Dmitry Voloshin despre lucrul principal- pe „Glavnoie”. Arthur Efremov. TVC21

Dmitry Voloshin despre lucrul principal- pe „Glavnoie”. Arthur Efremov. TVC21

Cine se consideră Dmitri Voloshin, cine sunt specialiști IT, ce este special în orașul Florești, de ce poate fi util cinismul, de ce este nevoie de o piatră din Olimp și care sunt dimensiunile intereselor.

Lumea dintr-o perspectivă diferită

Lumea dintr-o perspectivă diferită

Cum să devii un om al străzii? Cum să folosești o mașină a timpului? Cum să devii un om invizibil? Cum să înveți să apreciezi ceea ce ai?