În locul acelor cuvinte despre cît de greu mi-a fost, și cît de multe pregătiri am avut, vreau să le mulțumesc celor care m-au susținut de la primul maraton cu pulsul 200 pînă la finișul meu peste 2 ani. Vă mulțumesc, nebunii mei! Și mulțumesc pentru că tot așa v-ați îndrăgostit în sport, și acum noi împreună îl promovăm în lume.
Un imens mulțumesc:
Iubitei – că nu m-a alungat de acasă;
Copiilor – că mă consider Superman;
Mamei – pentru că m-a învățat să mă ridic de fiecare dată cînd cad;
Tatălui – pentru că nu m-a scăpat jos.
