Cum să aduni timp de 3 zile, 14 medalii, ce fumează organizatorii, de ce am boțit broșurile, cât de real este să parcurgi în 50 de ore și cum încolțește o sămânță în creier?

Imaginează-ți o astfel de cursă:

Unde nimeni nu te poate depăși.

Unde ești liber să alergi cât vrei sau poți.

Unde ai putea obține câte vrei medalii.

Unde nu trebuie să ai grijă de ritm.

E un ultramaraton, în care ar trebui să uiți de rucsac sau mâncare din mers.

Și, în care de fiecare dată alergi pe un traseu nou pentru tine, astfel încât, în trei ani vei traversa întreaga țară!

Sună incredibil. Însă o astfel de cursă există deja în Moldova și se numește Rubicon.

Totul a început acum jumătate de an, în Africa.

— E incredibil! M-am gândit eu, alergând cel de-al 70-lea kilometru în Africa de Sud, la cursa ComradesSe părea că întreaga țară a ieșit să întâmpine alergătorii, fiecare locuitor a ieșit la drum ca să susțină acești „sărmani”. Unii au adus grătar și coc crenvurști, unii împart apă, alții pur și simplu îți strigă că ești un super erou.

Copiii se întrec alergând cu noi, bătrânii stau sub copaci și dau din mâini, iar femeile fierb cartofi cu sare. Îmi amintesc câtă impresie mi-a lăsat această imagine. Comrades nu e sărbătoare doar pentru alergători, dar și pentru locuitorii țării.  Am trăit astfel de momente și la alte maratoane – în New York, Londra sau Paris, însă aici am fost pur și simplu șocat. Anume Comrades a sădit în creierul meu sămânța: ce-ar fi să organizăm și la noi în Moldova, o asemenea cursă, însă un pic altfel.  

„Sămânța” a crescut atât de neobservat încât părea că am și uitat de ea, până odată, în timpul unei curse lungi și dificile de înot de 10 kilometri Oceanmanprin circumvoluțiunile chinuite ale creierului meu, au apărut primele gânduri – trebuie să alergăm fără oprire prin întreaga țară. Iar participanții trebuie să alerge în grup. Ce să facem însă cu aspectul competitiv? Și, cine o să reziste să alerge 500 km? Poate am putea să transmitem steagul unul altuia? Poate ar trebui să împărțim întreaga distanță în porțiuni egale și pur și simplu să transmitem steagul la fiecare segment de drum? Ștafetă. Da, bineînțeles!

În seara aceleiaşi zile, înainte de somn, am înţeles – cursa va avea loc nu pe viteză, ci pe distanță – cine va alerga mai multe etape, acela va fi bravo. Am mai înțeles că trebuie să mizăm pe strategia cursei. Spre exemplu: eu alerg cel de-al doilea segment de drum, iar noaptea dorm 5 ore, apoi iarăși alerg dimineața, trei segmente, dorm până la amiază, iar apoi alerg o etapă, peste două. În acest caz, este extrem de important să-ți calculezi forțele.

Dar cum rămâne cu medalia? Pentru care merite să o oferim? Căci, întreaga distanță nu o va parcurge nimeni. De fapt, de ce să oferim medalie? Poate medaliI? Poate să oferim medalie pentru fiecare zonă parcursă? Nu, nu sună solid… o clipă.. De ce să nu dăm medalie pentru fiecare raion? Spre exemplu, ai alergat în Anenii Noi, ține medalia. Da, și, fiecare medalie va avea stema districtului parcurs. Da! Aleargă prin toată Moldova – adună stemele tuturor raioanelor!

M-am întors din Mexic inspirat cu această idee și imediat am venit la echipa Sporter ca să le-o povestesc. De fapt, băieții se cam tem de mine, atât de excitat. Atunci când intru la ei să le spun că am o nouă idee, ei, de regulă se ascund sub mese, se îmbolnăvesc urgent și ies în concediu, pentru că ideile mele nu duc la nimic bun.

Le-am expus tot ce aveam în cap despre Rubicon și am așteptat satisfăcut reacția lor, care a urmat imediat:
— Ce ai fumat?
— E ireal, cum vom organiza asta?
 —Ai înebunit ? Cine, în afară de tine va alerga la această prostie?

Sau pur și simplu auzeam râsete nervoase. Așa cum îmi povestea ulterior Dimon, managerul proiectului, în acea clipă, avea doar în gând: cum se scrie corect „concediază-mă” sau „te rog concediază-mă”.

Însă „câmpul” era deja „arat”, iar ”semințele”, „plantate” și, după ce le-am promis că revin peste o lună cu un plan detaliat, am plecat să gândesc până la urmă această idee.

Peste o lună a avut loc OtillO  —  cursa groaznică de 75 de kilometri de alergat și înot, în care am mai gândit niște detalii, mulțumesc lui Dumnezeu, am avut 14 ore de timp liber 🙂 Temperatura apei era de 12 grade, eu am amorțit și am înțeles, această ștafetă trebuie să aibă loc iarna, în cea mai friguroasă perioadă. La sosire, am pus la punct cu echipa toate delatiile și iată ce a ieșit:

Denumirea: Cursa Eroilor – primele cuvinte care mi-au venit în cap. Însă, după un search în Google, am găsit o asemenea cursă în Rusia. Am continuat să gândesc în continuare. Câteva brain storming-uri în echipă nu au dat vreun rezultat, până într-un moment, când priveam filmul „Hail, Caesar!” și întâmplător mi-am amintit de un râu celebru din Italia, pe care l-a traversat Cesar, cu cuvintele: „Miza e pusă”

Am zis aceleași cuvinte și am am decis să numesc cursa RUBICON. Parcurge propriul Rubicon, parcurge propriul Rubicon – însemnau ceva aceste cuvinte 🙂 Așa am și numit, iar apoi am cumpărat domenul — rubicon.run și am început să creăm site-ul.

Logoul: Îmi doream ceva eroic, legat de apărătorii țării. Era necesar un steag.

După câteva reiterări, împreună cu designerul l-am găsit pe acel unic:

Artiștii au desenat imediat o versiune de gheață:

Descrierea: ștafeta-ultramaratonistă anuală pe întreg teritoriu al Republicii Moldova, care traversează toate raioanele țării. Traseul anual este creat astfel, încât timp de 3 ani, să cuprindă toate raioanele Moldovei, inclusiv cele din RSSMT.

Sunt întrebat des, de ce 3 ani? Răspund.

În primul rând, într-o cursă e ireal să alergi prin toate raioanele țării. Însă e real să le traversezi în câteva curse. În consecință, cursa va fi anuală – câțiva ani.

Un alt motiv este faptul că am separat harta Moldovei în trei părți, conform culorilor steagului – tricolorul cu vulturul (Chișinău) la mijloc e frumos și patriotic.

La final, am vrut la maxim să facem abstracție de ancora politică – este vorba de sport, acesta unește. Asta ne-am dorit să aducem la cunoștință tuturor – să alerge prin Moldova, să exploreze fiecare colț al țării, să provoace să depășească propriul Rubicon.

Traseul fiecărui an este împărțit în RAIOANE, care, la rândul său sunt împărțite în ETAPE – segmentul de drum minim, care poate fi parcurs de orice participant.  Distanța unei etape variață între 7 km și 18 km. Separarea etapelor a fost făcută pentru ca fiecare participant să-și aleagă pentru sine traseul (porțiunile de drum) potrivit, în funcție de rezistență.

În acest an, traseul de est a inclus 14 raioane și 43 de etape. În fiecare raion, de la 1 la 6 etape, în funcție de dificultatea acestuia și suprafața raionului. Fiecare etapă avea propria denumire, spre exemplu RZ14 înseamnă cea de-a paisprezecea etapă, care are loc în raionul Rezina.

Există etape atât de zi, cât și de noapte, fiecare având nivelul său de dificultate de la 1 la 10, în funcție de lungime, relieful și timpul zilei.

Premii: Alergând cel puțin o etapă, participantul primește o insignă cu stema raionului parcurs. Insignele se deosebesc și ele în funcție de timpul de zi sau noapte. Vă întrebați ce fel de insigne? Bineînțeles stemee raioanelor. Ne-a rămas să le găsim pe toate și să le transcriem. Găsirea acestora a fost o sarcină netrivială.

Pe lângă Wikipedia, există și părerile funcționarilor raioanelor – ar fi urât să-i supărăm prin alegerea unei imagini greșite. A fost necesar să sunăm fiecare raion, să cerem confirmare și să ne convingem că toate detaliile sunt puse la punct. A fost nevoie de o lună pentru ca ulterior să desenăm totul în același stil.

Am schițat mărimile și metodele de atașare la geacă.

Scopul alergătorului – să adune cât mai multe insigne ale raioanelor, pentru ca timp de trei ani să aibă toate insignele raionelor țării. La finalul cursei vor fi decernați alergătorii care au adunat cele mai multe insigne și au alergat cea mai lungă distanță în ansamblu.

Viteza pentru fiecare etapă și participant se planifica a fi constantă – 6:30 min/km. De ce? Pentru ca să poate parcurge traseul fiecare și pentru ca participanții mai profesioniști să nu se plictisească.

În practică s-a dovedit faptul că la deal, tempoul scădea, iar pe alocuri timpul pierdut se recuperează. Însă, în general, tempoul mediu era de 6:30 min/km.

Am creat și o aplicație pentru telefon care afișează pe un monitor mare, pe care-l aveam în microbus ritmul actual și cel mediu, precum și distanța. De regulă, piecemaker-ul vede ritmul mediu, profilul etapei și decide cum să-și calculeze forțele.

Pentru ca să fim sigur în faptul că viteza etapelor va fi una constantăm au fost aleși piesemake-ri, ei sunt și cei care poartă steagul și care, pe lângă faptul că au fost delegați să poarte steagurile fiecărul raion parcurs de coloană, au fost echipați cu o rație pentru a lua legătura cu microbuzul și cu un tracker prin satelit pentru urmări grupul.  

Piecemake-rii se schimbau la hotarele fiecărui raion.

Ce ține de activitatea de logistică, am afirmat că fiecare alergător, vine de sine stătător la startul propriei etape  (precum și pleacă de la finiș).

În fața coloanei de alergători, cu o viteză constantă se deplasa microbusul Sporter, însoțit de operator, lumini și muzică (pentru voie bună). Coloana este însoțită în față și în spate de către poliție. Între starturile etapelor se deplasa și o mașină unde participanții se înregistrau, obțineau numărul de ordine, iar la final, în aceeași mașină, se înregistra finișul și se ofereau medalii.

Toate aceste gânduri le-am relatat comunității de alergători Sporter Awards:

Pregătirile

Pregătirile au început în noiembrie. Am creat traseul pe hartă pentru toți trei ani. Am decis ca în primul an să traversăm Transnistria. Nesăbuit, dar am decis să o facem. Am marcat pe hartă, pe lângă toate raioanele și toate etapele. Și ne-am dus, la propriu ne-am dus. Am traversat întregul traseu, de la nord spre sud, de câteva ori, am notat toată informația despre dealuri și văi.

Am avut de muncit enorm, întrucât la finalul lunii ianuarie avem anual evenimentul Wine Run, iar startul Rubiconului este planificat chiar peste două săptămâni după. De aceea, atât managerii, cât și programiștii și designerii au lucrat fără zile libere timp de două luni. În final, au organizat ca pe strună Wine Run (îi mulțumesc echipei cu acest prilej! Bravo!) și au fost gata de Rubicon.  

Am anunțat că până la start și după finiș, participanții ajung de sine stătător. Iar pentru cei care vor să parcurgă întregul traseu, am arendat un microbus pentru 50 de oameni, care trebuia să-i urmeze în cele trei zile și două nopți și, să devină în acel timp, casă. Pe moment, eram siguri de faptul că acel microbuz va fi suficient.

Am cumpărat o dronă care nu ne-a dezamăgit și ne-a filmat imagini spectaculoase și de calitate.

Am decis că, pe lângă difuzarea live (lucru care a fost de asemenea pentru noi o provocare – internet net-acoperirea este instabilă în intreaga țară, oricât de mult ne-ar convinge operatorii), vom oferi informația despre locația concretă a alergătorilor și cantitatea acestora pe site-ul Rubicon.run.

38

Cum să o faci? Luăm un GPS tracker, îl includem și îl aruncăm în rucsacul piecemaker-ului.

Coordonatele se postează în timp real pe site. Despre cantitatea participanților care aleargă aflam din panoul de administrare al înregistrărilor. În rezultat, primeam rezultatele din două surse și le afișam într-o singură imagine. Pe lângă asta, pe pagina principală se arată și live-ul. Arăta foarte bine.

Programul de înregistrare în sine și contul participanților a fost dezvoltat în mod special pentru Rubicon. În sistem se introducea numele, prenumele și numărul de ordine. Înainte de start și la finișul fiecărei etape, participantul pur și simplu își nota numărul. Am încercat la maxim să facilităm procesul de înregistrare. Nu ne-am dorit să distragem rubiconii. )

În microbuzul Sporter, care era în fruntea coloanei, am introdus un convertor de 220 V, ca să avem sursă permanentă de energie electrică, câteva computere, cameră pentru emisie Live, proiector pentru iluminarea traseului, un monitor pentru afișarea informației pe etape (și a ritmului mediu al echipei), difuzoare și microfon. Ultimele pentru muzică. Mai mult decât atât, în microbuz a fost instalat GoPro, care reflecta imaginea pe tableta șoferului din microbuz, pentru ca el să se deplaseze cu viteza coloanei (pe alocuri mai rapid, pe alocuri mai lent).

Pentru ca participanților să le fie mai ușor să facă cunoștintă cu etapele cursei, am creat broșure în care se afișează vizual toate particularitățile dumului (relieful locurilor), coordonatele GPS ale startului și finișului pe fiecare etapă, balurile, continuitatea ș.a.

În rezultat, broșura a devenit cea mai citită literatură din autocar. Toți planificau, desenau, se contraziceau, ținând în mână broșura deja boțită și pătată. Am decis ca plăcuțele cu numerele de ordine să le facem pe o bandă elastică, întrucât, după părerea mea, boldurile sunt de modă veche. Incomode și care distrug hainele.

Acum e cel mai important moment – insignele. După aprobarea designului, am căutat persoana care le va realiza din metal, pe care vor lipi stemele – a fost unica metodă de a afla câți oameni vor alerga în fiecare raion. În rezultat, am lipit insignele, chiar și în timpul cursei, chiar în mașină. Am comandat 1300 de bucăți: galbene pentru etapele moldovenești, albe pentru cele din Transnistria.

Iar această insignă am decis să o oferim pentru depășirea distanței de 100 km:

În continuare, urma să pregătim participanții. Moral și fizic, bineînțeles. De aceea, am organizat alergări de duminică care însemnau un fel de antrenament pentru Rubicon. Și, apropo, a fost o decizie corectă, astfel am reușit să decidem cine va fi picemaker (purtătorul de steaguri).

În plus, am testat de sine stătător aplicația, logistica, responsabilitățile, checklist-ul și alte puncte organizatorice. 🙂 Iar repetițiile au fost cu adevărat fantastice. Priviți și vă convingeți.

După repetiții am avut câteva întâlniri între piecemaker-i în care am repartizat etapele.

Pe unele etape (dificile, extrem de dificile) unele persoane refuzau să-și asume o asemenea responsabilitate. Așa cum a declarat într-o emisiune televizată, am fost nevoiți să avem „oameni de rezervă”.  Scuzați-mă, dar sper că înțelegeți de ce.

De asemenea, poate ați observat pe site tăblița unde erau numerotate chiar și caloriile, care se „topesc” pe ringul de luptă, după parcurgerea Rubiconului. Formule teribile. Mi-e frică să povestesc despre cum numerotam.

Timp de două săptămâni până la început am înțeles că va fi nedrept dacă vom premia participanții după kilometrajul parcurs – 7 km de alergat ziua la vale, diferă mult de 7 km de alergat la deal, noaptea. De aceea, am introdus sistemul de puncte, care se adună după fiecare etapă parcursă. Punctele se acumulează automat conform formulei,  bazate pe înălțimea setată și ora. Au apărut de asemenea puncte pentru etape, parcurse la rând. + 2 puncte pentru două etape parcurse, +3 — pentru trei ș.a. M-am convins să că e nevoie de necesitatea acestor bonusuri, când am alergat fără oprire în Dubăsari, 12 + Grigoriopol, 18 –  a fost neplăcut.

De asemenea există bonusuri pentru purtătorii de steaguri: 1 punct pentru o etapă parcursă cu steagul. Eu am alergat atât cu steag și fără, de aceea pot spune că responsabilitatea și controlul permanent al ritmului istovește. Să alergi pur și simplu după coloană, fără să te gândești la nimic, privind în jos e mult mai simplu. Eu consider că orice picemaker va confirma acest lucru.  Și, în sfârșit 4 puncte pentru Rubicon – parcurgerea distanței de 100 km. A parcurge Rubiconul înseamnă să-ți demonstrezi ție însuți că ți-ai depășit limitele și ai alergat suta de kilometri.

Am planificat să purtăm steagul Moldovei prin întreaga țară. Așa cum e ireal să îl porți în mână, am decis să-l atașăm la spate. Inițial, aveam un sigur suport pentru steaguri, cusut pe o singură persoană. Însă aveam 43 de piecemaker-i. Nu eram pregătiți să coasem 43 de suporturi , de aceea am căutat o alternativă. Am găsit un rucsac, la care am atașat steagul Moldovei și a raionului.

În momentul când era totul gata, am înțeles că nu vom avea unde să atașăm insignele 🙁 Nu aveam bande, nu aveam pe ce să le atașăm. Atunci am și decis să creăm o tablă care ar imita harta Moldovei, pe care să putem agăța toate toate toate insignele, adunate timp de trei ani. Ne-am dat frâu liber și am realizat o tablă mare (scumpă la producere) din câteva materiale. Iată, frumoasa noastră.

Așadar, prima parte a Rubiconului am parcurs-o, însă cât de pregătită este, va arăta timpul. Acum a rămas să depășim Rubiconul și să credem că nu vor apărea sarcini de nerezolvat în timul desfășurării. Deci, a venit și mult așteptata dată de 10 februarie.